Ţiriac

Gestul lui Ţiriac junior, deşi aparent legitim, e de-o aroganţă fără seamăn.

Î n ziua de 24 iunie 2004, agenţia Amos News, apropiată de PSD-aripa Iliescu, publica următoarea informaţie despre Ion Ţiriac, care conducea atunci Comitetul Olimpic Român: „Preşedintele COR a fost văzut la Palatul Cotroceni imediat după ce s-a întors de la Londra. Surse din cadrul partidului de guvernământ au precizat că Ion Iliescu i-a propus lui Ion Ţiriac să devină candidatul PSD la Preşedinţia României. Aceleaşi surse au precizat că preşedintele COR s-a eschivat de la un răspuns ferm, argumentând că este foarte ocupat cu afacerile". Aiurea...

Zece luni mai târziu, în martie 2005, informaţia era pe jumătate confirmată - Ţiriac chiar a fost în ziua aceea la Cotroceni - şi pe jumătate infirmată: motivul vizitei nu era o eventuală candidatură a sa la Preşedinţie, ci un apel la Ion Iliescu de a veghea la ce i se întâmplă fiului său. Cu o zi în urmă, Ion Alexandru Ţiriac fusese reţinut pe Aeroportul Otopeni sub acuzaţia de trafic, deţinere şi consum de droguri. În aceeaşi zi de 24 iunie 2004, Ion Iliescu l-a sunat pe procurorul general Ilie Botoş să-i atragă atenţia asupra acestui dosar.

Ce a urmat arată că Ilie Botoş s-a conformat. Procurorii de caz au fost retraşi din dosar şi înlocuiţi cu alţii. Dosarul a fost spart în bucăţi - aşa-numita disjungere -, iar probele cele mai interesante au fost pe rând îndepărtate din dosarul principal, spre a fi agăţate de coada plevuştei. Un prim rechizitoriu a fost infirmat, fiind înlocuit cu un altul, ce conţinea acuzaţii mai puţin grave. Juniorul a fost trimis în judecată în octombrie 2004 fără acuzaţia cea mai gravă - trafic de droguri, ci doar pentru deţinere şi consum. Dosarul, serios subţiat la Parchetul General, a continuat să se subţieze şi mai tare în faza de judecată. Procurorul Gheorghe Muscalu, care a preluat dosarul de la cei care îl deschiseseră iniţial, a divulgat la televizor, în direct, identitatea unuia dintre martorii protejaţi. În faţa instanţei, pe rând, o sumedenie de martori au început să-şi schimbe declaraţiile, susţinând exact contrariul celor spuse în faza de urmărire penală. Procesul a durat cinci ani şi s-a soldat cu o achitare definitivă.

Acum mai bine de cinci ani, Ţiriac senior a promis că, după ce procesul se va fi terminat, îşi va folosi toţi avocaţii din lume pentru a afla „de jos în sus, nu de sus în jos" ce s-a întâmplat de fapt în această poveste. Nu pare să se fi ţinut de cuvânt. În schimb, Ţiriac junior a acţionat în instanţă statul român şi cere despăgubiri de 1,3 milioane de euro pentru cele nouă ore cât a fost reţinut şi pentru cele cinci luni cât a avut interdicţie de a părăsi ţara. Într-un comunicat remis ieri presei, el susţine că demersul său este „un semnal de alarmă tras asupra neajunsurilor Ministerului Public din România". Gestul lui Ţiriac junior, deşi aparent legitim, este de-o aroganţă fără seamăn.

Dacă privim istoria acestui dosar, putem observa că tocmai neajunsurile din Ministerul Public, aşa cum se manifestau ele la nivelul anului 2004, au fost cele care au dus într-un final la soluţia de achitare. Cu alte cuvinte, achitarea a fost decisă în ziua de 24 iunie 2004, când bătrânul Ţiriac a bătut la poarta Cotrocenilor, iar Ion Iliescu a cerut legătura la procurorul general.