Băsescu şi Ungureanu fac un joc periculos

Două declaraţii la nivel înalt au băgat ţara în fibrilaţie.

Şeful statului, Traian Băsescu, a cerut Parlamentului şi Guvernului să găsească soluţii pentru creşterea salariilor bugetarilor, astfel încât să se revină la nivelul de dinaintea tăierilor din 2010. Prim-ministrul Mihai Răzvan Ungureanu a dat de înţeles că ar putea fi scăzută cu câteva procente cota CAS (contribuţia pentru asigurările sociale de stat). Şi a început balamucul naţional. Că de ce una şi nu cealaltă. Că dacă erau bani, de ce s-a tăiat până acum. Că de ce aşa şi pe dincolea. Că orice-ar face Băsescu şi Ungureanu, totul e o hoţie şi o bătaie de joc şi o... vai, vai, vai!

Asta nu înseamnă că Băsescu şi Ungureanu n-au greşit. Au greşit, dar nu pe direcţia pe care sunt atacaţi. Au greşit creând aşteptări pe care nu le pot onora. Au greşit punând presiune unul pe celălalt. Ce să mai priceapă omul de pe stradă? Dacă Băsescu a zis să crească salariile, înseamnă că sunt bani; dacă Ungureanu a vorbit despre scăderea CAS, înseamnă că se poate.

Şi uite-aşa, poporul bugetar aşteaptă acum două lucruri: să-i fie crescută leafa şi să-i fie scăzut CAS-ul. E ca şi cum i-ai promite cuiva două mere: unul roşu şi unul galben. Dă-i unul singur şi te va trimite la origini! Dacă nu-i promiteai nimic şi îi dădeai unul, erai la plus 1. Dacă i-ai promis două şi îi dai unul, eşti la minus 1. E atât de mică diferenţa între binefăcător şi mincinos...

Cert e că şi salarii mărite, şi scădere de CAS nu se poate. Tare mă tem că, în termeni realişti, nu se poate nici una, nici alta. Şi mă mai tem că măsurile acestea sunt luate din considerente socio-electorale, fără a fi rezultatul unei evoluţii economice.

Să le luăm pe rând. Ce logică ar avea scăderea CAS, în condiţiile în care deficitul actual al fondului de pensii este de 3,5 miliarde de euro pe an, adică peste 2,5% din PIB? A reduce CAS ar însemna, matematic, creşterea deficitului fondului de pensii spre 3% din PIB, punând în pericol alte zone bugetare (investiţii, sănătate, educaţie) şi sporind nevoia de finanţare externă.

Revenirea salariilor bugetarilor la nivelul din primăvara lui 2010 ar fi reparaţie binevenită, dar efectul asupra bugetului naţional ar putea fi devastator. Agenţiile de rating au avertizat deja Guvernul de la Bucureşti asupra riscului ca România să alunece spre zona de neîncredere, pierzându-şi astfel atuul său principal: relativa stabilitate bugetară.

Tentaţia de a recurge la măsuri cu impact electoral este mare, dar corectitudinea unor asemenea decizii e discutabilă. Preocupat să recupereze o parte din popularitatea pierdută prin măsurile de austeritate, regimul Băsescu ar putea rămână şi fără principala sa armă: grija faţă de bugetul ţării. Când alergi şi după lăcuste, şi după fluturi, ai toate şansele să rămâi cu mâna goală.

Grigore Cartianu este redactor-şef ''Adevărul''