Primul Centru Cardiovascular Pediatric din tara, la Targu Mures
0La Institutul de Boli Cardiovasculare si Transplant din Targu Mures, sambata, va fi inaugurat un Centru Cardiovascular Pediatric, care este primul de acest gen din Romania. Investitia a fost
La Institutul de Boli Cardiovasculare si Transplant din Targu Mures, sambata, va fi inaugurat un Centru Cardiovascular Pediatric, care este primul de acest gen din Romania. Investitia a fost finalizata recent, este finantata de la bugetul de stat si consta intr-un bloc operator nou, cu doua sali de operatie si zece paturi de terapie intensiva cardiaca. Centrul Cardiovascular Pediatric este destinat copiilor cu malformatii congenitale la varste foarte mici, nou-nascuti si sugari. Inaugurarea primului Centru Cardiovascular Pediatric din Romania, in cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare si Transplant din Targu Mures, asigura accesul copiilor cardiaci la diagnostic si tratament si va reduce morbiditatea si mortalitatea la aceasta varsta. Surse din cadrul Directiei de Sanatate Publica Mures ne-au informat ca, avand in vedere evenimentul, in perioada 12-14 mai, in amfiteatrul Spitalului Clinic Judetean Mures va avea loc al doilea Simpozion National cu participare internationala de "Aritmologie Pediatrica". Simpozionul va fi organizat de Grupul de Lucru Cardiologie Pediatrica al Societatii Romane de Cardiologie, Institutul de Boli Cardiovasculare si Transplant si Universitatea de Medicina si Farmacie din Targu Mures.