Baconschi, sacrificat! Cine urmează?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Demiterea ministrului Baconschi reprezintă primul sacrificiu ritualic pe care puterea îl face pe altarul nemulţumirii publice. Şi aceasta, la o săptămână după ce, în postarea de pe blogul său, ministrul de externe îi numise pe protestatari "mahala ineptă".

Dar vor fi zeii mulţumiţi cu această jertfă?

Strada e încă tensionată, iar puterea încearcă să cumpere timp, pentru a ajunge, cu chiu, cu vai, în pragul alegerilor din noiembrie.

Tot azi, ministrul mediului a propus suspendarea plăţii taxei auto la prima vânzare și se vorbește din ce în ce mai insistent despre o posibilă reacordare a indemnizaţiilor pentru revoluționari.

Nu se ştie însă dacă asemenea gesturi minimale vor descuraja protestele.

Dimpotrivă, demiterea lui Baconschi s-ar putea dovedi o armă cu două tăișuri. Menifestanții se pot simți încurajați acum să ceară mai mult unei puteri care îşi dovedește slăbiciunea.

Pe de altă parte, PDL își elimină din guvern pe unul dintre exponenții "aripii reformiste", o "achiziție" din societatea civilă, pe care partidul și-o afișa, mândru, la butonieră. Un semn că tot "linia dură" este cea care dictează - aceasta în cazul în care gruparea "reformatorilor" chiar există cu adevărat.

PS. În clipa anunțării demiterii sale, ministrul Baconschi se afla la Bruxelles, în mijlocul unei reuniuni importante a Consiliului de Afaceri Generale (CAGRE), consacrată situației tensionate de la Strâmtoarea Ormuz. Dovadă că mișcarea de la București a fost una a disperării, luată sub impulsul momentului.

Ovidiu Nahoi este senior editor Adevărul

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite