Răbdarea şi Ascultarea

„Avem două urechi şi o singură gură: Să ascultăm de două ori mai mult decât vorbim. Frumos obiectiv, nu?”

Vă mai aduceţi aminte din cărţile de limba română, până în clasa a patra şi până în revoluţie, de povestea aceea cu bunicul ce era tras de barbă de nepoata şi nepotul ce-şi disputau faţa bătrânului şi dragostea sa? Bunicul îndură până la lacrimi neîntrerupându-i şi ascultând „œargumentele” nepoţeilor săi.  Este unul din primele exemple pe care le am în suflet despre Răbdare şi Ascultare.

Vrem să ni se dea dreptate. Dreptatea noastră.

Inamicii răbdării sau de ce nu avem răbdare

Impunerea propriului adevăr

De foarte multe ori, într-o disputムverbală vrem să ne impunem punctul de vedere, vrem ca Adevărul nostru să fie şi al celuilalt. Vrem să ni se dea dreptate. Dreptatea noastră. O greşeală a culturii noastre, de 2500 de ani, de când cu dialectica şi filosofii greci. Există o singură dreptate, un singur adevăr. Şi eu trebuie să te conving c㠀„al meu” este cel corect şi învingător...

Orientalii sunt mai toleranţi şi deschişi, mai flexibili şi acoperă mai bine situaţia sau realitatea privind-o din mai multe puncte de vedere. Parabola cu cei cinci oameni, legaţi la ochi de Budha, puşi să atingă şi să descrie un elefant din anumite părţi fără să vadă întregul ne poate ajuta. Fiecare îşi disputau „dreptatea” până când au fost dezlegaţi la ochi şi au VĂZUT! Până şi bancul acela cu rabinul care le dă dreptate şi lui Itic, Strul şi Bulă denotă flexibilitatea gândirii orientale. 

Noi vrem ca nevoile sau dorinţele noastre să ne fie satisfacute pe loc, acum

Vă răsuna în minte vocea lui Freddy Mercury cu I want it all and I want right now?

Numai că dacă ne uităm în sus la piramida nevoilor a lui Maslow observăm că, dacă nevoile bazale, cele fiziologice, trebuie satisfacute cât mai rapid, cele care converg către vârful piramidei, cum ar fi nevoia de a a fi inclus în grupuri, de afecţiune, de stimă şi statut sau nevoile spirituale au nevoie de muuuult mai mult timp pentru a fi îndeplinite. 

Cu cât obiectivele noastre sunt mai înalte cu atât avem nevoie de timp, răbdare şi eforturi în direcţia vârfului ales.

Când ne trece un pipi ne rugăm să găsim toaleta liberă. Pentru a ajunge ingineri, arhitecţi profesori, pentru a excela în domeniile noastre sau pentru a ne întemeia o familie cu tot ce înseamnă ea, ştim că avem nevoie de timp şi de acţiuni să mergem pe drumul către ele.

Cu cât obiectivele noastre sunt mai înalte cu atât avem nevoie de timp, răbdare şi eforturi în direcţia vârfului ales. Sunt binevenite şi popasurile, ne odihnim, ne tragem sufletul şi continuăm, în ritmul nostru. Nu-i aşa, la baza unui munte ajungem mai repede, către vârf e nevoie de timp să ajungă privirea sau pasul. Crucea de pe Caraiman se vede frumos, însă, să ajungi până acolo şi să te bucuri de privelişte presupune efort şi timp. 

Gândurile negre

Sunt alţi inamici ai răbdării. Gândurile negre despre viitor ne consumă şi ne fac adesea să nu mai avem răbdare. „Cum o să mă descurc, nu o să pot face faţă”; „iar a luat o notă mică, o să ajungă un nimeni; degeaba îi mai explic, nu ma aude, pe o ureche îi intră, pe alta îi iese”; “nu o să se schimbe niciodată, îmi răcesc gura de pomană”…

Şi aceste ganduri negre aduc uneori enervarea, furia şi conflictul este gata.

Oboseala

Suntem oameni cu resurse fiziologice şi psihonervoase limitate. Suntem ca nişte acumulatori şi avem nevoie să fim reîncărcaţi, zilnic.

Unii dintre cei care ne vând câte ceva, vânzătorii nostril cei din (aproape) toate zilele, învaţă pe la cursuri să aibă răbdare, să ne zâmbească, să nu ne contrazică, să ne pună întrebări deschise. De multe ori reuşesc fie că ne vând o rochie sau o maşină. 

Însă, odată ajunşi acasă cu răbdarea consumată şi ei ca şi noi, cei cu alte preocupări, nu mai avem chef, suntem obosiţi sau cu nervii întinşi. De multe ori nu mai avem răbdare să ne jucăm cu copiii sau să ne mai ascultăm partenerul de cuplu.

Prietenii Răbdării

Domnul Goe, cel al lui Conu Caragiale, adult devenind, a avut mari probleme în viaţă datorită lipsei răbdării. Răsfăţ a avut din plin ca şi copil, ne amintim mai târziu, a schimbat multe locuri de muncă, a pierdut multe prietenii, a trecut printr-o groază de dispute şi conflicte până a înţeles. Fără răbdare, fără autocontrol şi perseverenţă spre scop nu putem avea relaţii bune sau satisfacţii profesionale.

Răbdarea se educă şi se învaţă

Chiar adulţi devenind, dacă ne-au crescut bunici şi părinţi care “săreau” să ne îndeplinească orice dorinţă, să ne cumpere ce doream când doream, chiar aşa fiind mai avem o şansa să ne antrenăm muşchiul răbdării. Cum?

Muşchiul Rabdării se antrenează, ca orice muschi…

Constat dezavantajele şi vreau să schimb. Vreau să „merg la sală” zilnic şi încep cu greutăţi mici. O să mai fac şi febră muscular, însă continui să mă antrenez, continui să rămân pe drumul schimbării şi să am răbdare cu mine. Or să mai fie situaţii când îmi mai pierd autocontrolul, însă este bine să fim blânzi cu noi. Nu ne ajută să începem să ne criticăm din răsputeri “ce idiot sunt, nu o să mă pot îndrepta niciodată”, ci “ok, am greşit, data viitoare va fi un pic mai bine, nu sunt robot, nu sunt perfect.”

Hold, hold, hold!!!

Sunt cuvintele lui Mel Gibson din filmul Braveheart. Îşi ţinea astfel pe loc compatrioţii ce trepidau de nerăbdare, deh scoţieni năvalnici, înaintea unui atac împotriva cotropitorilor englezi. De multe ori am în minte această imagine şi îmi repet aceste cuvinte, spunând HOLD oboselii sau enervării mele, nerăbdării mele, când am de luat o decizie sau când „€œmă mănâncă limba”. Fiecare dintre noi putem găsi anumite imagini ancoră sau cuvinte-mantra pe care să le folosim - inclusiv celebrul numărat până la 5 sau ţinut apa în gură.

„Când mi-e drag, nu mi-e greu!”

Când iubim avem mai multă răbdare, avem mai mult autocontrol. Când ne este drag cineva şi ne place acel om atunci avem mai multă răbdare şi îl ascultăm. Am răbdare să-mi ascult copilul povestind, am răbdare cu mama ce-mi spune (a câtă oară?) cum să am grijă de mine, am răbdare să-mi ascult partenerul împărtăşind greutăţile zilei.

Să ascultăm de două ori mai mult decât vorbim. Frumos obiectiv, nu? 

Avem două urechi şi o singură gură

Să ascultăm de două ori mai mult decât vorbim. Frumos obiectiv, nu? Îi oferim astfel celuilalt, cel de lângă noi, atenţie şi acceptarea noastră că există. Îi oferim spaţiul în care poate planta floarea prieteniei. Când îl întrerup parcă anulez ce a spus, parcă scot din pământ seminţele puse de el. 

Orice motivaţie este bună

Nu vreau săa fiu dată afară. Vreau să vând mai mult. Vreau să ajung acolo sus… M-am săturat nu mai vreau scandal, vreau să am linişte. Hai să facem pace.

Orice motivaţie este utilă dacă are sens pentru noi. O putem folosi ca şi “gantere’ pentru antrenarea muşchiului răbdării.

Exerciţiul personal

Deja cred că v-am obişnuit ca la sfârşit să vă acordaţi 5 minute în care să reflectaţi asupra celor scrise mai sus, în căutarea unor modalităţi de creştere personală. Scanaţi un pic trecutul vostru şi gândiţi-vă la câteva situaţii în care aţi avut răbdare, câteva excepţii pozitive. Observaţi care au fost „prietenii” răbdării voastre din acel moment, ce gândeaţi atunci, cum aţi reuşit să vă stăpâniţi, cum aţi reuşit să ascultaţi mai mult. Aceşti prieteni interiori îi puteţi chema mai des în ajutor odată conştientizaţi. Sunt prietenii-resursa ai răbdării voastre. 

 Fiţi blânzi cu voi şi antrenaţi-vă!