Stresul cronic pune creierul în pericol. Care este riscul de AVC şi cum trebuie făcută recuperarea neurologică a pacientului

Stresul cronic pune
creierul în pericol. Care este riscul de AVC şi cum trebuie făcută recuperarea neurologică a pacientului

Durerile de cap şi ameţeala pot fi semne ale unei afecţiuni cerebrale

RISC Presiunile vieţii moderne, dar şi alimentaţia haotică, lipsa exerciţiilor fizice, somnul insuficient şi obişnuinţa de a nu avea grijă de sănătatea noastră ne-au poziţionat în topul ţărilor din Uniunea Europeană cu cele mai multe accidente vasculare cerebrale (AVC). În plus, din România lipsesc atât politicile de prevenţie, cât şi centrele de recuperare neurologică a pacienţilor care au suferit un AVC.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nu mai este un secret pentru nimeni că bolile vasculare seceră vieţi într-un ritm care ne pune pe toţi pe gânduri. Potrivit statisticilor, anual, în Europa, se înregistrează un milion de accidente vasculare cerebrale (AVC), studiile fiind raportate la 500 de milioane de locuitori. La nivel mondial, AVC constituie a treia cauză a deceselor înregistrate, după bolile cardiovasculare şi cancer. Conform celei mai recente raportări a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în ultimul an au fost înregistrate în întreaga lume peste 15 milioane de cazuri noi de AVC, aproximativ 5 milioane de pacienţi pierzându-şi viaţa, iar alte 5 milioane rămânând cu diverse grade de dizabilitate permanentă.

Din păcate, România este plasată, potrivit statisticilor, în primele trei ţări europene în ceea ce priveşte incidenţa crescută a bolilor cerebrovasculare, precum şi în ceea ce priveşte mortalitatea de cauză cerebrovasculară, alături de Bulgaria şi de Rusia.

„Nu suntem suficient de atenţi cu noi“

Motivele pentru care suntem în acest nedorit clasament ţin în principal de stilul nostru de viaţă, dar şi de lipsa politicilor de prevenţie la nivel naţional. Lipsa centrelor specializate de recuperare a pacienţilor care au suferit un AVC completează un tablou al serviciilor de sănătate deloc flatant. Însă educaţia sanitară poate face diferenţa şi în această situaţie. Dacă am fi atenţi la ce mâncăm, cât muncim, cât timp acordăm odihnei, cât fumăm, cât alcool consumăm, am putea avea premisele unei schimbări importante.

„România este o zonă cu o incidenţă şi o prevalenţă mari pentru AVC. În primul rând, este vorba despre factorii de risc cunoscuţi. Aş vrea să insist, în primul rând, asupra relaţiei care trebuie să se stabilească între individ şi medicul de familie şi, în al doilea rând, asupra atitudinii pe care individul ar trebui să o aibă faţă de propria sănătate. Cred că nu suntem suficient de atenţi cu noi şi suntem absorbiţi uneori de lucruri care nu întotdeauna ne fac bine“, a spus prof. dr. Dafin Mureşanu, medic neurolog, preşedintele Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN), cu ocazia Roneuro Brain Days şi a Şcolii Internaţionale de Neurologie, care au avut loc recent în România. Cele două evenimente, la care au participat 250 de invitaţi, medici şi cercetători de top, au abordat ultimele noutăţi în cercetarea şi tratamentul bolilor neurologice şi în recuperarea bolnavilor cu Parkinson, Alzheimer, dar şi a celor care au suferit un AVC.

AVC înseamnă mai multe boli

Universitarul clujean a insistat asupra faptului că noi, românii, suntem mai supuşi stresului şi mai vulnerabili în faţa lui. „În sensul că avem o tendinţă de a ne neglija într-o oarecare măsură, de a nu ne controla suficient de des la medic, de a nu avea o relaţie constantă cu medicul nostru, de a lucra prea mult şi în asalt, de a nu ne odihni suficient de mult, de a nu mânca aşa cum trebuie, de a nu împărţi zilele şi orele de odihnă cu cele de muncă“, a detaliat preşedintele SSNN. Toate acestea, în condiţiile în care timpul trece, vârsta înaintează. „Uneori, nu ţinem cont de faptul că îmbătrânim, că trebuie să ne măsurăm tensiunea arterială, că trebuie să ne luăm o glicemie, că trebuie să ne controlăm colesterolul. Nu ne gândim că avem nevoie de un număr de ore de activitate fizică pe zi. Toate acestea creează un profil de risc. Dar inamicul principal este stresul“.

