Contra e mulţumit de Zicu şi de Mutu şi a găsit înlocuitor pentru Benga. Brazilianul Gerson a venit să semneze contractul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ianis Zicu
Ianis Zicu

La finalul primului meci disputat de Petrolul în 2014, 1-1 cu Sturm Graz, locul 7 în Austria, antrenorul Cosmin Contra s-a declarat mulţumit de joc, dar şi de noile achiziţii, Zicu şi Mutu.

"Îmi place să câştig orice meci, chiar dacă el este în curtea şcolii. Nu este uşor să vii după trei săptămâni cu antrenamente foarte dificile, dar m-a interesat ca azi să aibă atitudine în faţa unei echipe mai avansată decât noi cu pregătirea. Am făcut un meci foarte bun în faţa unei echipe cu mentalitate nemţească. Sunt sigur că jucătorii nu s-au simţit foarte bine fizic, dar prin atitudine, am reuşit să compensăm acest deficit. dacă nu făceam golul cadou, câştigam acest meci.Mutu a fost titular, eu am făcut două echipe echilibrate, lucru care mi-e la îndemână, de vreme ce am la dispoziţie 24 de jucători valoroşi. Sunt foarte mulţumit de Adi şi de Ianis. Am vrut să-l văd pe Mutu în tandem cu Camara, cred că a funcţionat acest lucru. Totuşi, nu am avut claritate în atac, lucru la care vom lucra în al doilea cantonament. Dacă vom fi superofensivi? Nu, dar ofensivi vom fi, la fel ca în prima parte a sezonului.Hamza este până în vară fotbalistul nostru. Îl înţeleg că vrea să plece la mai bine, nu pot să-l ţin cu forţa aici. Doar dacă va pleca el vom mai aduce un alt atacant în loc", a spus Contra la DigiSport.

Cosmin Contra: ”Sunt mulţumit de prestaţia tuturor băieţilor, au jucat din nou după mai bine de o lună, la finalul unei săptămâni de antrenamente grele. M-a interesat însă atitudinea şi implicarea lor în joc. Sigur că şi rezultatele din amicale mă interesează, eu vreau să câştig tot timpul, chiar dacă jucăm în curtea şcolii, dar adversarul a fost la un alt nivel de pregătire şi acest lucru s-a văzut. Vom continua să ne pregătim, îi văd pe jucători dornici să acumuleze şi asta mă bucură”.

Haubert Guilherme: ”A fost primul amical şi consider că am făcut un antrenament bun. Rezultatul nu are importanţă, venim după o săptămână de antrenamente intense şi e normal să existe o oarecare oboseală. După cum aţi văzut, Mutu şi Zicu au jucat bine, sunt doi jucători valoroşi şi cu mare experienţă, iar venirea lor sunt sigur că ne va ajuta. Continuăm să ne pregătim pentru a câştiga titlul”.
 

Brazilianul Gerson aşteaptă să semneze


La antrenamentul din această dimineaţă a participat şi fundaşul brazilian Gerson Guimaraes Junior. În vârstă de 22 de ani, fotbalistul aparţine austriecilor de la Kapfenberg şi a mai evoluat la tineretul lui PSV Eindhoven, la echipa a doua a lui Atletico Madrid şi la Rapid Viena, iar în prima parte a acestui sezon a jucat sub formă de împrumut la gruparea maghiară Ferencvaros.”Este un jucător pe care îl urmărim de mai mult timp, nu a venit la probe, şi sper ca acest transfer să se realizeze, mai sunt câteva detalii de pus la punct, dar cu el ne-am înţeles”, a declarat managerul sportiv Marius Nicolae, completat de antrenorul Cosmin Contra: ”E un apărător puternic, pe gustul meu. Are viteză, iese bine cu mingea la picior şi ne poate ajuta foarte mult, mai ales după plecarea lui Benga. Să vedem cum se va rezolva situaţia lui, ar fi un real câştig dacă l-am putea aduce”.

gerson

Conducerea a venit la meci
La partida din această după-amiază au fost prezenţi atât patronul clubului, Dan Capră, cât şi directorul executiv Alexandru Crângu. Cei doi au ajuns la Belek cu puţin timp înainte de începerea amicalului cu Sturm Graz, pe care, în lipsa unor tribune, l-au urmărit de la marginea terenului. La pauză, ambii oficiali s-au întreţinut câteva minute cu Adrian Mutu, întrebându-l despre cum decurge pregătirea şi cum s-a adaptat la Petrolul.
Sărbătoare dublă în familia Petrolului
După amicalul cu Sturm Graz, lupii au avut prilejul să-i sărbătorească pe Jean Sony Alcenat (foto jos) şi Alexandru Crângu, ambii fiind născuţi în aceeaşi zi. În timp ce oficialul a scăpat uşor, fiind stropit cu şampanie de Mutu, fundaşul dreapta a primit o prăjitură în loc de tort, iar Geraldo i-a întins-o pe faţă, spre amuzamentul general.


Duminică se dispută amicalul cu Anji
Următorul joc de pregătire al ploieştenilor va avea loc peste trei zile, când deţinătoarea Cupei României va întâlni formaţia rusă Anji Makhachkala. Partida se va disputa tot la Belek, de la ora 17.00, şi va reprezenta penultimul test al Petrolului din cadrul primului stagiu din Antalya. Galben-albaştrii vor încheia cantonamentul cu amicalul împotriva sârbilor de la FK Jagodina, programat pe 29 ianuarie.
 

alcenat
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite