Cum o slujbă de coşmar îţi poate distruge sănătatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacă îţi urăşti slujba, este posibil să te îmbolnăveşti grav FOTO Fotolia
Dacă îţi urăşti slujba, este posibil să te îmbolnăveşti grav FOTO Fotolia

Foarte mulţi oameni îşi urăsc slujbele. Mulţi încă trăiesc cu impresia că dacă nu-şi urăsc meseria înseamnă că nu muncesc din greu şi că o carieră de succes înseamnă să munceşti peste program şi să sacrifici totul, de la viaţă personală la sănătate.

Este greu de spus câţi oameni îşi urăsc slujbele. Studiile spun că între 20-40% din angajaţi se simt mizerabil la serviciu. Tot studiile atrag atenţia şi demonstrează că oamenii care îşi iubesc meseria sunt mai productivi şi au mai multe succese în carieră. Să-ţi urăşti slujba nu este rău doar pentru starea ta de spirit, ci poate avea efecte grave asupra sănătăţii, avertizează autorul şi oratorul Alexander Kjierulf pentru „Huffington Post“, care a realizat o listă cu cinci moduri în care o slujbă de coşmar poate dăuna sănătăţii. 

1. Slujba de coşmar te îngraşă

Dacă îţi urăşti slujba şi vezi cum se adună kilogramele, e posibil să existe o legătură. Cercetările au demonstrat că o viaţă de serviciu nefericită îţi răpeşte complet energia de care ai nevoie să faci exerciţii fizice şi nu mai poţi lua decizii corecte în ceea ce priveşte dieta. Cu alte cuvinte, după o zi epuizantă şi frustrantă, la sfârşitul zilei eşti mai înclinat să te întinzi după cutia cu îngheţată decât să faci o oră de jogging.

2. Slujba de coşmar îţi scade sistemul imunitar

O idee des întâlnită este că stresul de la locul de muncă îşi are originea în programul prelungit sau în gradul de încărcare, însă cercetătorii încep să regândească această afirmaţie. Ei sunt de părere acum că stresul de la locul de muncă se naşte dintr-o stare constantă de negativitate, adică pentru că ne simţim îngrozitor marea parte din timp pe care o petrecem la locul de muncă.

Dacă munceşti din greu, dar te simţi apreciat şi vezi că eforturile îţi sunt răsplătite, atunci nu vei fi stresat. Dar, dacă eşti tratat urât sau dacă nimic din ce faci nu este recunoscut şi îţi petreci zilele de muncă într-o stare permanentă de frustrare, grijă şi depresie, vei fi stresat şi dacă munceşti doar 30 de ore pe săptămână (6 ore pe zi). Studiile au relevat faptul că stresul de la serviciu dăunează sistemului imunitar şi creşte riscul de depresie.

3. Slujba de coşmar îţi poate distruge relaţia

Unul dintre cele mai rele lucruri despre o slujbă de coşmar este că nu se va sfârşi la capătul unei zile de lucru. Pentru mulţi oameni, frustrarea de la locul de muncă se „revarsă“ şi în afara orelor de program şi le afectează întreaga viaţă.

Studiile spun că oameni nefericiţi la serviciu au şi o viaţă sexuală nesatisfăcătoare şi mult mai multe probleme în relaţie decât ceilalţi. S-a descoperit o legătură clară între starea relaţiei şi sănătatea generală. De exemplu, bărbaţii care au o relaţie de succes trăiesc cu şase ani mai mult. Femeile „câştigă“ doar doi ani şi jumătate, probabil pentru că ele oricum trăiesc mai mult decât bărbaţii, în general.

4. Slujba de coşmar te privează de somn

Este binecunoscut faptul că o noapte de somn odihnitor face minuni pentru om. Refacerea organismului din timpul somnului nu poate fi subestimată. Cei care se simt mizerabil la serviciu descoperă, deseori, că le este foarte greu să adoarmă sau, dacă reuşesc asta, nu dorm bine. Probabil că ai trecut şi tu prin simptomele astea: întins în pat cu ochii pe pereţi, holbatul la tavan cu ticăitul ceasului într-un colţ al minţii, viziuni cu liste interminabile pe care le ai de rezolvat la serviciu a doua zi, eventual vise agitate cu şeful care îţi dansează în cap.

Somnul este foarte important pentru că ajută la refacerea celulelor cerebrale şi întăreşte sistemul imunitar, aşa că o noapte albă cu gândul la conferinţa de a doua zi îţi va face foarte mult rău.

5. Slujba de coşmar creşte riscul de boli serioase

Ultimul motiv din lista noastră este că dacă îţi urăşti serviciul, riscul de contactare a unor boli grave creşte. Un studiu american realizat pe mai mult de 20.000 de asistente medicale a descoperit că cele nefericite la muncă aveau un risc mai mare de boală, dar nu de orice fel, ci de cancer, boli de inimă sau diabet.

Dacă îţi urăşti serviciul, fă ceva în privinţa asta!

Toate motivele oferite de „Huffington Post“ se reduc la un singur sfat: tu eşti singurul care poate face ceva. Fie cauţi un mod de a-ţi îmbunătăţi situaţia actuală, fie, pur şi simplu, îţi cauţi un alt loc de muncă unde poate ai să fii mai fericit. Singura opţiune pe care nu o ai este să nu faci nimic: dacă vei continua într-o slujbă stresantă te poţi îmbolnăvi grav. Într-un final, o slujbă de coşmar chiar te poate omorî.


Citeşte şi:

Efecte devastatoare ale somnului insuficient: pierderi de memorie şi chiar moarte

Trăim într-o lume în continuă mişcare, cu un singur combustibil de bază: cafeina. Muncim prea mult, suntem stresaţi, nu dormim suficient. O noapte de somn insuficient poate că nu ne va pune în pericol sănătatea, însă tulburările de somn pe termen lung pot avea efecte devastatoare, chiar fatale, asupra sănătăţii.

Stresul, ca mod de viaţă: bărbaţii devin mai egoişti, iar femeile mai empatice

Studiile demonstrează că bărbaţii şi femeile au mecanisme diferite atunci când se confruntă cu situaţii stresante: femeile sunt mai empatice, iar bărbaţii mai egoişti.

Atenţie, stresul este contagios! Şi tu poţi suferi de stres de mâna a doua

Te plimbi fără să-ţi găseşti rostul prin tot biroul? Baţi cu pixul în agendă neliniştit? Oftezi des la remarcile colegilor de serviciu? Trânteşti telefonul? E posibil să fii stresat. Dar ştiai asta. Însă, ce e mai rău, este că stresul este contagios. Colegii de birou pot avea de suferit de pe urma comportamentului tău.

Totul despre „boala adulţilor tineri”. Persoanele tinere şi active sunt predispuse la bolile inflamatorii intestinale

Copii născuţi prin cezariană şi cei care n-au fost alăptaţi la sân sunt mai predispuşi la bolile inflamatorii intestinale, o patologie frecventă în rândul populaţiei tinere. Specialiştii atrag atenţia că factorii de mediu, cum ar fi stresul şi dieta joacă un rol important în apariţia bolii. De obicei, persoanele afectate trăiesc la oraş, sunt competitive şi, de cele mai multe ori, amână vizita la medicul specialist.

Cum îţi pot afecta supărările sănătatea

Supărările şi stările de nervozitate nu au impact doar pe moment asupra organismului nostru. Apariţia frecventă a acestora poate duce la diverse probleme de sănătate. Iată câteva dintre afecţiunile ce pot fi provocate de aceste stări!

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite