Cât mai înseamnă bunicii pentru copiii de azi

Pentru a-şi face loc în viaţa celor mici, bunicii trebuie să le înţeleagă preocupările

Bunicii mai au multe de oferit nepoţilor, chiar dacă prăpastia dintre generaţii este din ce în ce mai mare. Copiii născuţi în plină eră a tehnologiei şi crescuţi cu fel de fel de gadgeturi au pretenţii mari când vine vorba de distracţie, ceea ce face rolul bunicilor din ce în ce mai greu.

Cine a trecut prin şcoală îşi aminteşte negreşit de „Bunicul" lui Barbu Ştefănescu-Delavrancea, arhetipul bătrânului înţelept şi iubitor care-şi ţine nepoţii în poală şi le răspunde cu răbdare la întrebările pline de candoare. În zilele noastre, însă, o astfel de scenă este greu de imaginat.

Decalajul tehnologic sapă o prăpastie între generaţii, mult mai adâncă decât cea existentă prin firea lucrurilor. Cu toate acestea, specialiştii sunt categorici: bunicii mai au multe de oferit nepoţilor lor. Condiţia este să fie deschişi la nou şi să nu respingă din start lucrurile ce îi pasionează pe copiii de azi cu atât de agasantul „pe vremea mea".

De când a început vacanţa, doamna Miora D., bucureşteancă din cartierul Colentina, e tare cătrănită. În fiecare zi face naveta până în Berceni, unde locuieşte fiul său, pentru a avea grijă de cei doi nepoţi, Alexandru (10 ani) şi Luca (8 ani). Nu drumurile zilnice o deranjează, ci faptul că se simte inutilă pe lângă cei doi nepoţei. „Îi iubesc ca pe ochii din cap, nu mai ştiu ce să fac pentru ei, dar pur şi simplu mă ignoră. Dacă i-aş lăsa, s-ar juca toată ziua pe calculator sau s-ar uita la desenele alea oribile de la televizor", rezumă ea situaţia. „Nora mea mă ceartă că nu îi scot mai mult la aer sau că nu îi pun să facă teme în caietele de vacanţă, dar ei nu şi nu."

În vârstă de 68 de ani, femeia recunoaşte că a cam pierdut contactul cu nepoţii, pe care în timpul anului şcolar îi vede doar în weekend. „Parcă n-am vorbi aceeaşi limbă. Cel mare, Alexandru, vine pe la bucătărie şi mă înnebuneşte de cap cu nu ştiu ce joc pe calculator. Şi începe cu armata pe care şi-a făcut-o, cu satul lui, cu hambarele. Ce să fac, dau şi eu din cap şi mă prefac că mă interesează", spune femeia. Ca şi ea, milioane de vârstnici din toată lumea se luptă să ţină pasul cu preocupările nepoţilor ultratehnologizaţi. În România, lucrurile stau mai prost decât în Occident pentru că la noi calculatoarele au pătruns mai târziu, astfel că mulţi dintre bunicii de azi au ieşit la pensie înainte ca tehnologia să ajungă în birourile lor.

Chiar dacă se simt timoraţi de viteza cu care nepoţii lor mânuiesc aparatura electronică ori navighează pe internet, buncii nu trebuie să uite că, în esenţă, ei sunt totuşi nişte copii. Dacă bunica îşi declară deschis reticenţele faţă de tehnica modernă ori ia în derâdere distracţiile online ale celui mic, acesta ar putea reacţiona, provocând-o la nesfârşit la dispute pe această temă. Orice copil este conştient în adâncul său de imaturitatea sa, de lipsa sa de experienţă. De aici şi tentaţia de «a se da mare» de câte ori are ocazia.

Profesorul de calculator

E mult mai productiv ca bunicii să arate un minimum de interes faţă de preocupările celor mici. Mai mult, ei ar putea profita de dorinţa firească a copiilor de a arăta ce ştiu pentru a învăţa câte ceva despre funcţionarea calculatorului şi despre internet. Astfel, bunica îşi poate ruga, spre exemplu, nepoţica să-i citească şi ei ultimul e-mail sosit de la o rudă din străinătate ori să-i arate pozele din vacanţă. Dacă persoana în vârstă dă dovadă de tact, copilul se va bucura să-i arate pozele de pe Facebook ale colegilor de clasă. La fel, cei mici sunt mai tot timpul dispuşi să le explice vârstnicilor cum să se descurce cu telefonul mobil, aparat care, de regulă, dă multe bătăi de cap celor de vârsta a treia. A învăţa câte ceva de la nepoţi este un lucru bun nu doar pentru că ajută la consolidarea relaţiei cu aceştia, ci şi pentru că le dă mai multă încredere în sine chiar vârstnicilor.

Magia copilăriei

Viaţa nu se reduce însă la tehnologie, iar bunicii pot să le deschidă alte orizonturi nepoţilor lor, este de părere scriitoarea şi jurnalista britanică Angela Huth, care a relatat cotidianului „The Daily Mail" propriile experienţe în acest domeniu. „Împărtăşiţi-le poveştile şi pasiunile dumneavoastră", sugerează Huth. Ea spune că a reuşit să le insufle celor patru nepoţi ai săi interesul pentru natură şi pentru desen, însă, în domeniul care îi este cel mai aproape de suflet, literatura, nu a reuşit să le deschidă apetitul pentru cărţile pe care ea le consideră valoroase pentru dezvoltarea intelectuală a copiilor. În loc să se supere pe nepoţi, ea a înţeles din acest eşec că nu-i poate modela pe copii să fie la fel ca ea, ci trebuie să ţină cont de înclinaţiile lor naturale. Ea le-a propus celor mici să‑i înveţe să danseze Charlestone. Copiii fuseseră încântaţi să-şi vadă bunica apărând la televizor, ca invitată la o emisiune gen „Dansez pentru tine". Cu toate acestea, când au auzit de un dans de pe vremea buncii, copiii i-au spus cu francheţe: „Zău, buni, când o să vrea vreodată cineva din generaţia noastră să danseze aşa ceva?"

„În această eră supertehnologizată, copiii au nenumărate lucruri sofisticate de făcut. Am, totuşi, senzaţia că există o anume vrajă care a dispărut din copilăria lor - acel gen de magie care rămâne în memorie din copilărie până la bătrâneţe", este de părere Angela Huth. „Cred că bunicii pot şi trebuie să se străduiască să redea această magie copilăriei", adaugă scriitoarea britanică.

Dacă nu eşti pe net, nu exişti

În Statele Unite, 75% din cetăţenii trecuţi de 60 de ani ştiu să navigheze pe internet, în timp ce în Italia procentul este de 40%. În urmă cu zece ani, când multe dintre bunicile din România ieşeau la pensie, la noi erau doar un milion de utilizatori de internet, conform unui studiu realizat de PricewaterhouseCoopers. Pe de altă parte, copiii de astăzi din România sunt crescuţi cu mentalitatea „dacă nu eşti pe net, nu exişti". Potrivit unei statistici recente, 86% din elevi afirmă că au cel puţin un cont pe o reţea de socializare. În aceste condiţii, este uşor de înţeles de ce bunicii se plâng că nu se înţeleg cu nepoţii, mai ales că sunt foarte puţini cei care folosesc frecvent calculatorul.

Intimidaţi de tehnologie

Oamenii care nu se pricep la tehnologia modernă se simt intimidaţi de lucrurile pe care le fac pe internet propriii copii: cumpărături online sau banking. Copiii lor sunt, de cele mai multe ori, nişte adulţi ocupaţi care nu mai au niciodată răbdare să le explice astfel de lucururi, în timp ce nepoţii abia aşteaptă să-şi demonstreze abilităţile.

Portretul bunicii moderne

Orice discuţie despre rela­ţiile dintre bunici şi copiii din ziua de azi trebuie să ţină cont şi de faptul că nici vârstnicii nu mai sunt ca odinioară, sunt de părere specialiştii. Vremea bunicuţei care tricotează lângă sobă şi coace plăcintă pentru nepoţi a cam apus.

Bătrânii erei moderne iau masa în oraş din ce în ce mai des  Foto: Shutterstock

Speranţa de viaţă a crescut la nivel global, iar starea de sănătate a populaţiei este şi ea mai bună. Astfel, pensio­narii se bucură de mai mulţi ani de-o viaţă satisfăcătoare alături de copii şi nepoţi. În România, speranţa de viaţă pentru femeia crescut de la 73 de ani, în 1986, la 77 de ani în 2009, potrivit datelor Băncii Mondiale.

Pensionarii de azi sunt mai activi, astfel că viaţa lor nu se mai rezumă ca pe vremuri la făcut piaţa şi gătit. Potrivit unui studiu realizat în Franţa pentru Centrul de Dialog şi Relaţii Sociale, 57% din bunici merg în vacanţe şi excursii, 27% ies frecvent în oraş cu prietenii, iar 26% practică un sport. Chiar dacă în Occident nivelul de viaţă este mai ridicat, tendinţa se face deja simţită şi în România.

Un exemplu elocvent este surpriza pe care a avut-o bucureşteanca Maria P. (39 ani), când socrii din Moldova au anunţat-o că vin în Capitală. Iniţial, femeia a crezut că soacra vine la Bucureşti pentru ceva analize, însă, când au debarcat în Gara de Nord, cei doi pensionari i-au mărturisit că pleacă peste două zile într-o excursie cu autocarul prin Europa, având ca destinaţie finală Sicilia. O călătorie lungă şi obositoare, din care, însă, socrii s-au întors încântaţi.

Prăjiturile, înlocuite cu hamburgerii

Bunicii de modă nouă sunt cei care în loc să facă prăjituri, cedează în faţa insistenţelor copiilor şi îi duc la fast-food, deşi sunt primii care condamnă mâncarea din aceste localuri. Mai mult, bătrânii prind şi ei gustul pentru acest gen de ieşiri, ieftine şi fără pretenţii, astfel că, de multe ori, în restaurantele de acest fel poţi zări printre adolescenţii gălăgioşi şi tinerii care îşi iau prânzul grăbiţi, cu ochii pe monitorul laptopului, mici grupuri de pensionari care deapănă amintiri în timp ce ronţăie cartofi prăjiţi.

În ceea ce priveşte timpul petrecut cu nepoţii, joaca este opţiunea favorită (62,6%), conform sondajului menţionat anterior. Pe locul următor se clasează plimbările în parc (55,1%) şi ascultarea confidenţelor micuţilor (52,4%). Una din trei bunici a declarat că merge frecvent cu nepoţii la restaurant.

O relaţie mai relaxată decât cu părinţii

Un aspect important al relaţiei bunic-nepot este acela că adultul cu păr cărunt nu este împovărat de grija educării directe a copilului şi poate fi mai relaxat decât părinţii sau profesorii copilului. Îşi poate permite să se relaxeze în compania celor mici, iar copiii au nevoie de aşa ceva. Scriitoarea britanică Angela Huth a făcut un sondaj printre nepoţi să afle cum trebuie să fie bunica ideală.

Opţiunea copiilor a fost deconcertantă pentru ea: „Bunica trebuie să fie amuzantă". Copiii adoră să-i asculte pe bunici povestind întâmplări şi anecdote din istoria familiei, care, de multe ori, îi plictisesc pe părinţii lor. Aceştia din urmă se lamentează că au mai auzit lucrurile respective de o mie de ori.

Confidenţii perfecţi

O altă calitate pe care copiii o apreciază la bunicii lor este discreţia, ceea ce le permite să-şi deschidă sufletul în faţa acestora mai uşor decât ar face-o în faţa propriilor părinţi. Chiar dacă au alte distracţii decât copiii de acum câteva zeci de ani, ei au aceleaşi mici dileme şi probleme sentimentale, pe care adesea se jenează să le mărturisească părinţilor. În acelaşi timp, între bunici şi nepoţi există o complicitate nemărturisită, ei regăsindu-se ca aliaţi fireşti în faţa „inamicului" comun, generaţia de mijloc, adică părinţii. În mai toate cazurile, bunicii au unele nemulţumiri, mai mici sau mai mari, faţă de copiii lor, în timp ce nepoţii simt în mod natural dorinţa de răzvrătire faţă de părinte.

„Bunicii sunt mai îngăduitori, iar părinţii nu sunt întotdeauna de acord, dar, dacă fiecare îşi joacă rolul aşa cum trebuie, nu vor apărea probleme. Copiii înţeleg repede că în relaţia cu părinţii sunt valabile o serie de reguli, iar în raport cu bunicii sunt altele", consideră psihologul Marcel Rufo.

"Bunicii sunt mai îngăduitori, iar părinţii nu sunt întotdeauna de acord, dar, dacă fiecare îşi joacă rolul aşa cum trebuie, nu vor apărea probleme."
Marcel Rufo
psiholog

Ciclul vieţii

Chiar dacă, uneori, au preocupări şi idei diametral opuse, relaţia cu bunicii este foarte importantă pentru dezvoltarea psihică a copiilor, apreciază specialiştii. „Copiii au nevoie de persoanele care preced generaţia părinţilor lor pentru a intra în romanul familiei", spune pediatrul şi psihologul francez Francoise Dolto. În opinia acesteia, „bunicii transmit istoria familiei, din vremea când nepoţii nu erau încă născuţi, iar părinţii lor erau copii".

De aceeaşi părere este şi pediatrul francez Edwige Antier, autoarea cărţii „A creşte un copil în ziua de azi". „Doar o bunică poate să-l înscrie pe copil pe linia sa, insuflându-i noţiunea că el este copilul mamei sale, care, la rândul ei, este fiica mămăiţei. Astfel se deschide în faţa lui un orizont mai larg decât propria identitate, care îl ajută la înţelegerea vieţii şi a ritmurilor acesteia."