Ştefan Bandol a câştigat lupta cu stresul şi alcoolul
0El s-a hotărât să pună bazele unei asociaţii care să asigure locuri de muncă celor care au trecut prin experienţe similare "Am cedat nervos în 1992. Divorţasem. Mă mutasem în alt
El s-a hotărât să pună bazele unei asociaţii care să asigure locuri de muncă celor care au trecut prin experienţe similare
"Am cedat nervos în 1992. Divorţasem. Mă mutasem în alt oraş. Beam doi litri de cafea şi fumam câte cinci pachete de ţigări pe zi. Am început să consum alcool, pentru că eram director la o fabrică ce producea şi îmbutelia votcă. Aşa am ajuns într-un spital de boli mintale din Bucureşti".
Astfel începe povestea lui Ştefan Bandol, un bărbat de 45 de ani, care, involuntar, a făcut "cunoştinţă" cu problemele din sistemul de sănătate mintală de la noi. Când s-a trezit la spital, nu înţelegea de ce este acolo. Nici acum nu înţelege cum se poate recupera cineva care suferă de tulburări mintale, dacă stă singur într-o camera zugrăvită în alb, fără televizor sau măcar un afiş pe pereţi. "Îmi aduc aminte că, la vremea respectivă, în spital se făceau electroşocuri pentru orice. Eu am avut norocul şi am scăpat. Sunt împotriva electroşocurilor, deoarece nu se cunosc efectele secundare pe termen îndelungat. Acum 10 ani, în Anglia, au fost testate aparatele care făceau electroşocuri la pacienţi. S-a constatat că, în loc să fie o terapie electrică, era o tortură fără niciun efect medical", mărturiseşte Ştefan Bandol.
Sinceritatea riscă să-ţi închidă uşile
Externat după o lună, a simţit pe propria piele cât este de dificil să îţi găseşti un loc de muncă. "Dacă recunoşti că ai avut astfel de probleme, rişti să fii catalogat <> şi tratat ca atare. În schimb, în străinătate este la modă să ai psihoterapeutul personal. Eu am ţinut sub tăcere diagnosticul şi aşa am reuşit să mă angajez. Ce, dacă ai ulcer, îi spui şefului?".
Sprijin pentru tovarăşii de suferinţă
Se poate spune că Ştefan Bandol este unul dintre puţinii "norocoşi" care au reuşit să se descurce după acest episod din viaţa sa. Mergând pe principiul "ce nu te omoară te face mai puternic", el şi-a propus să vină în ajutorul celor care au avut experienţe similare. Aşa a luat naştere, în 2002, Asociaţia "Aripi", singura din ţară care oferă sprijin foştilor şi actualilor beneficiari ai serviciilor de sănătate mintală. "Avem 75 de membri, cu vârste între 19 şi 60 de ani. Mulţi dintre aceştia nu au familii deoarece fie s-au îmbolnăvit în timpul adolescenţei, fie nu au reuşit să-şi întemeieze o familie cu un ajutor lunar de 120 RON", explică Ştefan, preşedintele Asociaţiei.
Muzeul satului european, lângă Sighişoara
Din dorinţa de a asigura locuri de muncă permanente românilor care au avut probleme de sănătate mintală şi care s-au recuperat, Ştefan Bandol a iniţiat un proiect inedit: primul muzeu al satului european. Acesta va fi construit lângă Sighişoara, pe o suprafaţă de patru hectare. Muzeul va include 27 de case tipice statelor membre UE, fiind în acelaşi timp şi complex turistic.
"Noi oferim terenul şi fiecare stat european îşi va construi aici o casă. Satul se va numi Spornic, după familia care ne-a donat pământul. Am construit deja prima casă, din zona Maramureşului, şi acum suntem în discuţii cu ambasadorul Olandei, pentru ridicarea celei de-a doua case ", ne-a spus iniţiatorul proiectului. În limita posibilităţilor, membrii asociaţiei îşi vor putea petrece gratuit vacanţele aici. Ei vor învăţa de la meşteri să coasă covoare ţărăneşti şi să confecţioneze obiecte din lut, care vor fi vândute turiştilor. "Intenţionăm să oferim vacanţe şi beneficiarilor de servicii de sănătate mintală din Europa", a conchis Ştefan Bandol.