Situaţia la zi în toate grupele Ligii Campionilor. Patru echipe sunt calificate deja în primăvara europeană
0A patra etapă din Liga Campionilor a clarificat situaţia în mai multe grupe, consemnând chiar şi calificarea unor formaţii în primăvara europeană.
Real Madrid a suferit primul eşec şi în Liga Campionolor, după ce în campionatul Spaniei are deja două înfrângeri în zece etape, fiind la opt puncte distanţă de rivala FC Barcelona. Galacticii au fost învinşi clar de Tottenham, echipă care remizase pe Santiago Bernabeu, în minutul 80 scorul de la Londra arătând un neverosimil 3-0 pentru englezi. Cristiano Ronaldo a redus din proporţiile eşecului, dar înfrângerea tot înfrângere rămâne, deşi primul gol al englezilor, reuşit de Dele Alli în minutul 27, a venit în urma unei poziţii clare de ofsaid în care se afla Trippier, în momentul pasei lui Harry Winks.
"Nu sunt îngrijorat pentru înfrângere şi nu voi fi deloc îngrijorat în acest sezon. Adversara noastră a jucat mai bine, iar lucrurile nu au mers deloc în favoarea noastră.Nu suntem în criză. Astăzi nu ne-am creat şanse , deci nu am reuşit să marcăm. Sunt sigur că vom reuşi să întoarcem situaţia în favoarea noastră. Am pierdut azi, dar sezonul e foarte lung. Trebuie să ne felicitm adversra, a fost cu siguranţă echipa mai bună. Trebuie să reflectăm asupra acestui meci. Suntem toţi foarte dezamăgiţi", a declarat la finalul meciului Zinedine Zidane, tehnicianul care a adus opt trofee Realului din 2016 încoace. Francezul susţine că echipa sa nu e în criză, dar e contrazis cumva de Cristiano Ronaldo, care a criticat din nou politica de transferuri a celor de la Real. "Toţi fotbaliştii care au plecat în vară ne făceau mai puternici. Nu este o scuză, dar jucători ca Pepe, James, Morata... Ne făceau mai puternici. Tinerii sunt viitorul, dar se observă lipsa lor de experienţă", a spus Ronaldo, după meciul pierdut de Real la Tottenham. Deşi învinsă, Realul are şanse mari de calificare în primăvara europeană, deoarece Borussia Dortmund s-a împiedicat pe teren propriu de Apoel Nicosia.
Fabregas, la meciul 100 în Ligă
Mijlocaşul lui Chelsea, Cesc Fabregas, a ajuns la 100 de meciuri în Liga Campionilor. Ibericul a jucat 55 de partide pentru Arsenal, 26 pentru Barcelona şi 10 pentru Chelsea, ultimul fiind, deşi jubiliar, fără noroc, având în vedere că londonezii au fost învinşi la scor de forfait, 3-0, de AS Roma. 33 de jucători fac parte din clubul select al fotbaliştilor care au cel puţin 100 de prezenţe în UCL, începând cu faza grupelor. Recordul este deţinut de portarul spaniol Iker Casillas, care a adunat 166 de partide. Dintre jucătorii activi, Cristiano Ronaldo are 144 de meciuri, iar Iniesta 125.
Şovre a greşit la Porto
Partida dintre FC Porto şi Leipzig, câştigată de portughezi cu 3-1, a fost condusă de o brigadă din România, care i-a avut în componenţă pe Ovidiu Haţegan – Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe. Şovrea a preciat greşit faza din care Porto a făcut 2-1 şi nu a ridicat fanionul pentru a semnaliza ofsaid, stârnind furia nemţilor. În repriza secundă, Ovidiu Haţegan l-a avertizat pe antrenorul gazdelor, Sergio Conceicao, spunându-I că îl trimite în tribună dacă nu încetează cu protestele. FC Porto a marcat în acest meci al şaselea gol din lovitură fixă, dintre cele opt reuşite pe care le are în acest sezon din Liga Campionilor.
PSG, Bayern Munchen, Manchester City şi Tottenham sunt calificate deja în primăvara Ligii Campionilor
Grupa A
FC Basel - ŢSKA Moscova 1-2
Au marcat: Zuffi '32 / Dzagoev '65, Wernbloom '79
Manchester United - Benfica Lisabona 2-0
Au marcat: Svilar '45 (autogol), Blind '78 (penalti)
Clasament: 1. Manchester United - 12 puncte; 2. FC Basel - 6 puncte; 3. ŢSKA Moscova - 6 puncte; 4. Benfica - 0 puncte
Etapa viitoare (22 noiembrie): TSKA Moscova – Benfica, Basel – Manchester United
Grupa B
Celtic Glasgow - Bayern Munchen 1-2
Au marcat: McGregor '74 / Coman '22, Martinez '77
Paris Saint Germain - Anderlecht 5-0
Au marcat: Verratti '30, Neymar '45, Kurzawa '53, '72, '78
La Anderlecht, Nicolae Stanciu a intrat pe teren în minutul 79, în timp ce Alexandru Chipciu a fost rezervă.
Clasament: 1. Paris Saint-Germain - 12 puncte; 2. Bayern Munchen - 9 puncte; 3. Celtic Glasgow - 3 puncte; 4. Anderlecht - 0 puncte.
Etapa viitoare (22 noiembrie): PSG – Celtic, Anderlecht - Bayern
Grupa C
Atletico Madrid - Qarabag FK 1-1
Au marcat: Thomas '56 / Michel '40
AS Roma - Chelsea 3-0
Au marcat: El Shaarawy '1, '36, Perotti '63
Clasament: 1. AS Roma - 8 puncte; 2. Chelsea - 7 puncte; 3. Atletico Madrid - 3 puncte; 4. Qarabag - 2 puncte.
Etapa viitoare (22 noiembrie): Qarabag – Chelsea, Atletico - Roma
Grupa D
Olympiacos Pireu - FC Barcelona 0-0
Sporting Lisabona - Juventus Torino 1-1
Au marcat: Cesar '20 / Higuain '79
Clasament: 1. FC Barcelona - 10 puncte; 2. Juventus Torino - 7 puncte; 3. Sporting Lisabona - 4 puncte; 4. Olympiacos Pireu - 1 punct.
Etapa viitoare (22 noiembrie): Sporting – Olympiakos, Juventus - Barcelona
Grupa E
Liverpool – Maribor 3-0
Au marcat: Salah ’49, Can ’64, Sturridge ‘90
Milner (Liverpool) a ratat un penalti în minutul 52.
FC Sevilla – Spartak Moscova 2-1
Au marcat: Lenglet ’30, Banega ’59 / Ze Luis ‘78
Clasament: 1. Liverpool – 8 puncte, 2. FC Sevilla – 7 puncte, 3. Spartak Moscova – 5 puncte, 4. Maribor – 1 punct.
Etapa viitoare (21 noiembrie): Spartak – Maribor, Sevilla – Liverpool
Grupa F
Napoli – Manchester City 2-4
Au marcat: Insigne ’21, Jorginho ’62 (penalti) / Otamendi ’34, Stones ’48, Aguero ’69, Sterling ‘90+2
Vlad Chiricheş a fost rezervă la Napoli.
Şahtior Doneţk – Feyenoord 3-1
Au marcat: Ferreyra ’14, Marlos ’17, ’68 / Jorgensen ‘12
Clasament: 1. Manchester City – 12 puncte, 2. Şahtior Doneţk – 9 puncte, 3. Napoli – 3 puncte, 4. Feyenoord – 0 puncte.
Etapa viitoare (21 noiembrie): Napoli - Şahtior, Manchester City - Feyenooord
Grupa G
Beşiktaş – AS Monaco 1-1
Au marcat: Cenk Tosun ’54 (penalti) / Marcos Lopes ‘45+1
FC Porto – Leipzig 3-1, partidă arbitrată de Ovidiu Haţegan
Au marcat: Herrera’13, Danilo ’62, Pereira ‘90+3 / Werner ‘48
Clasament: 1. Beşiktaş – 10 puncte, 2. FC Porto – 6 puncte, 3. Leipzig – 4 puncte, 4. AS Monaco – două puncte
Etapa viitoare (21 noiembrie): Beşiktaş - Porto, Monaco - Leipzig
Grupa H
Borussia Dortmund – Apoel Nicosia 1-1
Au marcat: Guerreiro ’29 / Pote ‘51
Tottenham Hotspur – Real Madrid 3-1
Au marcat: Alli ’27, ’56, Eriksen ’65 / Cristiano Ronaldo ‘80
Clasament: 1. Tottenham – 10 puncte, 2. Real Madrid – 7 puncte, 3. Borussia Dortmund – 2 puncte, 4. Apoel Nicosia – 2 puncte.
Etapa viitoare (21 noiembrie): Dortmund – Tottenham, Apoel – Real Madrid