Surpriză la Shenzhen! Ce a decis să facă Simona Halep la primul turneu din 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi efectuează perioada de pregătire dianintea noului sezon în Australia, unde va pleca săptămâna aceasta, Simona Halep va debuta în 2017, la Shenzhen.

Este un turneu pe care Simona l-a câştigat anul trecut, dar la care n-a participat anul acesta.  Pentru 2017, chinezii au anunţat o mărire substanţială de premii, organizatorii punând la bătaie 750.000 de dolari, fapt care a atras la competiţie şi alte jucătoare importante precum Agnieszka Radwanska (Polonia), Johanna Konta (Marea Britanie) şi Timea Bacsinszky (Elveţia).
Inedit este faptul că Halep a decis să participe şi la dublu, unde va face pereche cu o altă jucătoare din România, este vorba despre Monica Niculescu. Cele două componente ale echipei de Fed Cup au avut o experienţă frumoasă anul trecut, când au jucat finala la Montreal. Ele au intrat în competiţie graţie unui wild-card, reuşind să ajungă în ultimul act la primul şi singurul turneu la care au făcut echipă. Halep şi Niculescu au cedat greu în finala de la Montreal, 3-6, 6-7(5) cu puternicele rusoaice Ekaterina Makarova şi Elena Vesnina, posibil şi pentru că Simona a resimţit oboseala, după ce în aceeaşi zi câştigase titlul la simplu în oraşul canadian.
Revenind la Shenzhen, dacă pentru Simona Halep  competiţia de dublu pare mai mult o tentativă de acomodare cu suprafaţa, pentru proba de simplu, în ceea ce o priveşte pe Monica lucrurile stau altfel. Ea trebuie să-şi apere titlul câştigat în 2016! Jucătoarea antrenată de Călin Ciorbagiu este campioană en-titre de dublu la Shenzhen, triumfând alături de americanca Vania King (6-1, 6-4 în finala cu Yi-Fan Xu/Saisai Zheng din China).


Turneul de la Shenzhen este programat între 2 şi 9 ianuarie
   

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite