Bingomania recucereşte România
0Show-urile televizate care oferă bani, case şi maşini au reapărut pe timp de criză. Acum 10 ani, un câştigător la bingo lansa celebra expresie „M-aţi scos din foame!“. Istoria este pe cale să se repete în 2009, într-o Românie aflată în UE, dar şi în criză.
Citiţi şi:
La începutul anilor 2000, isteria bingo cuprinsese întreaga Românie, iar Romică Ţociu, Cornel Palade şi Mihai Mitoşeru - cu al său refren „Zi-le domnu’ Geo!“ - puneau în scenă, în fiecare duminică seara, la Antena 1, celebrul concurs „Tele Euro Bingo“. La TVR 1 şi la Pro TV, Horia Brenciu, respectiv Mihai Călin erau şi ei amfitrionii unor show-uri de bingo foarte populare.
La mai puţin de un deceniu, în plină perioadă de criză, concursurile care împart câştiguri generoase, case şi maşini, care plătesc întreţinerea sau oferă salarii fabuloase au apărut din nou şi, la rândul lor, se bucură de mare succes.
Patru emisiuni-concurs
După TVR 2, care a spart gheaţa timid în această vară cu emisiunea „Tombola câştigătorilor“, alte câteva televiziuni au preluat rapid ideea, declanşând o nouă bingomanie.
Deşi controversată (potrivit informaţiilor publicate în presă, firma organizatoare realizează un concurs la limita legii), emisiunea „100 % Adevărat“, difuzată la OTV, în fiecare duminică, se bucură de popularitate în rândurile telespectatorilor acestui post.
Premiile săptămânale constau în trei apartamente şi trei autoturisme de lux, iar pentru a participa la concurs telespectatorii trebuie să se aboneze la revista online „100 % Adevărat“, plătind săptămânal 3,37 euro (din România) sau de 6 euro (din Spania şi Italia).
Alte două concursuri care vor încerca să atragă românii în faţa micilor ecrane şi care vor debuta zilele acestea sunt „Super Bingo Metropolis“, cu Romică Ţociu şi Cornel Palade, la Antena 1 (din 27 septembrie) şi „Preţul corect“, emisiune moderată de Cosmin Cernat, la Kanal D (din 28 septembrie).
Trend retro în mass-media românească
Analistul media Iulian Comanescu explică posibilele motive pentru care astfel de concursuri sunt din nou populare în rândul telespectatorilor. Acesta crede că, pe de o parte, a apărut un trend retro în toată media românească şi, pe de altă parte, televiziunile ar fi putut fi influenţate de strategiile de marketing ale unor cotidiene care îşi atrag cititorii oferindu-le diverse premii.
„O explicaţie ar putea fi că loteriile prosperă pe criză, deoarece lumea visează la îmbogăţirea uşoară. Există oricum o specie de trend retro în presa românească, iar unele lucruri se întorc în anii ‘90: «Cotidianul» lui Nistorescu, Adrian Păunescu abonat permanent la Realitatea TV, abordările tabloide, dar tăioase ale lui Capatos. Acum zece ani a mai existat o bingomanie pe unele posturi româneşti, deci lucrurile se întorc oarecum la origini“, spune Comanescu.
„Ar mai putea fi o «contaminare» de strategii de marketing ale cotidienelor populare, care oferă adesea premii şi se pare că o fac cu destul succes“, adaugă el.
Nimeni nu pare să piardă în acest sistem al emisiunilor-concurs. Dacă din rândurile sutelor de mii de telespectatori care visează să se îmbogăţească peste noapte doar câţiva câştigă premiile puse în joc, televiziunile care difuzează aceste programe câştigă clar puncte de audienţă.
Audienţa creşte
„Din poziţia mea, nu pot afirma că este necesar sau nu acest gen de emisiuni în peisajul media, dar oricum, se poate spune că este explicabil. Într-o perioadă de criză cum este aceasta pe care o traversăm, să nu ne mire că un număr destul de mare de telespectatori îşi pun speranţa în noroc, bani, maşini, case câştigate prin tragere la sorţi. În acest context, impactul acestor noi producţii de tip show-concurs se materializează, într‑adevăr, în cifre de audienţă superioare celor din perioadele anterioare“, explică Răsvan Popescu, Preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului.
„În prima ediţie a emisiunii «100% Adevărat», OTV a atins un rating mediu de 2,93 la nivel naţional, dublând valoarea audienţei medii a zilei, în raport cu cea a zilei precedente. Şi TVR 2 atrage un plus de public cu noua sa emisiune «Tombola câştigătorilor»“, exemplifică Răsvan Popescu.
Toată lumea câştigă
Petrişor Obae, analist paginademedia.ro, crede că motivul principal pentru care aceste show-uri au revenit la TV în perioadă de criză financiară este faptul că atât telespectatorii, cât şi organizatorii au de câştigat. „Emisiunile speculează mirajul câştigului uşor. Nu numai al publicului, dar şi al organizatorilor“, conchide el.
Impactul acestor noi producţii se materializează în cifre de audienţă superioare celor din perioadele anterioare.
Răsvan Popescu
preşedinte CNA