De ce ne temem să devenim părinţi

Arhivă Adevărul

Mulţi părinţi aşteaptă cu nerăbdare venirea pe lume a primului copil şi văd acest moment ca pe unul dintre cele mai fericite. Sunt puţini, dar există, cei  care mărturisesc că-i încearcă o frică viscerală.Teama de durere, de naşterea unui copil cu malformaţii, spaima că nimic nu va mai fi ca înainte îi încearcă pe mulţi dintre românii care se pregătesc să devină pentru prima dată părinţi.

Maternitatea Polizu din capitală, a doua zi de Paşte. Printre doamne cu fuste înflorate, până-n pământ, care se vânzolesc pe culoarele spitalului în aşteptarea unui nou membru în familie, Alina şi Dan S. îşi fac loc către uşa unui cabinet de la parter. Roşie la faţă şi cu fruntea schimonosită, Alina (28 de ani) se ţine cu o mână de burta rotundă şi cu cealaltă caută să se sprijine de iubitul ei. Bărbatului i se citeşte spaima în ochi. Ca teleghidat, o ajută pe Alina să se aşeze pe un scaun de pe culoar şi merge mai departe, în căutarea unui anumit medic.

Părinţii – noii şefi ai şcolilor din România

Grădiniţa poate da tulburări de personalitate

Şcoala după şcoală contra meditaţii - Sondaj

„O, Doamne!", rosteşte pe o voce gravă femeia. Întrebată dacă are nevoie de ceva, tânăra îşi scutură părul blond în dreapta şi-n stânga. O doamnă pe la 40 de ani o întreabă grăbită: „Prima naştere?", iar Alina îşi ridică ochii căprui către ea şi zice tremurând „da!". Femeia continuă: „cezariană sau natural?".Alina răspunde cu o voce şi mai gravă: „natural. Cred c-am făcut cea mai mare prostie să aleg asta, sper să rezist".

Malformaţiile, printre gândurile negre

Între timp apare şi Dan. „Vine într-o jumătate de oră şi doctoriţa. E într-o operaţie". Imediat după ce aude asta, Alina se mai înseninează. Dan (31 de ani) se aşază lângă ea şi rămâne mut. Intru în vorbă, dar bărbatul răbufneşte: „mie de poveşti credeţi că-mi arde acum? Soţia mai are puţin şi naşte, iar doctoriţa asta nu mai vine odată!". Alina îl calmează: „hai, te rog, nu te enerva, că mă agiţi şi pe mine!", apoi începe să povestească.

„Am auzit atâtea poveşti cu femei care au rămas mutilate la naştere încât nu mă pot abţine să mă gândesc că mi se poate întâmpla şi mie. Pentru mine, sarcina asta a venit neprogramată şi a fost destul de dificilă. Cu toate că am făcut ecografii, tot mi-e teamă să nu iasă copilul cu malformaţii, la cât de stresată am fost în ultima vreme. Amândoi am fi vrut să mai aşteptăm măcar vreo trei ani, dar s-a întâmplat. Iar acum nu vreau decât să mă adoarmă şi mă trezesc cu copilul lângă mine apoi".

Îşi doresc copii, dar legea le lasă "infertile"

„Oricând, dar nu acum!"

Între timp, apare şi doctoriţa şi o invită pe Alina în cabinet. Dan aşteaptă afară, în picioare, măsurând apăsat culoarul de la un capăt la altul. După câteva zeci de minute, iese şi Alina. „Nu nasc azi! A fost o alarmă falsă. Doamne, ce bine! Oricând, numai azi nu!", turuie femeia fericită de sentinţa medicului. Şi, ca prin minune, durerile i-au dispărut în timp ce şi-a luat soţul de braţ şi a părăsit maternitatea.

Nici mămicile care cresc acum prunci sănătoşi nu au uitat de teama cumplită din timpul sarcinii. Laura, mama unui băieţel sănătos, povesteşte pe un forum de mămici: „Mie, una, mi-a fost o frică viscerală, continuă, de naştere, pe tot parcursul celor nouă luni de sarcină. Pe măsură ce burta îmi creştea şi vedeam cum decurg naşterile pe Reality TV, citeam tot mai multe cărţi şi reviste pe tema asta, iar frica lua proporţii şi mai mari. I-am înnebunit pe doctoriţă şi pe bărbatul meu cu ideea de a naşte prin cezariană, programat".

Experienţe care lasă cicatrice

Femeia crede că spaima sa a fost alimentată de povestea mamei sale. „Mama m-a născut pe mine foarte greu, natural. S-a rupt rău la naşterea mea - i s-au rupt şi ligamentele care ţin uterul -, în fine, a trebuit să mai suporte două operaţii apoi şi tot nu a mai putut avea copii după. Cred că şi din cauză că-mi povestise prin ce a trecut ea mi-a fost aşa de frică de naşterea normală. În plus, eu am un grad foarte scăzut de suportabilitate la durere. Cezariana a fost pentru mine opţiunea ideală. N-am nicio amintire legată de momentul naşterii pentru că am cerut anestezie generală. M-am culcat pe burtoi şi m-am trezit cu copilul lângă mine, iar durerea de după a fost absolut suportabilă".

Specialiştii în comportament uman susţin că o oarecare doză de spaimă a femeii este normală în perioada sarcinii. „Cu cât o femeie este mai responsabilă, cu atât mai multe scenarii îşi va face înainte să nască. Multe se tem că vor naşte un copil deformat, un monstru. La fel de multe se gândesc că după naştere corpul lor se va «lăsa» şi că partenerul de viaţă nu va mai fi atras de ele, altele se înspăimântă la gândul că nu vor putea fi mămici bune pentru copiii lor. Toate aceste griji sunt normale. Numai atunci când gândurile acestea devin obsesive, iar viitoarele mămici nu-şi mai găsesc liniştea sub nicio formă - nu mai mănâncă, nu mai dorm-, ar trebui să apeleze la un terapeut", explică psihologul
Lena Rusti.

De unde vine teama?

Potrivit unui raport al Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie, anual, peste 500.000 de femei mor în lume în urma naşterilor, iar alte 10-15 milioane de femei rămân cu leziuni sau cu diverse boli în urma naşterii. Tot odată, ştirile despre greşelile cadrelor medicale ce ajung la urechile femeilor le alimentează dorinţa de a evita pe cât posibil maternitatea, chiar şi la vârste înaintate.

Spaima de naştere, dusă la extrem

Una din şase femei care ar putea avea copii suferă de fobia de naştere, potrivit unor studii realizate recent în Europa. În termeni medicali, această manifestare este cunoscută şi sub denumirea de „tocofobie" (de la grecescul „tokos" care înseamnă naştere şi „phobos", fobie).

Teama iraţională faţă de naştere a fost studiată în detaliu de psihiatrii spitalului Queen Elisabeth din Birmingham, Marea Britanie, care au analizat comportamentul a 26 de femei, cu vârste cuprinse între 22 şi 41 de ani, suspecte de tocofobie, pe durata a doi ani. Astfel, medicii au identificat că opt dintre femei manifestau o tocofobie primară, întrucât spaima lor data încă din adolescenţă, când foloseau un număr impresionant de metode contraceptive.

Majoritatea participantelor a ales cezariana pentru a deveni mame. 14 dintre participantele la studiu au manifestat o tocofobie secundară, adică o spaimă căpătată în urma unei naşteri dureroase. Ultima formă a fobiei a fost asociată de medici cu depresia prenatală. Patru din cele 26 de femei au prezentat simptome ale fobiei după o perioadă de depresie prenatală. Acestea credeau că nu pot naşte sau, dacă o vor face, că vor muri. De reţinut că cinci din femeile cu o formă de fobie fuseseră victime ale abuzurilor sexuale, ceea ce ar putea explica asocierea naşterii cu durerea fizică şi psihică.

Cum „intră" bărbaţii în travaliu

Pentru bărbaţi, greul începe chiar din clipa în care testul de sarcină arată „pozitiv". În afara poftelor, a stărilor de rău şi a toanelor, ei se chinuie să înţeleagă ceva ce nu vor experimenta niciodată pe propria piele. „În timpul sarcinii, nu puteam nicicum să-i intru în voie soţiei. Uneori, mă trezea pe la 3 noaptea să-mi spună că a visat că vom avea un copil cu şapte degete la o mână şi cu capul ţuguiat. E adevărat că a avut unele probleme la naştere, dar în ciuda faptului că băieţelul nostru a trebuit să stea la incubator pentru câteva zile, avem un copil perfect sănătos", ne-a povestit Mihai S. (32 de ani).

Bărbatul spune că noaptea în care a născut nevasta lui a fost „cea mai lungă din viaţa mea". Asta pentru că, în timp ce asistentele intrau şi ieşeau din sala de operaţii, el auzea ţipete şi-şi imagina că, într-adevăr, copilul lor s-a născut cu probleme. „M-a încercat un sentiment de neputinţă pentru că nimeni nu avea timp să-mi spună cum decurg lucrurile", a mai spus Mihai.

Când are nevoie soţia de ajutor

Alexandra Crişan, medic primar de obstetrică-ginecologie, de la Spitalul Clinic Filantropia, arată care sunt simptomele ce ar trebui să-i determine pe viitorii părinţi să caute ajutor specializat. „Senzaţiile de panică, atacurile de panică, senzaţia de groază, palpitaţiile, greaţa, tremurăturile, anxietatea şi tulburările de somn pot fi semne ale tocofobiei, adică ale unei frici iraţionale şi exagerate faţă de naştere".

Medicul adaugă că „atunci când tocofobia este diagnosticată din timp, simptomele se pot ameliora cu ajutorul unui psihoterapeut, însă colaborarea cu medicul obstetrician rămâne, totuşi, dificilă. De multe ori, tocofobia rămâne nediagnosticată, aparând în afara sarcinii şi determinând femeia să nu-şi mai dorescă o altă sarcină".