Un călău şi un tiran

Excepţionalul serial „Viaţa lui Ceauşescu“, produs în paginile ziarului „Adevărul“ de echipa Laviniei Betea, este o lecţie zilnică de istorie.

Una care ni-l explică pe personajul complex care a condus România timp de un sfert de secol, dar ne demonstrează, o dată în plus, că istoria se repetă, iar metodele propagandei rămân aceleaşi.

Un exemplu elocvent este cel publicat în „Adevărul" de ieri: întâmpinarea trupelor sovietice în Bucureşti, pe 30 august 1944. La festivitatea organizată în faţa clădirii Palatul Societăţii Generale, tinerii Nicolae Ceauşescu (26 de ani) şi Lenuţa Petrescu (28 de ani) şi-au găsit loc la balcon, iar el - abia ieşit din lagărul de la Târgu-Jiu - a şi cuvântat. Şi, printre altele, a spus: „Doborârea dictaturii călăului ­Antonescu a deschis tineretului drumul spre o viaţă liberă, dându-i posibilitatea organizării sale pentru înfăptuirea unui trai mai bun, mai fericit. Fasciştii români au vârât în închisoare mii de tineri care luptau pentru cauza şi pentru drepturile lor. Tineretul muncitoresc a fost cel mai greu lovit de guvernele fasciste şi a îndurat cel mai mult prigoana în lupta pentru câştigarea drepturilor profesionale şi politice".

Spre finalul cuvântării sale, Ceauşescu a pomenit forţa care i-a deschis drumul spre putere: Armata Roşie „Tineri, intraţi în organizaţiile de luptă patriotică! Tineri, alăturaţi-vă Uniunii Tineretului Comunist pentru o Românie liberă, democrată, independentă! Lupta tineretului comunist este lupta întregului tineret român. Tineri, participaţi la nimicirea elementelor trădătoare şi gardiste, luptaţi cu arma în mână pentru nimicirea definitivă a fascismului! Trăiască Armata Roşie eliberatoare! Trăiască Armata Română! Trăiască Partidul Comunist Român!".

După 45 de ani, discursurile au rămas aceleaşi, doar personajele s-au schimbat. Din acuzator al „călăului Antonescu", Ceauşescu a devenit „dictator", „tiran", „călău", „satrap al poporului român". Iar acuzatorii săi din '89 jucau exact rolul jucat de el în '44.

Să consemnăm, fără niciun comentariu suplimentar, câteva dintre luările de cuvânt din 22 decembrie 1989, de la Televiziunea Română „Liberă".

Ion Iliescu: „Acest regim se face vinovat de crima odioasă împotriva poporului. Vinovatul principal este Ceauşescu, acest om fără inimă, fără suflet, fără creier... care nu voia să cedeze... un fanatic care stăpânea cu metode medievale această ţară (...) Şi, precum vedeţi, a fugit ca un neruşinat, când a trebuit să dea socoteală în faţa poporului. Un iresponsabil!"

Petre Roman: „Declaraţia poporului. Compatrioţi! Fraţilor! Astăzi, 22 decembrie 1989, prin unitatea poporului şi cu sprijinul direct al Armatei noastre naţionale, dictatorul Ceauşescu a fost înlăturat!"

Alexandru Bîrlădeanu: „Îmi exprim mulţumirile şi admiraţia mea faţă de poporul nostru, care a reuşit să smulgă din mâinile tiraniei libertatea".

Ion Caramitru, vorbind despre „dictatorul Ceauşescu", despre „călăul poporului nostru", le cere oamenilor „să-l prindă pe ticălos".

Sergiu Nicolaescu nu uită să pomenească „Uniunea Sovietică... Marea Uniune Sovietică..."

Un general bătrân, cu pieptul plin de tinichele, clamează eroic: „Criminalul acesta l-am avut dictator până duminică... duminică a devenit tiran, casap al poporului. A fost dictator neînduplecat, da' de-acuma a devenit măcelar, tiran".

Iar Mircea Dinescu îl corectează: „Era tiran al poporului... de 20 de ani..."

Pentru a trece de la „călăul Antonescu" la „tiranul Ceauşescu" a fost nevoie de 45 de ani şi de două mascarade istorice.