Simona Halep la Miami: ce o îngrijorează înaintea meciului din turul III şi ce şi-a propus pentru duelul cu Giorgi
0Simona Halep a trecut, în turul II, de o adeversară cu care nu se mai întâlnise în circuitul WTA, iar la final a admis că acest amănunt i-a îngreunat meciul decis în trei seturi. Constănţeanca de 23 de ani n-a jucat nici cu Camila Giorgi până acum, însă nu aceasta e principala ei grijă.
Simona Halep joacă la foc automat, la Miami, chiar dacă vine după un turneu solicitant, la Indian Wells. Vineri, ocupanta locului 3 WTA a evoluat la simplu, sâmbătă ea a fost programată la dublu şi, cel mai probabil, duminică va reveni pe teren pentru confruntarea ei din turul III cu Camila Giorgi (Italia, 37 WTA).
Halep a admis că e îngrijorată din cauza acestui ritm infernal. „Nu sunt obişnuită să joc turnee lungi după un concurs la fel de lung, precum cel de la Indian Wells. E greu, pentru că fiecare meci e dificil la acest nivel, trebuie să fii concentrat 100%. Acum mă simt pregătită şi vreau să văd cât de departe pot merge în turneu“, a explicat numărul 3 WTA.
Dacă la Indian Wells, Halep a jucat pe temperaturi de 34-35 de grade Celsius, la Miami, departe de deşertul californian, condiţiile meteo reprezintă o altă problemă pentru Simona. „Nu sunt adaptată sută la sută la vremea de aici, dar încerc să fiu tot mai bună în fiecare zi. E diferenţă între Indian Wells şi Miami şi vreau să-mi păstrez mintea limpede. Am câştigat cel mai important turneu al meu, sunt relaxată, sunt fericită şi abia aştept meciul din următorul tur“, a spus jucătoarea din România la Digi Sport.
Ce ştie despre Camila Giorgi?
Halep a făcut o caracterizare a adversarei pe care o va întâlni în turul III, Camila Giorgi. Până acum, n-a existat un duel direct între cele două în circuitul WTA, însă Simona a apucat să-şi studieze adversara, după cum a mărturisit la Dolce Sport.
„N-am vazut-o jucând, dar am auzit că joacă rapid şi plat. Nu e mai înaltă decât mine, ceea ce e un lucru bun, sunt relaxată în această privinţă. Trebuie să rămân aproape de linia de fund, să fiu agresivă şi să servesc bine. Am nevoie de serva în runda urmatoare“, a afirmat Halep.
CITEŞTE ŞI: