Neconstituţionalul domn Ponta

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a hotărât ieri ceea ce era de aşteptat: cel care are prioritate în reprezentarea României la Consiliul European este preşedintele ţării.

A fost una dintre cele mai simple decizii pentru judecătorii constituţionali. O decizie care era scrisă, practic, în Constituţie, la articolul 80, alineatul 1, care prevede că „Preşedintele României reprezintă statul român".

Hotărârea Curţii fusese anticipată chiar şi de liderii USL, care au făcut pe dracu-n patru să nu ajungă la judecata constituţională. De aceea, nu cu mult timp în urmă, PSD-iştii şi PNL-iştii n-au avut curajul de a-l „împuternici" pe Ponta pentru Bruxelles printr-o hotărâre a Parlamentului (care ar fi fost atacabilă la Curtea Constituţională), ci s-au mărginit la o declaraţie politică, lipsită de valoare juridică şi de putere executorie.

Şi de-aici intră în scenă penibilul. Mai întâi, Victor Ponta declară că, în ciuda deciziei Curţii Constituţionale, el va merge, „evident", la Consiliul European. Apoi, premierul lansează un nou atac la adresa Curţii, încercând să-i discrediteze pe magistraţii care au votat în favoarea preşedintelui. Din puţul gândirii lui Ponta izvorăşte o frază de o imbecilitate rară: Curtea Constituţională sabotează Parlamentul! Aşadar, Curtea ar trebui desfiinţată, pentru că rolul ei e tocmai acela de a ţine instituţiile statului, inclusiv Parlamentul, sub control constituţional. Iar fără Curtea Constituţională, nu mai avem nevoie nici de Constituţie. Iată haosul perfect pe care-l visează dl Ponta!

Mai există şi un discurs paralel, în care liderul PSD - atunci când decizia nu-i convine - incriminează „politizarea Curţii Constituţionale". Campion al demagogiei, Ponta vorbeşte despre necesitatea „depolitizării Curţii Constituţionale", în timp ce politizează cu febrilitate toate instituţiile, la TVR depăşind limitele barbariei.

Gândirea bezmetic-răzbunătoare a lui Ponta merge şi mai departe. Şeful Guvernului a lăsat să se înţeleagă că, după decizia de ieri a Curţii Constituţionale, USL va începe procedura de suspendare a preşedintelui. „Românii trebuie să decidă dacă vor să rămână cu Băsescu şi cu cei cinci judecători", a sunat avertismentul lui Ponta. Asta-i bună: Traian Băsescu să fie suspendat pentru că respectă Constituţia! Iar Victor Ponta să fie ovaţionat chiar dacă, mergând la Bruxelles fără împuternicirea lui Băsescu, încalcă flagrant Constituţia.

Dar dl Ponta are o înţelegere ciudată a întregului sistem constituţional. Marţi seară, în atmosfera prietenească a Antenei 3, liderul PSD a constatat că „preşedintele refuză să cedeze puterea unei alte forţe politice, care a obţinut majoritatea voturilor populaţiei la ultimele alegeri, aşa cum un alt preşedinte refuza în 1989 să cedeze puterea". Atenţie: nu vorbeşte o chivuţă de pe marginea drumului, ci prim-ministrul României! Trecem peste invocarea ecuaţiei Băsescu = Ceauşescu (pe autorul acestei nerozii să-l judece colegii mei, academicienii!) şi ajungem la tema de fond. Aşadar, Ponta crede că, dacă USL a câştigat alegerile locale, i se cuvin toate instituţiile statului, inclusiv Preşedinţia! Astfel, mandatul prezidenţial nu mai e de cinci ani, ci durează până la proximele alegeri locale sau, hai, parlamentare!

După o asemenea logică de Gâgă, rezultatul alegerilor locale va schimba Guvernul, majoritatea parlamentară şi va impune un nou preşedinte al ţării. Apoi, câştigătorul alegerilor prezidenţiale îi va schimba pe toţi primarii şi şefii Consiliilor Judeţene, başca Guvernul şi majoritatea parlamentară. În fine, câştigătorii alegerilor parlamentare vor impune noi autorităţi locale şi, desigur, un nou preşedinte al ţării. Cam aşa arată balamucul ideologic din tărtăcuţa reformatorului domn Ponta!

P.S. Marea lovitură pe care a primit-o ieri actuala alianţă de guvernare, din partea Curţii Constituţionale, este alta: respingerea Legii electorale Ponta-Antonescu, care ar fi adus USL o majoritate parlamentară zdrobitoare şi necinstită, mult peste procentul obţinut la urne. Curtea a stopat, astfel, o tentativă de subminare a sistemului democratic din România.

Grigore Cartianu este redactor-şef ''Adevărul''

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite