Simona Halep, în topul celor mai bine plătite sportive din lume. Ce loc ocupă românca şi cine a reuşit să o devanseze
0
Simonei Halep îi merge excelent din punct de vedere financiar. Halep a câştigat în ultimul an 6,8 milioane de dolari, dintre care 5,3 milioane de dolari provin din premiile din turnee.
În aceste condiţii, jucătoarea de tenis Simona Halep ocupă locul 7 în clasamentul celor mai bine plătite sportive din lume în perioada 1 iunie 2014 - 1 iunie 2015, ierarhie întocmită de publicaţia americană Forbes şi citată de Mediafax. Pentru al 11-lea an consecutiv, Maria Şarapova conduce în acest clasament, cu 29,2 milioane de dolari, ea fiind urmată de Serena Williams, cu 24,6 milioane.
În Top 10 figurează şapte jucătoare de tenis.
Sportivele plătite cel mai bine în ultimul an sunt următarele:
1. Maria Şarapova (Rusia - tenis) - 29,2 milioane de dolari;
2. Serena Williams (SUA - tenis) - 24,6 milioane;
3. Caroline Wozniacki (Danemarca - tenis) - 14,6 milioane;
4. Danica Patrick (SUA - automobilism) - 13,9 milioane;
5. Ana Ivanovici (Serbia - tenis) - 8,3 milioane;
6. Petra Kvitova (Cehia - tenis) - 7,7 milioane;
7. Simona Halep (România - tenis) - 6,8 milioane;
8. Ronda Rousey (SUA - arte marţiale) - 6,5 milioane;
9. Stacy Lewis (SUA - golf) - 6,4 milioane;
10. Agnieszka Radwanska (Polonia - tenis) - 6 milioane.