Stresul este, cumva, un element care vine şi se aşază peste toţi ceilalţi factori de risc enumeraţi de prof. dr. Dafin Mureşanu. „Nu discutăm despre factori de risc foarte specifici, cum este hiperhomocisteinemia, care e un factor de risc punctual  (n.r. – un aminoacid care, în concentraţii sangvine ridicate, este asociat cu un risc crescut de tromboză arterială). Pentru că există anumite condiţii care predispun la AVC în mod direct, indiferent de ce tip este: cardioembolic – pentru că nu ai fost atent, nu ai mers la cardiologie, ai o tulburare de ritm, fibrilaţie atrială – sau un accident aterotrombotic, sau ai o boală de vase mici. AVC nu este o singură boală, spre deosebire de infarctul miocardic.“

Complexele mecanisme ale stresului

„Stresul este un factor precipitant, mai ales atunci când există nişte factori de risc pentru boala cerebro-vasculară“, spune, la rândul său, prof. dr. Bogdan Popescu, preşedintele Societăţii Române de Neurologie, şeful Clinicii de Neurologie a Spitalului Clinic Colentina din Bucureşti. Astfel, dacă un pacient are hipertensiune – deci are un factor de risc –, mai are şi colesterol mare, ei bine, pe fondul acesta, stresul poate să precipite un eveniment vascular major. Stresul este important nu numai pentru patologia cerebrovasculară, ci pentru toate patologiile, în general.

Care e mecanismul prin care stresul determină aceste accentuări ale bolilor? „Vorbim de nişte mecanisme foarte complexe. Stresul cauzează, de exemplu, modificări hormonale importante, creşte secreţia de cortizol care, la nivel neuronal, are un anume efect inhibitor, de exemplu, pe neuroni, mai ales atunci când vorbim de stres cronic negativ“, punctează prof. dr. Bogdan Popescu. Stresul este şi el de multe feluri, menţionează acesta: „Vorbim de un stres care te motivează să faci ceva bine, să spunem, să iei o notă bună la un examen. Atunci, pe o perioadă scurtă de timp, faci un efort mai mare, iar asta intră tot în ideea de stres, acesta este eustresul, adică stresul pozitiv. Dar eu vorbesc de stresul negativ, în principal. El este dat mai ales de lipsa de predictibilitate. Acesta e un factor foarte important psihologic. Nu ştii ce se va întâmpla, nu ai siguranţă, nu ai predictibilitate“.

Cât de stresaţi sunt germanii

Deşi la nivel mondial stresul negativ este un factor de risc prezent la niveluri din ce în ce mai intense, totuşi, mai ales în vestul Europei şi în SUA, statisticile arată o tendinţă de scădere a numărului de pacienţi cu boală cerebrovasculară şi a celui de bolnavi cu afecţiuni cardiovasculare. „Dar aici sunt alte efecte. Deci, pe de o parte, populaţia europeană este din ce în ce mai stresată, în schimb prevenţia, cel puţin în vestul Europei, merge din ce în ce mai bine“, explică prof. dr. Bogdan Popescu. Germanii sunt un astfel de exemplu. „Nemţii nu sunt mai puţin stresaţi, nici mai puţin delăsători şi au aceiaşi factori de risc cardiovasculari. Stresul arată poate un pic altfel decât aici. La noi, din câte am înţeles, apare în etape. Stresul germanului de rând este continuu. Dar sunt oameni organizaţi, cu spirit de răspundere – poate chiar prea mult – iar condiţiile de lucru sunt la fel ca şi aici, într-un ritm din ce în ce mai mare, mai solicitant“, este de părere Dana Boering, medic neurolog, directoarea centrului de reabilitare SRH Gesundheitszentrum Bad Wimpfen, din Germania.

Încearcă o diferenţiere între stresul românului şi cel al germanului şi prof. dr. Dafin Mureşanu: „La ei, aceste presiuni sunt preluate la modul ordonat. Practic, acelaşi nivel de presiune poate fi resimţit diferit, în funcţie de multe lucruri: de profilul psihologic, de mediul în care ai crescut, de educaţie, de modul în care instituţiile te ajută să închizi problemele astea. Toate aceste lucruri contează. La noi, sigur că există o caracteristică importantă: noi suntem puţin mai haotici şi, pentru atingerea unui scop, facem poate mult mai multe gesturi. În loc de trei paşi, facem 30. Ne epuizăm, ne zbatem, în nişte cercuri vicioase, să spunem“, argumentează prof. dr. Dafin Mureşanu.

Patru din cinci cazuri de AVC ar putea fi evitate

Ce înseamnă prevenţia AVC? Identificarea tuturor factorilor de risc şi tratarea lor la timp, răspund specialiştii. „Adică, de îndată ce o persoană e identificată, diagnosticată cu hipertensiune arterială, trebuie tratată, trebuie să-i fie controlată tensiunea. La fel, colesterolemia, glicemia. Ceea ce la noi e o mare problemă. Din păcate, România e pe un loc fruntaş în privinţa incidenţei AVC în Europa. Mai multe cazuri de AVC decât noi au doar bulgarii şi ruşii“, enumeră prof. dr. Bogdan Popescu.

Această stare de lucruri a apărut şi din cauza unei medicine primare ineficiente. „Nu demult, am asistat la o conferinţă interesantă a profesorului Natan Bornstein de la Tel Aviv, din Israel, care, cu cifre, a demonstrat că 80% din cazurile de AVC ar fi evitate prin politici globale de sănătate“, completează specialistul.

Şi, culmea, calculele făcute asupra costurilor pe care ar trebui să le suporte statul arată că, prin politici de prevenţie şi tratament, nu ar creşte presiunea bugetară, remarcă prof. dr. Bogdan Popescu. De ce? „E un cost foarte mare dacă ajungi cu un pacient să facă un AVC, să-l spitalizezi, să aibă deficite neurologice importante, omul acela să fie într-un căruţ. El trebuie să aibă pe cineva care să împingă căruţul – un aparţinător sau un asistent social – plăteşti pentru el. Şi dacă până atunci pacientul contribuia, să spunem, la sistemul de asigurări, acum, el va deveni un consumator al sistemului de asigurări. Şi consumă foarte mult, pentru că trebuie să-i plăteşti şi drepturile sociale: o pensie medicală şi eventual şi un ajutor aparţinătorului.“

Din datele prezentate de specialişti rezultă că medicina preventivă, aplicată global, ar reuşi să prevină patru din cinci cazuri de AVC care se întâmplă azi. „Ceea ce este uriaş. Şi nu ar costa mai mult. Numai că, dacă noi, printr-o minune, de mâine am începe să facem o astfel de politică de sănătate, desigur că ar trebui să investim bani în chestia asta şi abia peste 10-20 de ani se va întâmpla să fie evitate. Pentru că medicina preventivă are o durată mare de exercitare. Deci dacă cineva a fost hipertensiv până astăzi, vreme de zece ani, degeaba îl descopăr acum şi îi dau tablete, că el tot are risc mare de AVC poimâine. Dar dacă eu iau acum măsuri, se va ajunge, peste zece ani, la scăderea incidenţei“, mai spune preşedintele SRN.

Recuperarea neurologică ar trebui să fie un lucru la îndemână

Ce se întâmplă în România cu pacienţii care au suferit un AVC după ce este tratat episodul acut? Ei bine, şi aici suntem deficitari. Ar trebui să existe un continuum de tratament cooordonat de neurolog, care însă are sincope importante. Cu toate acestea, unele progrese s-au făcut, dau asigurări neurologii. „Intervenţia în fază acută este din ce în ce mai disponibilă la un nivel decent spre bun în România. Aceste unităţi de tratament în AVC care au fost create în ultimii ani, în care se poate aplica Programul Acţiunea prioritară – un program de tromboliză în accidentul vascular ischemic acut – a adus foarte multe lucruri bune şi a întregit peisajul în care un sistem de sănătate trebuie să-şi desfăşoare activitatea“, punctează prof. dr. Dafin Mureşanu. Însă, pe lângă o unitate de tratament al accidentului vascular ischemic acut şi de tromboliză, orice unitate are nevoie de un compartiment de neurorecuperare. „Acest lucru este încă deficitar. Sunt prea puţine astfel de unităţi“, spune specialistul.

Istoric vorbind, în afara Bucureştiului, am avut doar două mari spitale de recuperare: la Iaşi şi la Cluj-Napoca. Segmentul neurologic e bine reprezentat, dar trebuie să înţelegem faptul că există o mare nevoie de unităţi de recuperare bine organizate şi de un sistem de recuperare. Aşa ar trebui organizat sistemul în cazul AVC: avem unitatea de recuperare imediată în care bolnavul este transferat, să spunem, după şapte-opt zile, unde să poată beneficia de această intervenţie, apoi, în funcţie de condiţia pe care o are, să meargă într-o unitate de recuperare pe termen lung, care ţine de o altă instituţie spitalicească, şi apoi să se întoarcă la domiciliu şi să existe un sistem care să poată oferi servicii şi în condiţii domestice“, detaliază preşedintele SSNN.

Neurorecuperarea ar trebui să fie un lucru la îndemână, dar nu este reglementat aşa cum trebuie. „În ciuda faptului că în România există câteva institute mari de recuperare, că unele spitale mari au şi centre, există două decalaje importante: unul între cerere şi ofertă şi o rămânere în urmă la nivel de concepte. De exemplu, în România, în fiecare an avem între 60.000 şi 70.000 de cazuri noi de AVC acute“.

O astfel de organizare permite şi un control mai bun al recăderilor, în cazul persoanelor care au suferit deja un eveniment cerebrovascular uşor, tranzitoriu. „Foarte mulţi pacienţi ajung ca, la două săptămâni după un accident vascular cerebral tranzitoriu, să facă un accident ischemic propriu-zis. Dacă în acest interval de timp sistemul de sănătate este bine organizat şi tratează accidentul ischemic tranzitoriu serios, până la capăt, ca pe o urgenţă, şi nu trimite pacientul acasă pe motiv că i-a trecut, sunt salvaţi foarte mulţi pacienţi – 50%-60% din ei, fără nicio cheltuială în plus. E nevoie doar de reorganizare şi de gândire în domeniul acesta“, explică prof. dr. Dafin Mureşanu.

 

 

 

 

citeste totul despre: