Doamne, autostivuieşte-ne!

Cel care strigă mai tare are dreptate. Şi astfel ne «autostivuim».

Când am văzut scena cu Borcea, şeful de la Dinamo, am avut o revelaţie. Mi-am dat seama ce ne lipseşte. Preşedintele clubului de fotbal a fost filmat la un botez citind rugăciunea Crezul. Conducătorul dinamoviştilor a spus în faţa camerelor de luat vederi: „Dumnezeu, Tatăl Autostivuitorul" în loc de „Tatăl Atotţiitorul". În momentul în care l-am auzit pe Borcea cum a distrus rugăciunea am înţeles că suntem lipsiţi de orice speranţă.

Până şi Dumnezeu a ajuns într-o situaţie comică. Un tip mediocru, dar plin de el îl face Autostivuitor. Nu înţelegi prea bine ce înseamnă, dar înţelegi ce-i în mintea lui Borcea. De fapt, ca el suntem toţi sau aproape toţi. Toate reperele s-au topit. Într-o lume a specializării şi a profesionalismului, în România suntem „autostivuiţi" în mediocritate.

Fotbalul a generat o faună de semidocţi care se pricep la orice în afară de ceea ce au de făcut. Şeful menajeriei e Gigi Becali.

S-a format în societate un anumit curent în care totul e nivelat. Nu există valori şi nu există competenţe. Cel care strigă mai tare are dreptate. Şi astfel ne „autostivuim".

Trăim într-o lume care nu mai poate funcţiona fără specializare, fără cunoaştere şi fără ierarhii profesionale. Peste douăzeci de ani, Uniunea Europeană va avea un deficit de 20 de milioane de muncitori experţi, iar noi ne „autostivuim" în mediocritate şi delăsare.

Dacă ai proasta inspiraţie să deschizi televizorul seara, mediocritatea îţi explodează în sufragerie. Şi nu vorbesc aici despre programele de divertisment, ci mă refer la dezbaterile aşa-zise serioase în care sunt invitaţi oameni politici care nu fac altceva decât să se războiască şi să bată câmpii. Dezbaterea politică şi socială a eşuat într-o înjurătură continuă în care străluceşte ura. În România ne „autostivuim". Cuvântul ăsta fără sens defineşte perfect lipsa de orizont ce bântuie existenţele noastre. Şcoala nu le oferă tinerilor niciun viitor şi pare o instituţie atinsă de aripa distrugerii. Sistemul de sănătate abia respiră şi e bolnavul principal al naţiunii. Pentru mulţi, singura speranţă a fost evadarea în străinătate, dar, odată cu criza, nici asta n-a mai reprezentat o soluţie magică.

Cred că păcatul originar se află în incapacitatea societăţii de a promova valorile simple şi puternice pe care se bazează succesul unui om, al unei familii şi, în final, al unei naţiuni - hărnicia, modestia şi cinstea. Până una alta, Cristi Borcea, un capitalist model şi invidiat de mulţi, i-a conferit lui Dumnezeu noi valenţe, iar nouă nu ne rămâne decât să ne urmăm modelul, rugându-ne nu pentru izbăvire, ci pentru autostivuire.