VIDEO 6 milioane de oameni au urmărit prima înfrângere a omului în faţa calculatorului, într-un meci de şah

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gary Kasparov
Gary Kasparov

Om versus computer. Aceasta a fost una dintre marile provocări ale lumii, indiferent de domeniul despre care a fost vorba.

Au trecut 19 ani de când, pe 10 februarie 1996, calculatorul a demonstrat că se poate ridica la nivelul omului, în şah, care este socotit sportul minţii. Pe 10 februarie 1996, la Londra, fostul mare campion Gari Kasparov, care a dominat şahul mondial în anii 1980-2000 a pierdut prima partidă de şah în faţa unui calculator. Peste 6 milioane d e oameni au asistat la inedita confruntare, prin intermediul internetului. Deşi a pierdut parida, Kasparov a câştigat meciul, cu trei victorii, două remize şi o înfrângere şi a primit 400.000 de dolari de la organizatori .Deep Blue era o maşină computerizată de sah creată de concernul IBM. Aceasta este prima partidă oficială în care omul s-a recunoscut învins, dar în realitate acelaşi Kasparov o încasase de la un alt calculator, cu doi ani mai devreme. Programul Chess Genius, rulat pe un Intel® Pentium® de 166 Mhz şi dezvoltat de Richard Lang, i-a pus mari probleme lui Kasparov. În prima partidă, azerul a cerut remiza după 25 de mutări, iar în cea de-a doua computerul a învins. 

Gary Kasparov s-a născut în 1963, la Baku, în Azerbaidjan şi a devenit campion de şah al fostei Uniuni Sovietice la 13 ani, iar în 1985, la vârsta de 22 de ani a devenit cel mai tânăr campion mondial de şah, învingându-l într-un meci antologic pe compatriotul sau, Anatoli Karpov. Kasparov s-a retras din sahul profesionist în anul 2005.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite