Inegalitatea pleacă de la vorbe din popor

Femeia trebuie să ia bătaie fiindcă ştie ea de ce, iar bărbatul are voie să-şi înşele soţia, se spune în folclor. Nu sunt simple zicale, ci dovezi ale discriminării sexuale. Inegalitatea dintre femei şi bărbaţi rezultă foarte clar chiar din vorbele din popor, pe care le moştenim de la o generaţie la alta, fără să le punem prea mult în discuţie, spun sociologii.

Nu o dată a auzit Stela S., acasă, într-un sat de lângă Huşi, că bărbatul „are voie, din când în când, să mai calce strâmb", câtă vreme se întoarce tot la nevastă şi la copii şi aduce toţi banii acasă, în ziua de salariu. La cei 53 de ani, femeia crescută la ţară a trăit multă vreme cu ideea că trebuie să i se supună soţului şi să-i accepte greşelile omeneşti de dragul familiei.

„Mama mi-a spus, când am plecat de acasă, că e un singur lucru pe care nu trebuie să-l accept: bătaia. Dar mi-aş fi dorit să-mi spună şi despre infidelitate. Până la urmă, dacă eu nu mi-am înşelat niciodată soţul, nici el n-ar fi trebuit să facă asta", afirmă asistenta medicală Stela S., care e căsătorită de 24 de ani şi locuieşte acum în Vaslui. Spune că are multe prietene care au acceptat fără prea multe comentarii, de-a lungul vremii, zicala „din când în când, bărbatul mai vrea şi friptură, nu numai ciorbă".

Educarea bărbatului

Şi Paula N. a auzit, la ea acasă, la Bran, vorba asta, specific mioritică. Şi a mai auzit şi altele, din această categorie - „bărbatul trebuie să fie un pic mai frumos ca dracul", „într-o casă, bărbatul e deştept, femeia e frumoasă" sau „vai de casa-n care găina cântă, iar cocoşul tace şi ascultă".

„Din punctul meu de vedere, femeia care acceptă folclorul acesta ia decizii în funcţie de «altceva mai bun oricum nu găsesc», fără să ţină cont de ce-şi doreşte de fapt", spune Paula N., de 24 de ani, care locuieşte în Bucureşti.

„Că bărbatul ei nu e cel mai atent din lume, că trebuie să-l spele, să-i calce şi să-l îmbrace ca pe un copil, că mai scapă, din când în când, la femei - atâta vreme cât e discret, toate astea sunt de iertat. Vorbim despre femeia care iartă multe şi trage ca să ţină cuplul şi familia aşa cum le cere lumea, ceea ce e egal cu validare socială, linişte", adaugă tânăra.

Paula spune însă că face parte din categoria femeilor din „noul val" - o tipologie care alege prin comparaţie cu ceva mai bun, pentru care contează mai puţin cum zice gura lumii că trebuie să fie cuplul şi familia, care se străduieşte să-şi educe bărbatul pe care-l vrea alături şi se luptă pentru egalitate în cuplu, la modul practic, nu doar teoretic.

Reguli nescrise, de la mamă la fiică

Psihoterapeutul Cătălina Hetel spune că oamenii au, pe lângă inconştientul personal, şi un inconştient colectiv. „De multe ori auzim «la noi, în Moldova» sau «la noi, la ardeleni». Cineva îmi spunea, de curând, «la mine acasă, în Oltenia, mama nu a mâncat niciodată cu noi la masă. Ea trebuia să ne servească. Nu ştiu nici când mânca, nici dacă mânca. Nu mi-am pus niciodată problema asta»", relatează psihoterapeutul.

Potrivit acesteia, pe lângă zona geografică, familia şi neamul au valori ferme, transmise atât clar, pe cale orală, cât şi inconştient. „Nu îţi cere nimeni, dar ştii că aşa trebuie. Imaginea despre propria persoană, despre feminitate sau despre masculinitate, despre sexualitate, despre cuplu, despre viaţă în general, toate îşi au rădăcinile în felul în care părinţii şi cei ­apropiaţi au tratat aceste valori", adaugă Cătălina Hetel. Astfel, explică specialistul în psihoterapie, o mamă tăcută, care îşi acceptă ani la rând rolul de „proastă", va transmite aceste valori atât fiicei, care ori va îmbrăţişa modelul, ori îl va nega, cât şi fiului, care îşi va căuta o soţie pe „calapodul" celei care l-a crescut.

„Femeia trebuie bătută"

La nivelul celei mai mari părţi dintre femeile românce, spune Cătălina Hetel, dacă bărbatul nu te bate, nu se îmbată şi mai aduce şi ceva bani acasă, înseamnă că ai un soţ bun, care nu trebuie părăsit, chiar dacă greşeşte. Faptul că româncele sunt adeptele acestei reguli nescrise o dovedesc şi statisticile referitoare la violenţa conjugală. Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, peste 1.400 de infracţiuni intrafamiliale săvârşite cu violenţă au fost denunţate în România, în primele trei luni ale anului 2011. Anul trecut, au fost sesizate peste 4.800 de infracţiuni săvârşite cu violenţă în mediul familial, iar 99 de persoane au decedat.

Dar pentru că, aşa cum se zice în popor, „femeia trebuie bătută, ştie ea de ce", majoritatea victimelor nu depun plângere oficială împotriva agresorului. Anul trecut, Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei estima că doar 1% din femeile abuzate de soţi recunosc asta şi caută soluţii la autorităţile avizate în domeniu.

Teama de a depune plângere

În primele trei luni ale anului 2011, peste 1.400 de infracţiuni intrafamiliale săvârşite cu violenţă au fost denunţate în România. Anul trecut, au fost sesizate peste 4.800 de infracţiuni săvârşite cu violenţă în mediul familial, iar 99 de persoane au decedat, potrivit Inspectoratului ­General al Poliţiei Române.

„Femeia care înşală e curvă"

E plin folclorul românesc de zicale potrivit cărora bărbatul e mai presus decât femeia şi în ceea ce priveşte viaţa sexuală. „Se consideră că femeia trebuie să fie «măiastră», că ea trebuie să atragă, să «îşi ţină bărbatul», şi se mai spune că tot ea e vinovată dacă soţul calcă strâmb. Pe de altă parte, femeii nu trebuie să-i placă sexul prea mult, pentru că atunci e considerată «curvă»", spune Cătălina Hetel.

Psihoterapeutul Cristiana Leviţchi vorbeşte despre scindarea din mintea bărbatului între două femei: Fecioara Maria şi Maria Magdalena. „Se însoară cu o femeie care îi aminteşte de mamă, iar cu alta face sex. Există prejudecata că soţia nu trebuie să fie sexy, la fel cum amanta nu e o femeie onorabilă", spune Leviţchi. „Când vor putea recunoaşte cele două ipostaze în aceeaşi parteneră, atunci nu vor mai alerga după celălalt tip de femeie", conchide psihoterapeutul.

"Imaginea despre feminitate şi despre masculinitate îşi are rădăcinile în felul în care părinţii au tratat aceste valori."
Cătălina Hetel
psihoterapeut

"Mama mi-a spus, când am plecat de acasă, că e un singur lucru pe care nu trebuie să-l accept: bătaia."
Stela S.
asistentă medicală

Relaţii de supunere

De la „bărbatul e deştept, femeia e frumoasă" la „femeia trebuie atenţionată, măcar din când în când, peste bot, ca să ştie cine-i şeful", zicalele sunt expresia raporturilor inegale dintre femei şi bărbaţi, spun specialiştii. „A spune că «bărbatul e capul familiei» provine din realitatea de zi cu zi a inegalităţii din interiorul căminului, chiar dacă, din punct de vedere legal, se spune că cei doi soţi sunt egali", arată Tudorina Mihai, feministă şi membră a ONG-ului ­Filia, Centrul de dezvoltare curriculară şi studii de gen.

Femeile acceptă bătaia pentru că aşa au învăţat în familie

„Că în realitate bărbaţii şi femeile nu sunt egali ne-o dovedeşte şi numai faptul că numele de familie e dat de bărbat, iar copiii moştenesc numele tatălui. Legea le permite soţilor să-şi unească numele, compunând unul comun, sau să rămână fiecare cu numele dinainte de căsătorie. Cred că puţine românce ştiu asta", mai spune Tudorina Mihai.

Drepturi încă inegale

Potrivit feministei, „vorbele din popor" arată şi gradul de îngăduinţă al societăţii faţă de violenţa asupra femeilor sau chiar o încurajează. „Expresii ca «femeia îşi merită bătaia, că a făcut ea ceva» merg mână în mână cu statisticile care arată că mare parte a românilor sunt toleranţi faţă de violenţa în familie, mult peste media europeană. Româncele sunt educate de mici că «rufele murdare se spală în familie» sau că «fiecare îşi poartă crucea»", explică feminista.

