O imensă neruşinare

O doamnă generăleasă, de un tupeu fantastic, vrea să punem mână de la mână şi să-i dăm 1,4 milioane de euro.

Asta înseamnă cam 30 de cenţi din buzunarul fiecărui salariat din România. Iar o instanţă de la Tribunalul Bucureşti, condusă de judecătoarea Mirela Pod, îi aprobă integral suma.

Dar cine este Nicoleta Eremia, marea câştigătoare a acestei loterii ordinare numite justiţia din România? O cucoană care în 1971, pe când avea 20 de ani, s-a lăsat meditată la matematică de un nene general, Ion Eremia, în etate de 58 de ani. Şi a tot meditat-o generalul până a luat-o de nevastă.

Iar între două şedinţe de trapeze şi logaritmi, asortate cu postulatul lui Euclid şi curba lui Gauss, tot măsurând aria cercului şi volumul cilindrului, dom' general şi duduia silitoare au pătruns pe tărâmul amintirilor. Aşa a aflat domnişoara-învăţăcel că dragul ei dascăl făcuse ceva puşcărie politică, pătimind prin temniţele comuniste.

Între timp, mai exact în 2004, bătrânul general a capitulat în faţa morţii, la venerabila vârstă de 91 de ani. Şi atunci, ce s-a gândit fosta lui elevă, cea intens meditată cu decenii în urmă? N-ar strica să tragă oareşce foloase de pe urma poveştilor cu comunişti buni şi comunişti răi. Căci, să fim bine înţeleşi: înainte de a intra în dizgraţia tovarăşilor, generalul Eremia a fost un comunist bun! Răi au fost ăia care i-au frânt ilustra carieră de ofiţer făcut general la 39 de ani.

Ion Eremia a atins apogeul măririi sale în plină domnie a lui Stalin. Recuperându-l din Armata Regală, unde avea gradul de căpitan, comuniştii i-au dat pe mână, în 1945, o revistă de propagandă care slăvea Armata Roşie. Apoi, descoperind în el un ticălos de mare clasă, l-au numit şef cu propaganda şi agitaţia în Armata Română sovietizată. Şi tot aşa, din funcţie în funcţie, până la cea de comandant al Academiei Militaro-Politice.

Avalanşa gradelor l-a lovit, de asemenea, în plin stalinism: locotenent-colonel în 1949, colonel în 1950, general-maior în 1952. Şi cum pe un militar oportunist, ajuns ministru adjunct al Apărării (1952-1955), îl prinde bine haina de politruc, Eremia s-a văzut şi deputat în Marea Adunare Naţională (1948-1955).

În traducere liberă: omul a pus umărul la nimicirea „duşmanilor de clasă". A stârpit „vipere" şi a osândit „chiaburi". A luptat cot la cot cu marii criminali ai epocii pentru propăşirea „regimului de democraţie populară", alături de comisarii sovietici, în cei mai crunţi ani din istoria României.

Dar cum comuniştii aveau prostul obicei să se decimeze între ei, după modelul patentat de tătucu' Stalin, a venit şi rândul generalului Eremia. Aşa a ajuns din torţionar, torturat. Din călău, victimă. Şi tot aşa s-a trezit în situaţia ca, după amnistia din 1964, să dea meditaţii pentru a-şi rotunji veniturile. Un destin fericit pentru juna Nicoleta, care, aflată la locul potrivit în momentul potrivit, se vede fericită acum cu 1,4 milioane de euro.

Pentru a combate această imensă neruşinare, ne vom întâlni tot aici, în ziarul de mâine.