Adrian Oianu designer: „Eu nu vând haine trendy, eu fac design“

Adrian a sărbătorit de curând ultimii cinci ani din cariera sa printr-o colecţie retrospectivă, pe coridoarele întunecate din clădirea Universul, din Capitală. Adrian Oianu, 44 de ani, are o lehamite vădită faţă de tot ceea ce înseamnă copie, banal, lux, brand sau faimă. Şi-a dedicat viaţa designului, indiferent de sacrificiile făcute.

„Adevărul": De ce ai ales o retrospectivă a ultimilor cinci ani?

Adrian Oianu: Pentru că reprezintă o bornă. A fost o etapă care s-a încheiat. Am stat foarte nişat şi am încercat să arăt constanţă în valoare. Stai aici şi fă-ţi treaba, pentru că va face o diferenţă. E valabil în orice domeniu. Asta a fost şi este sugestia mea pentru lume. Desigur, depinde de fiecare ce-şi doreşte. Un boom economic (zâmbeşte)? Toată lumea îşi doreşte asta, e un clişeu.

Tu ce-ţi doreşti?

Mai mult (zâmbeşte). Respect, moştenire, să simt că las ceva în urma mea, din punct de vedere cultural al designului românesc, vreau să creez o tradiţie în domeniul acesta. Vreau să salvez artizanalul. Am multe planuri în capul meu. Sper să termin cu o şcoală de design. Am încercat să arăt că deşi n‑apar nicăieri, renumele meu a crescut constant. Dar eu am putut să‑mi fac jobul. Nu m‑am bazat prea mult nici pe vânzări, pentru că suntem o ţară fără tradiţie în domeniul acesta. Eu nu vând haine trendy, eu fac design. Fac nişte modele, nişte rochii nepopulare ca formă.

Lansezi câteva colecţii pe an, ceea ce înseamnă că, odată, nu ţii cont de tendinţe, dar şi că tu cheltuieşti mai mult decât câştigi.

Asta e diferenţa dintre modă, tendinţe şi design. Designul este înaintea lor. Noi, designerii, nu putem fi foarte populari din cauza industriei. Industria produce, are nevoie de bani mulţi, iar când vorbeşti de branduri celebre, vorbeşti de un designer care se transformă într-un modist. I se taie aripile, trebuie să facă ce e popular şi el devine un frustrat. Mai sunt şi designerii care nu pot să facă altceva. Eu sunt în situaţia în care, dacă nu făceam asta, muream. Aşa am pornit. Altceva nu pot să fac, nici nu pot să mă gândesc să fac altceva, e lucrul care mă ţine în viaţă. Din tot evantaiul de munci din domeniul meu, asta mă face fericit, să simt că trăiesc. Şi aşa am ajuns la ăştia cinci ani, cei mai importanţi din viaţa mea. Au fost singurii ani în care m-am simţit împlinit.

Fără să fac bani, fără să mă dea afară din casă celebritatea, într‑un mod discret, fiind lăsat liber să fac ceea ce-mi place şi ceea ce ştiu să fac. Noi lucrăm în nişte condiţii foarte stricte, care m-au antrenat să devin „one man show".

Se simte în produsul finit?

Da, pentru că facem, cum se spune, din rahat bici. N‑am acces la toate resursele şi lucrez cu ce am, iar asta a făcut din mine un supravieţuitor. Economic vorbind, dacă-mi dai drumul într-o companie mare, îţi închid uşile şi lucrez 10 ani cu ce ai înăuntru, nu mai cheltuiesc niciun ban. Dacă pot să fac asta cu resurse total limitate, ce-aş putea să fac cu toate resursele? Acesta este următorul meu pariu. Continuitate, stabilitate, creştere valorică constantă. În domeniul nostru este nevoie de exemplu.

Cine e femeia care poartă Adrian Oianu?

Exact cum mi-a spus cineva acum câteva zile. „Măi, Adrian, fetele care vin la tine, la prezentare, arată ca şi cum ar veni de la o şcoală renumită". Femeia mea e inteligentă. Cea mai mare greşeală pe care poţi să o faci este să consideri designul un lux. Designul nu este un lux, este o experienţă culturală. Prin design ţi se îmbogăţeşte viaţa, ai acces la un univers pe care altfel nici nu-l bănuieşti. Proştii cu bani cumpără lux, pentru că nu sunt cultural dezvoltaţi. Sunt un şmecher cu o plută care şi-a găsit insula lui, pe care poate să stea cum vrea el. Mi-am găsit raiul.

De ce ai plecat din America, după 10 ani în care ai trăit şi muncit acolo?

Eu fac o chestie foarte personală, cultural ancorată în identitatea mea. Acolo n-are nicio relevanţă, nu reprezint nimic. Acolo era mai bine dacă le spuneam că sunt rus sau taliban. De la distanţa aia am început să-mi redescopăr patria. A trebuit să plec foarte departe ca să pot să mă uit la România detaşat şi să nu mai visez cai verzi pe pereţi. A trebuit să plec ca să regăsesc echilibrul, să-mi dau seama că vin dintr-o ţară mică, irelevantă din cauza geografiei. Am făcut pace cu mine însumi când am descoperit lichele franţuzeşti, englezeşti, americăneşti... nu suntem cu nimic mai buni sau mai răi decât alte popoare. Atât că noi n-avem încredere în noi.

CV

Vârstă: 44 de ani

Studii: Începe Facultatea de Drept, dar renunţă pentru a intra în lumea modei. În 1994 urmează cursurile Institutului European de Design din Milano, iar trei ani mai târziu pleacă în Turcia ca director de design la „Damat & Tween". În 1997 devine student al Universităţii de Arte „Parsons & Ottis", din Los Angeles, dar şi designer la casa de modă Richard Tyler. Nu absolvă niciuna dintre facultăţi.

Experienţă: În 2000 se alătură companiei multi-brand Liz Claiborne, fiind responsabil cu realizarea designului pentru DKNY Jeans. Patru ani mai târziu, revine în România şi lansează un nou brand, Fotosintesi Clorofilliana. Îşi deschide primul atelier personal şi introduce pe piaţă o nouă marcă, Adrian Oianu. În 2007, scoate nu mai puţin de patru colecţii. În 2009, a câştigat titlul „Designerul anului", atribuit de site-ul fashionandbeauty.ro.