VIDEO De ce „Dansez pentru tine“?

VIDEO De ce „Dansez pentru tine“?

În fiecare an, caravana „Dansez pentru tine“ pleacă prin ţară în căutare de oameni talentaţi, cu poveşti de viaţă triste. Din cei peste 1.000 de oameni care s-au înscris, anul acesta numai opt vor fi selectaţi pentru concurs. Ziarul „Adevărul“ a fost prezent la preselecţia de la Bucureşti.

La Bucureşti, caravana a poposit, la şfârşitul lunii august, timp de un weekend, la Teatrul Nottara. Încă de la intrare puteau fi văzuţi tineri îmbrăcaţi în culori vesele, repetând paşi de dans. La „biroul de înscrieri“, candidaţilor li se cer datele personale, iar în sala de spectacol azi nu se joacă nicio piesă, dar „se pun în scenă“  multe destine. Se dansează şi iar se dansează, printre rânduri, la marginea sălii şi peste tot pe unde potenţialii concurenţi au găsit loc.

Sala este plină de spectatori: concurenţii, familiile şi prietenii lor. Participanţii sunt chemaţi în grupuri de câte cinci, în ordinea înscrierii la preselecţie, fiecare spunându-şi povestea care îi „împinge“ la dans. O doamnă în vârstă urcă cu greu pe scenă, are un picior bandajat şi se sprijină într-o cârjă. Mihai Petre îi sare în ajutor, dar nu înainte s-o întrebe „Mai este cazul?“, vrând parcă să se asigure că doamna ştie că un minimum necesar în acest concurs sunt picioarele sănătoase. „Întotdeauna există o şansă“, bravează ea.

Încep poveştile  

„Mă numesc Rusu Cristina, am 16 ani, tata a murit, mama e bolnavă de plămâni şi nu lucrează, mai spală scările blocului din când în când, am un frate cu multe probleme de sănătate, dar nu am avut bani să mergem la medic“, spune aceasta, printre lacrimi.

Cristina vrea o locuinţă pentru mama şi fratele ei. Nu sunt uşor de ascultat astfel de mărturisiri. Din când în când, se mai schimbă registrul. Doamna cu piciorul în ghips, Laura Stoica, are 67 de ani, este studentă în anul doi la Drept şi are un vis care nu „doare pe nimeni“.

„Sunt aici să dansez pentru 40 de pensionari, pe care nu-i cunosc, care au pensia mai mică de 1.000 de lei. Vreau să-i ajut să meargă într-o vacanţă de trei săptămâni în Grecia“, declară ea hotărâtă, în timp ce sala se ridică să o aplaude. Poate pentru dorinţa ei mai puţin obişnuită sau poate pentru că gestul ei nu implica o dramă personală, schimbând astfel registrul „visurilor“.

Alţi concurenţi urcă pe scenă şi îşi recită poveştile, gâtuiţi de emoţii. Doina Cizmaru, mamă a doi copii, locuieşte într-o casă de paiantă, nu are un serviciu, este bolnavă şi vrea o viaţă normală pentru copiii ei. Un tânăr care are binecuvântarea preotului din parohia Dobroteasa vrea să danseze şi să câştige pentru a contribui la restaurarea picturii din biserică.

Un caz dintr-o mie

De pe scenă coboară un cuplu care participă împreună, pentru a-şi dubla şansele de a ajunge în finală. Sorin Giurcă (37 de ani) şi Cezarina Giurcă (35 de ani) sunt căsătoriţi de peste 15 ani. „Vrem să le oferim copiilor noştri o şansă. Am fost evacuaţi abuziv dintr-o locuinţă de stat“, povesteşte Sorin.

„Lucram ca recuperator nuclear la Centrala de la Cernavodă şi locuiam în acest apartament de stat, pe care intenţionam să-l cumpărăm. Acum două luni, la 07.00, într-o sâmbătă, am fost evacuaţi brutal şi abuziv din casa noastră, fără nicio înştiinţare prealabilă“, explică el. Cei doi copii ai lor au 7 şi 10 ani, şi sunt motivul pentru care cei doi soţi au venit la preselecţie. Acum, Sorin lucrează la Bucureşti, ca operator de staţie de asfalt, şi îşi vede familia o dată pe săptămână. „Am pierdut mult timp din viaţa copiilor din cauza distanţei. Noi suntem aici pentru un imobil, dar şi ca să ne reîntregim familia“, adaugă el.  

Visul soţilor Sorin şi Cezarina Giurcă este o casă

Ce este mai important: dansul sau povestea? Juriul trebuie să fie imparţial şi să puncteze strict dansul, în timp ce echipa de producţie alege cea mai cutremurătoare poveste. În ţară s-au înscris peste o mie de oameni, cărora li se adaugă în jur de două-trei sute din Bucureşti. La final, doar opt dintre aceştia vor rămâne în concurs şi numai unul va câştiga cei 50.000 de euro.

Juriul nu se ataşează de cazuri

Mihai Petre, prezent la toate caravanele de până acum, îşi permite o pauză de cinci minute, în care vorbeşte despre nivelul acestei preselecţii. „Sunt foarte hotărâţi, ştiu exact ce vor. Ţara e plină de oameni talentaţi, dar şi de oameni care au nevoie de noi“, spune Mihai, a cărui competenţă este strict legată de dans.

 „Povestea lor de viaţă nu e problema mea. Le ascult cazurile, empatizez cu ei, dar, în ceea ce priveşte notarea, nu mă influenţează absolut deloc. Nu mă ataşez de cazuri, pentru că este periculos, iar eu trebuie să fiu profesionist. Rolul  meu acolo este să mă ocup de dans, şi nu de caz“, precizează el.

Nea’ Mărin , Edi Stancu şi Mihai Petre (de la stânga la dreapta)

Edi Stancu se comportă ca un copil fericit, a cărui „jucărie“ este chiar slujba sa. Se ocupă de partea artistică a emisiunii, de dans. „Mi-am văzut visul cu ochii, sunt super fericit, am exact ce mi-am dorit“, mărturiseşte Edi. Spune că viziunea lui asupra dansului modern s-a schimbat la New York, unde a urmat cursuri profesioniste. Mişcările noi şi le-a exersat pe Broadway, iar acum vrea o cultură a dansului la români.

Andrei, prieten al spectacolului

În mulţime pot fi zăriţi foşti participanţi, chiar şi câştigători. Andrei (foto), în vârstă de 21 de ani, a câştigat penultima ediţie a emisiunii, împreună cu Giulia. A venit aici pentru că „nu a uitat de unde a pornit“. Este fericit, îi sclipesc ochii şi îşi mişcă picioarele încontinuu pe piesele care se aud pe fundal.

 „Îi ajut, vorbesc cu ei, pentru că nu sunt foarte încrezători că or să reuşească. Se gândesc că sunt foarte mulţi cu probleme aici, aşa că de ce să mai încerce? Când adoptă mentalitatea asta se blochează, iar noi suntem aici tocmai ca să-i motivăm“, explică Andrei.