Un fost mare jucător de la Dinamo pune tunurile pe Negoiţă şi-l apără pe Andone: „Poate să vină şi Mourinho, de pe-o zi pe alta nu se poate face nimic!“
0Dinamo a fost învinsă, cu scorul de 2-1, de echipa Concordia Chiajna, într-un meci disputat, luni, în deplasare, în etapa a 23-a a Ligii I. Dinamo a înregistrat a doua înfrângere consecutivă în Liga I, după ce etapa trecută a fost învinsă de Viitorul, tot cu 2-1.
Costel Orac a vorbit, la Sport Total FM, despre înfrângerea „câinilor” în faţa celor de la Concordia Chiajna, dar şi despre situaţia de la Dinamo.
„Cu Concordia am ţinut aseară. E adevărat că şi Dinamo avea nevoie de cele trei puncte, dar aici îmi fac meseria, vreau ce e mai bun. Totuşi, rămân dinamovist toată viaţa. De mulţi ani, Dinamo n-a mai intrat in lupta pentru câştigarea campionatului şi când te numeşti Dinamo e greu să nu râvneşti la titlu. Problema este că antrenorul poate fi şi Mourinho, dar dacă vinzi cei mai buni jucători şi aduci unii care nu cunosc campionatul românesc, de pe o zi pe alta nu se poate face nimic. Mutu nici nu s-a instalat bine si in loc sa vină cu ceva bun, să facă o legătură între departamente, el a venit cu o discuţie de genul acesta cu privire la demisia lui Andone. Ando a greşit când a declarat la începutul campionatului că se va bate la titlu. Când îţi vin jucători noi pe care nu îi cunoşti, nu ştii ce pregătire au, joci fiecare etapă cu cuţitul la os”, a declarat Costel Orac.