Ce condiţionează dragostea mamei

Un nou studiu relevă că dragostea unei mame nu este pe atât de necondiţionată pe cât am vrea să credem. Cercetătorii spun că e posibil ca o mamă să-şi iubească mai mult copilul dacă acesta este frumos la naştere.

Credeţi că toţi copiii sunt frumoşi? Mai gândiţi-vă! Cercetarea condusă de savanţii de la Spitalul McLean care, aparţine de Universitatea Harvard arată că femeilor le este mai dificil decât bărbaţilor să privească un bebeluş cu defecte faciale. Descoperirea e cel puţin surprinzătoare.

Frumoşii sunt privilegiaţi

Nu a fost niciodată un secret că oamenii arătoşi au parte de lucruri bune, nici că cei „defecţi“ au mai multe şanse să-şi înceapă viaţa într-un orfelinat. Un studiu mai vechi realizat de cercetători israelieni arată că 70% din copiii abuzaţi sau abandonaţi aveau cel puţin un defect fizic evident care însă nu le afecta în niciun fel sănătatea şi nici potenţialul de educare, scrie Jeffrey Kluger în revista „Time“.

Doctorul Igor Elman, care a condus echipa de cercetători de la McLean, a întreprins acest studiu tocmai pentru a cerceta fenomenul în profunzime. Totuşi, noul studiu publicat miercurea trecută în ziarul online „PloS One“ ridică mai multe întrebări decât răspunsuri.

Pe vremea când studiau percepţiile asupra frumuseţii, psihiatrii de la McLean se aşteptau ca femeile să petreacă ceva mai mult timp decât bărbaţii exclamând drăgăstos în faţa fotografiilor cu bebeluşi simpatici. Echipa de la McLean cercetase în trecut reacţiile femeilor şi ale bărbaţilor la vederea unor fotografii cu portrete de adulţi.

Participanţii la studiu puteau apăsa o tastă pentru a privi mai mult timp acele feţe pe care le considerau atrăgătoare. Din cercetarea de atunci a reieşit că bărbaţii au apăsat tasta cu pricina de trei ori mai mult pentru a privi fotografiile cu femei frumoase, decât au făcut-o participantele de sex feminin pentru a vedea imaginile cu bărbaţi care arătau bine.

Copiii urâţi, mai greu de privit

De data aceasta, Elman a recrutat 27 de voluntari, 13 bărbaţi şi 14 femei, cărora le-au fost arătate 80 de fotografii cu portrete de nou-născuţi, dintre care 30 aveau un handicap grav la nivelul feţei. Subiecţii au punctat atractivitatea fiecărui bebeluş pe o scară de la zero la 100 şi au putut folosi taste pentru a face o imagine să rămână mai mult timp pe ecran sau, dimpotrivă, să dispară mai repede. Interesul cercetătorilor era să descopere cât timp sunt aceşti oameni dispuşi să petreacă pentru a privi fotografia unui copil frumos şi pe cea a unuia cu handicap.

Studiul a relevat că, în mare parte, răspunsul depinde de sexul subiectului. Bărbaţii au fost mai puţin predispuşi la a trece mai repede peste fotografiile copiilor urâţi decât femeile. Aceştia le-au privit pentru patru secunde, timpul maxim acordat fiecărei fotografii, fără să treacă mai repede la fotografia următoare.

Totuşi, bărbaţii au apăsat tasta pentru a prelungi vizionarea imaginilor cu copii frumoşi. Reacţia lor a fost aceeaşi, fie că aveau la rândul lor copii acasă, fie că nu. Femeile, în schimb, au lăsat tastele în pace când se uitau la copii drăguţi, dar s-au grăbit să treacă peste celelalte. Din nou, rezultatele nu au fost influenţate de faptul că femeile erau mame sau nu.

Dintre toate lucrurile care ar putea explica reacţia femeilor, cel mai important ar putea fi evoluţia. Părinţii investesc multe resurse pentru a creşte un copil – timp, bani, dragoste – iar toate acestea sunt „active“ finite. Toate animalele, inclusiv oamenii, sunt „setate“ să cheltuiască raţional, dăruind cea mai mare parte din energia lor acelor urmaşi care au cea mai bună moştenire genetică, iar „puii“ sănătoşi şi frumoşi sunt de departe cei mai valabili.

„Bărbaţii sunt, în general, concentraţi pe estetică, de aceea au apăsat tasta de reţinere a imaginilor cu copii frumoşi pe ecran. În schimb, femeile se gândesc mai mult la consecinţe“, spune Elman, citat de revista „Time“.

Femeile sunt mai empatice

Studiul lui Elman are şi neajunsuri pe care, de altfel, doctorul le recunoaşte. De exemplu, e posibil ca femeile să evite fotografiile copiilor cu handicap nu pentru că sunt mai puţin sensibile la adresa lor ci, dimpotrivă, pentru că au o sensibilitate crescută, gândindu-se la greutăţile pe care le îndură un copil bolnav.

O asemenea empatie crescută le dă femeilor posibilitatea de a avea grijă de un asemenea copil mult mai bine decât ar face-o un bărbat, chiar dacă o expunere de patru secunde la imaginea unui copil cu probleme este mult prea greu de îndurat. „Oricine îşi doreşte să scape de un stimul perceput ca o pedeapsă şi să păstreze unul care seamănă a recompensă“, mai spune doctorul Elman, citat de revista „Time“.

De asemenea, felul în care fiecare persoană de oricare sex reacţionează la privirea fotografiei unui copil străin care are anomalii fizice poate fi semnificativ diferit de reacţia pe care ar avea-o dacă ar fi vorba despre propriul copil. Totuşi, faptul că atât părinţii cât şi cei care nu aveau copii au reacţionat la fel în studiul lui Elman sugerează că reacţiile lor sunt adânc înrădăcinate în psihic şi că, probabil, nu devin mai blânde dacă subiecţii sunt părinţi la rândul lor.

Diferenţele de reacţie între femei şi bărbaţi nu-i scot basma curată pe aceştia din urmă. E adevărat că bărbaţii nu s-au grăbit să treacă peste fotografiile respingătoare, dar nici nu au apăsat tasta pentru a le privi mai mult de 4 secunde, aşa cum au făcut cu cele drăguţe. În ambele cazuri, subiecţii nu au fost imparţiali, iar atunci când vine vorba de a creşte cu adevărat un copil, părinţii ar putea avea aceleaşi instincte.

Mai clar va fi atunci când Elman va termina şi faza a doua a studiului său, care constă în acelaşi experiment la care adaugă faptul de a-i conecta pe subiecţi la aparate care să le scaneze creierul. Astfel va fi mai uşor pentru cercetători să vadă care parte a creierului se activează la vederea fotografiilor şi, implicit, care sentimente şi motivaţii.