Psihoterapeutul Cătălina Hetel spune că la noi - spre deosebire de ceea ce se întâmplă în cuplurile vestice, unde e promovat parteneriatul, egalitatea - se accentuează ideea că soţul conduce, că el e „stâlpul familiei". Iar asta nu se întâmplă doar în mediul rural şi în familiile cu un grad scăzut de şcolarizare. „De multe ori chiar şi femei educate, aparent independente, spun «soţul meu nu mă lasă să...». În familii, noi avem relaţii de subordonare", precizează Hetel.

„Înţelepciunile populare" contravin valorilor promovate de drepturile omului, spun specialiştii, iar noi nu prea conştientizăm asta. „Legea nu se opreşte la uşa casei, cum era odinioară, când bărbatul putea dispune cum voia de soţie. Într-o familie partenerială, în care soţii sunt egali din toate punctele de vedere, nu-şi are locul întrebarea «la voi cine cântă, cocoşul sau găina?»", conchide Tudorina Mihai.

Primul pas spre rezolvare

Feminista Tudorina Mihai spune că, în societate, dubla măsură după care se judecă femeile şi bărbaţii este dăunătoare. „Cred că pentru a face societatea să renunţe la discriminarea de gen, în primul rând, e nevoie de conştientizarea problemei. Deocamdată nu poate fi vorba de aşa ceva", e de părere Mihai.

În ţări precum Suedia, Olanda, Belgia sau Germania, femeile sunt stimate, egale cu bărbaţii - şi social şi în plan familal -, spun sociologii. „Cuplurile civilizate îşi împart rolurile. În ţările sărace, printre care ne aflăm şi noi, femeile sunt mai oprimate, iar bărbaţii - dominatori", spune psihoterapeutul Cristiana Leviţchi. Din punctul ei de vedere, e nevoie să mai treacă multe generaţii până când femeile îşi vor cunoaşte drepturile şi vor avea mai multă încredere în ele însele.

Problemele care vizează dimensiunea de gen, spune Tudorina Mihai, rămân deseori invizibile şi sunt atât de interiorizate în sistem încât sunt considerate lucruri normale. „E «normal» ca o femeie care-şi schimbă des partenerii sexuali să fie judecată negativ, în timp ce un bărbat care face acelaşi lucru să fie lăudat sau invidiat. La noi, multe schimbări se petrec de sus în jos. Ne aşteptăm ca factorii de decizie să conceapă politici educaţionale menite să înlăture sexismul, dar ei, din contră, îl promovează şi se fălesc cu atitudinea lor «bărbătească»", concluzionează Tudorina Mihai.

Părerea Expertului:
Aurora Liiceanu
doctor în psihologie

„Ele sunt decorative, ei sunt inteligenţi"

Sigur că aceste percepţii ale masculinităţii şi feminităţii sunt impregnate în mintea noastră prin învăţarea socială - discuţii în familie, ce auzi la alţii, proverbe şi zicale. Ele sunt fondul pe care se construiesc reprezentările sociale, adică ceea ce folosim noi, fără să fim critici sau foarte conştienţi. Rolul social în formarea reprezentărilor noastre sociale îl are comunicarea socială.

Asocierea între inteligenţă şi masculinitate, respectiv sensibilitate şi feminitate are o istorie lungă. Femeile sunt decorative, bărbaţii sunt inteligenţi, ei iau decizii, sunt stăpâni pe faţă. Experimente video au arătat că, în grupuri mixte, atunci când vorbesc, femeile se uită la bărbaţi, ca şi cum ar depinde de aprobarea lor, iar bărbaţii, când vorbesc, se uită tot la bărbaţi, în spiritul competiţiei.

Poziţia socială superioară a femeii nu face mare impresie dacă nu i se alătură un fizic atractiv, dar bărbaţii au început şi ei să fie „taxaţi" pentru fizic. A se vedea câte discuţii există despre statura lui Boc. Deci, ceva schimbări există, graniţele au devenit mai fluide - se doreşte ca un bărbat să fie inteligent, dar şi prezentabil, şi se doreşte ca o femeie să fie atractivă, dar şi inteligentă. A se vedea bancurile cu blondele.

„Celui mai blând dobitoc îi trebuie bici, celei mai oneste femei îi trebuie bărbat" şi „Când te însori, să te însori, iar nu să te măriţi" sunt proverbe care ne alimentează subliminal impresiile şi percepţiile. Majoritatea induc raportul de putere între sexe sau nevoia de sexul celălalt.

Una peste alta, putem spune că la noi există o mentalitate misogină. La o emisiune politică, un moderator, nu dau nume, s-a referit la Angela Merkel spunând „mătuşica Merkel". Înainte de asta vorbise despre Strauss-Kahn, dar nu i-a spus „unchiul Strauss-Kahn".