Lucescu tiki-taka

După şapte ani şi jumătate de antrenat în Italia (1990-1997, 1998-1999), acolo unde ceilalţi tehnicieni români ajung doar ca turişti sau în calitate de cursanţi, Mircea Lucescu s-a ales cu un nume de alint care-i gâdilă şi acum orgoliul: Il Luce.

În cei patru ani în care a antrenat în Turcia (2000-2004), câştigând campionatul atât cu Galatasaray, cât şi cu Beşiktaş, Mircea Lucescu a fost considerat sultan al băncii de rezerve. Dar cum Sultanul i se spunea lui Hagi (Regele poporului microbist din Valahia), Lucescu a trebuit să se consoleze cu un supranume mai puţin otoman: Împăratul.

De şase ani şi jumătate, de când antrenează în Ucraina, antrenorul-computer a devenit Ţarul de la Şahtior Doneţk. A triumfat în Cupa UEFA, a câştigat patru titluri naţionale, a pierdut şirul izbânzilor în Cupa şi în Supercupa Ucrainei.

Scurt bilanţ: campion cu două echipe în România (Dinamo şi Rapid), cu două în Turcia (Galatasaray şi Beşiktaş), cu una în Ucraina (Şahtior); calificat cu naţionala României la Euro '84 în dauna Italiei (campioană mondială în acel moment), Suediei şi Cehoslovaciei; antrenor la Inter Milano; creatorul fenomenului Corvinul Hunedoara; omul care a detronat Steaua Invincibila (1989-1990), a reinventat Rapidul (sfârşitul anilor '90), a inventat fotbalişti (Mateuţ, Gabor, Andone, Rednic, Pirlo etc.) şi a revitalizat mari valori aflate în dificultate (Bölöni, Lupu, Hagi, Sergen etc.).

Tot ce-i lipsea lui Mircea Lucescu era o campanie glorioasă, cu Şahtior Doneţk, în Liga Campionilor. Seara de miercuri, 16 februarie 2011, este dovada faptului că momentul de graţie a sosit. După ce câştigase grupa în faţa lui Arsenal Londra (echipa care alaltăseară a bătut Barcelona cu 2-1!), Şahtior şi-a început primăvara europeană cu o victorie istorică: 3-2 la Roma.

A fost o formidabilă lecţie de fotbal, ambiţie, onoare, muncă şi inteligenţă. Italienii se aflau în plin campionat, aveau motoarele ambalate, în timp ce ucrainenii nu mai jucaseră un meci oficial de mai bine de două luni. Doar meciuri amicale, nimic altceva. Cu toate astea, Şahtior a fost o maşină de fotbal.

Cel mai frumos compliment pentru Lucescu a venit din partea vechiului său rival Claudio Ranieri, antrenorul Romei: „Şahtior are un viitor extraordinar. Pasează ca Barcelona". Şi Ranieri nu e departe de adevăr. De la mijloc în sus, Şahtior pare a fi Barcelona Estului. Nu-i are pe Xavi, Messi, Iniesta sau Villa, ci un buchet de brazilieni tineri, micuţi şi rapizi, pe care doar Lucescu ştie unde i-a găsit: Douglas Costa, Jadson, Willian, Luiz Adriano, plus alţi doi-trei care intră în repriza a doua... Cu toţii arestează mingea, pasează înnebunitor şi punctează letal. Dacă toate astea înseamnă tiki-taka, atunci, da, Lucescu este stăpânul tiki-taka în jumătatea de răsărit a continentului.

El este Mircea Lucescu. Omul pe care cei din Redacţia Sport a TVR n-au reuşit încă să-l înţeleagă, dovadă scorul de 7-1 cu care băieţii de acolo au votat pentru a transmite Arsenal - Barcelona (excelent meci), şi nu Roma - Şahtior.

Nu-i nimic, până în finală o să-i convingă şi pe ei.