Zar de calificare? Piţurcă nu ştie nicio limbă străină, dar merge la Zurich pentru că e norocos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Piţurcă, un antrenor care joacă la cacealma de multe ori FOTO Cosmin Iftode
Victor Piţurcă, un antrenor care joacă la cacealma de multe ori FOTO Cosmin Iftode

Selecţionerul îşi testează luni proverbialul noroc. Piţurcă face parte din delegaţia României care va participa la tragerea la sorţi în urma căreia ne aflam adversarul ce stă între noi şi Cupa Mondială.

Emoţiile noastre încep de la 15.00, oră de la care este programată tragerea la sorţi pentru stabilirea meciurilor de baraj. Din cele opt echipe aflate astăzi în două urne, patru îşi iau biletul pentru Cupa Mondială din Brazilia, patru rămân acasă. Posibilii adversari ai României sunt Croaţia, Portugalia, Grecia şi Ucraina, fiecare echipă având atuurile şi slăbiciunile ei.


Plusurile şi minusurile  adversarilor
Văzută de toţi ca cel mai accesbil adversar, Grecia are o apărare de fier, primind doar patru goluri în 10 meciuri de calificare. Croaţii au jucători ca Srna, Modrici sau Mandzukici, Portugalia se laudă cu  Cristiano Ronaldo, şi asta poate să fie suficient, în vreme ce Ucraina e o echipă cu un remarcabil apetit ofensiv. Minusuri? Elenii au o echipă bătrână, care înscrie greu, Portugalia e inconstantă în rezultate şi-n joc, iar la croaţi e scandal. Înlocuirea selecţionerului chiar înaintea barajului cu un novice, Niko Kovaci, nu e privită cu ochi buni, iar căpitanul lui Şahtior şi al Croaţiei, Dario Srna, a admis că atmosfera în vestiar e tensionată.


Pe cine preferă jucătorii
„Adevărul” a luat pulsul jucătorilor de la echipa naţională înaintea tragerii la sorţi de mâine. „Eu mi-aş dori Grecia, e o echipă puţin  mai accesibilă”, crede Goian, care joacă tocmai în republica elenă. Grecia sau Ucraina sunt opţiunile lui Ciprian Marica, identice cu cele ale  dinamovisutlui Cristi Bălgrădean. Maxim e de altă părere. „Toate echipele sunt dificile la baraj. Unii spun că ar fi bine să întâlnim Grecia, dar nu e chiar aşa, trebuie doar să ne uităm câte goluri a încasat în preliminarii şi ne dăm seama că e puternică. Mai important decât orice rival e să ne iasă nouă jocul”, crede puştiul din 1.Bundesliga. Nu se poate spune despre Răzvan Raţ că e un optimist incurabil: „Pornim cu şansa a doua, indiferent cu cine jucăm. Nu cred că grecia e un adversar facil”.

Piţurcă, luat în avion pentru „bulan”
Cunoscut ca fiind un antrenor norocos, Victor Piţurcă merge şi el la tragerea la sorţi de mâine. Este o prezenţă inedită, pentru că selecţionerul nu obişnuieşte să participe la astfel de acţiuni, unul dintre motive fiind că nu ştie nicio limbă străină. Piţi a fost luat în delegaţie tocmai pentru că este considerat un talisman al României, norocul său proverbial la fotbal sau la black-jack fiind testat din nou mâine.

Chivu: “Mutu nu e important la baraj!”

Fostul căpitan al echipei naţionale Cristi Chivu, a comentat şansele României la baraj şi a explicat de ce Piţurcă s-ar putea lipsi de Mutu. “Grecia e singura accesibilă, restul sunt favorite. Nervii, motivaţia, experienţa vor face diferenţa în cele două meciuri”, a spus Chivu la Dolce Sport. Apoi, s-a referit la situaţia lui Mutu: “Nu ştiu dacă Mutu e important la baraj, selecţionerul ştie. De ce să-l chemi pe Mutu?! Să stea pe bară?! Nu cred că Piţurcă îşi permite lucrul acesta, mai ales că mulţi oameni aşteaptă să facă orice greşeală”. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite