Younes Hamza răsuceşte cuţitul în rana Stelei: „Se pare că am făcut alegerea corectă când am ales Ludogoreţ!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax
FOTO Mediafax

După ce Ludogoreţ a eliminat Steaua din Liga Campionilor, atacantul tunisian al bulgarilor, Younes Hamza, se felicită pentru că a ales să joace la campioana de la sud de Dunăre în detrimentul formaţiei lui Costel Gâlcă.

Younes Hamza, fost atacant al Petrolului şi al lui Botev Plovdiv, a fost curtat intens de Steaua în această vară, însă, în cele din urmă, tunisianul a ajuns la adversara campioanei României din play-off-ul pentru Liga Campionilor. Deşi nu a înscris în dubla manşă, Hamza a evoluat curajos în faţa roş-albaştrilor, iar calificarea echipei sale  în grupele Ligii i-a oferit prilejul să ironizeze Steaua.

"Moţi a fost şi fundaş, şi portar, e clar că e omul meciului. Sîntem foarte fericiţi. Cred că e cel mai nebun meci din cariera mea. Nu l-am mai văzut niciodată pe Moţi în poartă, dar a apărat incredibil. Suntem în grupele UEFA Champions League! Când am ales Ludogoreţ în detrimentul Stelei se pare că am făcut o alegere corectă. Noi suntem în grupele Champions League", a spus Hamza la Dolce Sport.

Ludogoreţ s-a calificat în grupele Ligii Campionilor, după ce a învins Steaua cu 1-0 şi 6-5 după loviturile de departajare. În tur, Steaua învinsese cu 1-0. Echipa campioană a României va continua sezonul european în grupele Europa League.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite