Andreea Esca: „S-a creat o legendă despre salariul meu“
0
Înconjurată de jurnaliştii „Adevărul“, cea mai longevivă prezentatoare a ştirilor TV postcomuniste a vorbit despre familie, prieteni şi salariu. Andreea Esca (38 de ani) râde mult. Răspunde direct la întrebări, nu are un discurs studiat, iar întâlnirea cu ea demontează clişeele despre aroganţa vedetelor.
Mai citeşte şi:
VIDEO „Esca“ a Italiei îşi dă demisia din cauza lui Berlusconi
Aţi spus că sunteţi o fire conservatoare şi că purtaţi acelaşi tip de bigudiu. Sunteţi şi o mamă conservatoare?
Da. Nu ştiu dacă este bine. De exemplu, nu vreau să-i iau Alexiei telefon şi-mi spune că este singura fată din toate şcolile din lumea asta care n-are telefon. I-am zis să le spună copiilor că mama ei este de modă veche şi că nu vrea să-i ia telefon. Am preferat să-i iau căţel în loc de telefon.
Asta înseamnă că nici la televizor nu au voie copiii să se uite?
Nu este vorba că nu o las, ci chiar nu are când să se uite. Şcoala se termină târziu, are un program foarte lung. În afară de lecţii, ea face dans de performanţă şi are trei antrenamente pe săptămână. Face franceză şi engleză acasă, deci nu prea are când. Am încercat să le ocup timpul astfel încât să nu simtă nevoia să se uite la TV. Sunt destul de ocupaţi şi de obosiţi pentru aşa ceva. Asta nu înseamnă că în weekend nu ne uităm la serialul „Hannah Montanah", pe care nu trebuie să-l pierdem. Cu Justin Bieber mai avem nişte probleme, mie nu mi se pare prea mişto, ea zice că este.
Calculator le-am luat anul trecut, a venit şi el foarte târziu, după ce mi-au explicat că toată lumea are numai ei nu. A trebuit să-l iau pentru că au proiecte pentru şcoală pe care trebuie să le facă la calculator. Alexia ştie foarte bine să umble pe calculator, eu dacă nu ştiu, o întreb pe ea. Iar Aris profită de calculatorul ei. Aris face tenis, înot şi engleză.
Ce trăsături ale dumneavoastră vedeţi în ei?
Poate că Aris a moştenit zâmbetul. Mi se pare că Alexia seamănă foarte bine cu sora soţului meu, iar despre Aris spune toată lumea că îmi seamănă. Alexia cred că-mi seamănă ca personalitate. Aris este mai pedant aşa, nu cred că seamănă cu mine. Este îndrăgostit de el (râde).
Care este cea mai importantă lecţie pe care aţi învăţat-o de la mama dumneavoastră şi v-ar plăcea să le-o transmiteţi şi lor?
Aş vrea să am curajul pe care l-a avut mama mea cu mine, pentru că mi-a oferit multă libertate. Iar mie mi-e cam frică. Trebuie să ai curajul să le dai drumul şi să vezi dacă or să aplice sau nu ce-au învăţat. Eu încerc cât de mult pot. Am lăsat-o pe Alexia să se ducă la film cu un băiat din clasa ei. E bine, nu? Are zece ani... Sigur, nu s-au dus singuri, erau cu un urmăritor (râde). Fac nişte eforturi în această privinţă. Alex (Alexandre Eram, soţul Andreei - n.r.) îmi zice că sunt chiar foarte deschisă. „Cum s-o laşi la film? Cine sunt părinţii lui?", m-a întrebat atunci. Am încredere în Alexia şi, exact cum spuneai, încerc să fac ce făcea mama cu mine. Aris e destul de micuţ, cam ameţit, nu am prea mult curaj încă.
De ce aţi optat pentru şcoala franceză? Soţul este francez, bunicii sunt în Franţa...
Cred că aşa este corect. Soţul meu a ales România, măcar atât puteam să fac şi eu, să trimit copiii la o şcoală franceză, pentru că sunt pe jumătate francezi. Este o şcoală publică, a statului francez, foarte bună şi foarte serioasă. Trebuie să vorbească foarte bine franceză şi să se pregătească în acest sens, poate că la un moment dat vor alege să facă facultatea în Franţa sau chiar să trăiască acolo. Să profite de faptul că vorbesc acasă franceză şi să meargă mai departe.
Cu ce v-a cucerit soţul dumneavoastră?
Era foarte frumos, iar eu sunt foarte sensibilă la frumos. Am o prietenă care îmi spune că asta este o problemă pentru că gândesc la fel şi în privinţa fetelor. Am descoperit în el un om dintr-o familie foarte civilizată, cu nişte repere dobândite în copilărie, foarte aşezate. Am descoperit un băiat care a fost foarte bine crescut, educat, care avea alte preocupări decât băieţii de vârsta lui. Avea 27 de ani când l-am cunoscut. Mi s-a părut o persoană pe care te poţi baza, alături de care îţi poţi construi o viaţă. Sunt foarte mulţi băieţi care îţi plac, dar nu simţi că ai putea să te bazezi pe ei o viaţă. Iar cu Alex am simţit acest lucru, am luat decizia pe care am luat-o şi pe care nu o regret.
Credeţi în zodii?
Cred, dar nu în horoscopul de azi pe mâine, ci în caracteristicile generale ale zodiilor. La mine, de exemplu, sunt caracteristici din zodie, iar altele din ascendent, presupun, pentru că nu prea le găsesc la Fecioare. Am văzut că Fecioarele sunt foarte ordonate, iar eu nu stau bine cu ordinea, m-am gândit că poate asta vine de la Scorpion. În rest, suntem oameni de bază, muncitori, vă puteţi baza pe noi, ceea ce este în regulă atunci când eşti angajat.
Superstiţii?
N-am niciuna. Acum foarte mulţi ani aveam senzaţia că nu-mi poartă noroc argintul, fără să ştiu cum am ajuns la concluzia asta. Ştiu că aveam numai aur galben. Şi cum purtam ceva de argint, mi se părea mie că ceva n-a fost în regulă. M-am enervat foarte tare la un moment dat că-mi intrase în cap şi nu mi se părea normal pentru un om care n-a făcut doar două clase, încât am purtat non-stop argint până am trecut peste asta.
Când v-aţi apucat de pictat? Foarte puţină lume ştie că este unul din hobby-urile dumneavoastră...
Pe vremea când am făcut eu expoziţie (1997 - n.r.), nu se ocupa lumea cu subiecte de acest gen, drept urmare am scăpat. M-am apucat după ce l-am cunoscut pe Alex, el fiind foarte preocupat de pictură, sculptură şi de artă în general. Tot plimbându-mă cu el prin tot felul de galerii, am zis să încerc şi mi-a ieşit. Desigur, nu vorbim despre capodopere, ci despre un mod plăcut de a-ţi petrece timpul liber. Acasă am reuşit să facem un mic atelier unde acum apuc să pictez mai puţin - fac tablouri moderne, cu colaje, pentru prieteni de ziua lor. Copiii se ocupă şi ei cu asta, nu ştiu dacă pot spune că pictează. Facem lucruri creative şi ne bucurăm de ele.
Cât de greu este să fii şi mamă, să lucrezi în televiziune, să ai timp pentru pasiuni?
Eu am avut parte de foarte mult ajutor, mă refer aici la părinţii mei care au fost alături de la bun început. Fără ei n-aş fi reuşit să fac tot ceea ce fac. Mama mea locuieşte la noi. De fapt, ai mei au o casă la două străzi de noi, dar tata nu stă tot timpul acolo pentru că este un mare globetrotter. Şi atunci el trebuie să fie mereu în altă parte, face excursii, se ocupă de o casă pe care o avem la ţară, are tot felul de preocupări. Dar când vine iarna stă tot timpul, aşa că îi duce pe copii de la şcoală. Mama se ocupă în fiecare zi să ne facă de mâncare, mai ales pentru copii, ca să nu mănânce tot felul de prostii. Ne împărţim treburile, iar faptul că a fost de la bun început alături de noi, în afară de perioada în care am alăptat-o pe Alexia, a fost un mare privilegiu. Faptul că am putut să-mi continui viaţa socială alături de soţul meu, ca şi cum n-aş fi avut copil, se datorează ei. Mama este un dar de la Dumnezeu. A fost şi pentru mine, acum este şi pentru familia noastră. Cunosc foarte multe cupluri care au avut mult de suferit - bucuria de a avea un copil îţi modifică complet viaţa şi intervine şi în relaţia dintre cei doi. Este foarte important să menţii relaţia de cuplu aşa cum ai început-o, indiferent dacă trec anii, dacă ai copii. Dacă poţi, desigur, pentru că este foarte complicat. Bărbaţii vor întotdeauna să fie pe primul loc chiar dacă au un copil şi-l iubesc foarte mult. Trebuie să faci în aşa fel încât el să se simtă în continuare pe locul întâi... Dacă vrei să rămâi cu el până la capăt. Am reuşit asta cu ajutorul părinţilor mei.
Ce cuvânt folosiţi foarte des?
„Trebuie". Am observat că-l folosesc şi când scriu. Probabil că vine de undeva. Cred că trebuie să folosesc „trebuie"! (râde)
Ce nu vă place la dumneavoastră?
Sunt prea critică. Am un spirit critic exagerat, absolut exagerat, şi aş mai putea să las de la mine, dar I'm working on it (lucrez la asta - n.r.)! Deşi am auzit că se înrăutăţeşte odată cu vârsta. Tot timpul văd partea care nu este OK. Spre deosebire de mama, care este exact opusul meu. Şi Alexia este la fel ca mine.
Eroii din viaţa asta?
Eroul meu este mama. Este modelul extraordinar. Şi tatăl meu. Părinţii mei. El era partea serioasă şi severă şi nu ne lăsa să o luăm razna.
Ce vă doreaţi să fiţi când eraţi mică?
Să fiu vânzătoare. Îmi doresc şi astăzi. Îmi place să vând orice. Mi se pare foarte simpatic. La început, când a deschis Alex magazinul Z, eram foarte fericită că sâmbăta vindeam eu. Şi vindeam cele mai multe lucruri. Alex era foarte fericit, mi-a zis că trebuie să găsească o vânzătoare ca mine. Este o satisfacţie extraordinară să vezi cum pleacă omul mulţumit că a găsit ce căuta. Este o chestie de pasiune. Vorbesc foarte serios. Este o artă să convingi omul să ia de la tine şi să crezi în ceea ce vinzi.
Când v-aţi simţit mândră ultima dată?
Nu-mi aduc aminte exact, am avut un jurnal de ştiri mai complicat şi, la un moment dat, soţul meu mi-a dat mesajul „Tu eşti numărul 1". Mi s-a părut drăguţ din partea lui. Mă urmăreşte în fiecare seară... Acum o mai fi scăpat şi el de vreo două-trei ori. E atent, îmi spune ce e bine şi ce nu.
Aveţi un regret?
Că nu m-a lăsat mama să dau la Teatru. A zis să-mi găsesc un job în care să stau mai mult la verticală decât la orizontală. Şi a spus asta şi profesorului cu care voiam să fac meditaţii (îşi acoperă faţa cu mâinile şi râde). Drept urmare nu m-am mai dus. Tata a fost complet împotrivă şi el. Recent, eram cu el la o piesă de teatru şi-mi spune încet, la ureche: „Acum îmi pare rău că nu te-am lăsat la Teatru, cred că erai bună". Îmi venea să aprind lumina şi să plec. Vorba mamei: acum nu mai poţi să joci nici rolul bătrânei doamne.
Salariul dumneavoastră a fost mereu un subiect dezbătut...
Habar n-am de ce. Chiar nu ştiu cum a început nebunia asta. Am un salariu absolut decent, desigur că n-ar trebui să dau nicio explicaţie nimănui. Bugetul statului n-are nicio treabă cu salariul meu, am lucrat mereu la privat. Cred că, pur şi simplu, s-a creat o legendă în jurul salariului meu, dar în orice caz nu sunt din categoria oamenilor care s-au îmbogăţit din televiziune. Am avut de la părinţii mei posibilitatea să am casă, am fost mulţumită mereu cu ce-am avut. Am avut o garsonieră, apoi două camere, am vândut şi am ajuns la şase camere, dar te opreşti la un moment dat. Iar legenda asta va dăinui. Vă asigur că şi mâine dacă vin cu fluturaşul de salariu şi-l printez în tiraj mondial, pun pariu că or să spună că ăştia sunt banii pe care îi iau pe cartea de muncă, dar mai sunt şi alţi bani care-mi vin prin Cipru şi prin Laos.
„Nu-mi lipseşte nimic"
„Adevărul": Trei milioane de oameni s-au uitat la Ştirile Pro TV când v-aţi întors după accidentul la picior. Vă mai surprind lucrurile acestea?
Andreea Esca: Eu nu gândesc aşa. Nu socotesc că s-au uitat în ziua în care am venit sau în care am plecat. Urmăresc per total ce se întâmplă cu telespectatorii noştri şi sunt mândră şi fericită că rămân constanţi. De ani de zile reuşim să rămânem acolo unde am fost de la bun început, ceea ce este foarte important. Asta demonstrează că produsul este foarte bun.
Dar creşterea respectivă vi s-a datorat, nu putem ignora acest amănunt...
Te obişnuieşti cu o persoană care este prezentă zi de zi, an după an, aşa că ţi-e dor de ea când lipseşte. Este uman. Oamenii simpatizează cu problemele cuiva drag, aşa că s-au uitat să vadă cum mai sunt. Şi eu m-aş fi uitat dacă aş fi avut pe cineva drag care a lipsit trei săptămâni, mi-ar fi făcut plăcere să văd că este bine.
Există un personaj de acest gen pentru dumneavoastră în mass-media de la noi?
Mie îmi sunt dragi toţi foştii mei colegi. Am pornit împreună de la o vârstă la care se leagă prieteniile adevărate, care, probabil, or să dureze toată viaţa. Şi atunci mă uit de fiecare dată când Adriana Muraru, de exemplu, apare sau face vreo schimbare, mă uit la Lucian Mândruţă, la Andreea Berecleanu, la Andrei Zaharescu, la Cristina Ţopescu, mă uit la toţi colegii mei.
Dincolo de concurenţa dintre posturi...
Asta n-are nicio legătură cu concurenţa. Pe Lucian Mândruţă l-am cunoscut când aveam 19 ani. Niciun post de televiziune de pe lumea asta şi nicio concurenţă nu o să mă facă să cred altceva despre el. Ne vedem, nu extrem de des, pentru că suntem toţi foarte ocupaţi. Adriana Muraru stă foarte aproape de mine şi ne vedem cu copiii în parc, spre exemplu. Cu Andreea Berecleanu ne vedem mai rar, pentru că ea stă mai departe şi atunci este o chestiune de distanţă. Deşi nu sunt Rac, am această tragere către toţi prietenii mei din copilărie. De exemplu, pe prietena mea cea mai bună am cunoscut-o când aveam nouă ani şi ne vedem şi astăzi. Chiar cred că sunt nişte prietenii care nu trebuie lăsate să moară.
Cum aţi rezistat atâta timp în televiziune? N-aţi avut momente în care aţi obosit?
Nu ştiu nici eu (râde). Dar înainte cum făceau oamenii? Stăteau toată viaţa într-un loc. Mama a lucrat toată viaţa în spital, tata la Cernavodă. Da, este un mediu care te solicită psihic foarte mult, este adevărat, dar pe de altă parte, nu este cea mai grea meserie din lume. Sunt oameni care muncesc mult mai mult şi care nu sunt recompensaţi cum trebuie. Dacă o faci cu plăcere şi-ţi dă Dumnezeu ceva ca să poţi să o faci bine, chiar nu este... Îmi place ce fac, cred că ne facem bine unii altora. De când am preluat şi revista „The One", mi se pare că sunt completă. Nu-mi lipseşte nimic.
CARTE DE VIZITĂ
-Locul şi data naşterii: 29 august 1972, Bucureşti
-Este căsătorită cu Alexandre Eram şi are doi copii, Alexia (10 ani) şi Aris (7 ani)
-Studii universitare - Şcoala Superioară de Jurnalism
-1992-1994 - Reporter, realizator, prezentator SOTI TV
-1994 - Programe de pregătire profesională la Centrul pentru Jurnalism Independent, Praga, CNN Atlanta, SUA şi Atena, Grecia
-1994 - prezent - Realizator, prezentator Ştirile Pro TV
-1995 - realizează documentarul „Sistemul de învăţământ american" (bursa USAID)
-1997 - expoziţie proprie de pictură la Teatrul Naţional din Bucureşti
-2002 - lansează cartea „Bună seara România, bună seara Bucureşti!"
-2002 - 2003 - Decoraţia Femeia anului, Premiul CNA, Premiul pentru cel mai bun prezentator de ştiri, Cel mai iubit om de televiziune
2006 - Director revista „The One"
TESTUL ADEVĂRULUI
George Copos
„Ana. E naşul nostru de cununie. Haios şi pătimaş. Şi un mare dansator. Cristina (soţia lui George Copos - n.r.) însă este cea care îl scoate de fiecare dată din impas. Ea este marele lui ajutor."
Adrian Sârbu
„Un geniu. Este un vizionar căruia îi datorez cariera mea şi chiar multe lucruri din viaţa mea personală. Dacă el nu m-ar fi remarcat la SOTI, dacă n-ar fi avut încredere să înceapă aventura Pro cu mine, dacă, dacă... eu nu eram astăzi aici. Îi mulţumesc."
Mircea Radu
„Un român. Cred că întruneşte multe dintre caracteristicile bărbaţilor din generaţia mea. Puţin macho, cald, «de treabă», învârte bine cuvintele, serios din punct de vedere profesional şi cu priză la soacre. Îi lipseşte un copil, dar cineva tot o să-l păcălească."
Andreea Marin Banica
„O surpriză. Chiar este o continuă surpriză. Poţi să o vezi oriunde, când te aştepti mai puţin, poate să facă lucruri la care nu te-ai fi gândit niciodată că le-ar face. Un lucru este însă cert: are determinare."
OBIECTUL ADEVĂRULUI
Este prima mea fotografie cu Alex, îmi este foarte dragă. Eram la Keoke, pe malul lacului Tei, un loc frumos şi foarte la modă în '97. Ne aflam la o petrecere la care ţi se făceau poze Polaroid şi ţi le dădeau.
PLUS ŞI MINUS
PRIETENOASĂ
Sunt sociabilă. Îmi place să mă împrietenesc cu oameni de tot felul. Prietenele mele spun că sunt de groază, că dacă mergem undeva nu mai putem să plecăm. Dacă mă laşi în staţia de troleibuz, nu mai iau nicio maşină, că mă interesează povestea oricui. Mi se pare că fiecare om are o poveste interesantă.
EXIGENTĂ
Am cinci kilograme în plus faţă de cât aş vrea să am. Sunt câţiva ani de când nu mai pot să le pierd pentru că nu mă concentrez suficient.
În replică: Lucian Mândruţă
Sunt atâţia ani de când o ştiu... Am fost colegi la SOTI, apoi competitori, apoi din nou colegi la Pro, apoi din nou în competiţie. Dincolo de asta, este pentru mine un prieten. Şi o parte importantă a ceea ce numeşti «acasă» atunci când eşti departe de ţară, ori doar de lucrurile în care ai crezut cândva. Andreea rămâne un jurnalist şi o invidiez că a putut să facă atâţia ani lucrurile în care amândoi am crezut, în urmă cu 18 ani.
1993 La sediul IBM
1994 La CNN, în timpul cursurilor de specializare
1996 Cu echipa Pro TV (Foto: Dragoş Cristescu)
1996 Cu Emil Constantinescu, înainte de alegeri
2003 Însărcinată cu Aris, cel de-al doilea copil
Se încarcă comentariile...
