Simona Halep la Cincinnati: Nadia spune că Serena a scăpat uşor şi anunţă când va pierde Williams în faţa Simonei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fosta gimnastă a fost impresionată de ce a văzut în finala turneului de la Cincinnati şi i-a transmis un mesaj important lui Halep înainte de US Open (31 august - 13 septembrie).

Simona Halep a pierdut pentru a şasea oară în şapte întâlniri cu Serena Williams, după un meci pe care „Adevărul“ vi l-a oferit aici.

După a doua finală pierdută în ultimele două săptămâni, românca a fost vizibil emoţionată, dar a primit o consolare frumoasă din partea liderului mondial, după cum „Adevărul“ a explicat aici.

Halep a avut parte de încurajări pentru viitor şi din partea Nadiei Comăneci. Aceasta a urmărit finala de la Cincinnati, iar după meci a comentat la Dolce Sport desfăşurarea întâlnirii dintre primele două jucătoare ale lumii.

Ce a spus?

„Suntem toţi mândri de Simona, mai ales că i-a dat de furcă Serenei. În curând, va câştiga şi Simona împotriva Serenei. Aştept acest moment. Serena are o experienţă foarte mare şi e greu. Eu mă aşteptam să văd şi un set trei la Cincinnati. Cred că ar fi fost dificil pentru Serena să facă faţă fizic în setul trei. Mă bucur să văd că sunt foarte mulţi români care o susţin pe Simona din tribune la fiecare turneu. Eu am emoţii mereu când o urmăresc. Simona e asociată direct cu România în SUA. Ea e singura tenismenă care îi poate pune probleme Serenei. Nu ştiu încă dacă voi merge la US Open s-o văd pe Simona, dar dacă ar fi să-i transmit un mesaj i-aş spune: «Bravo, bravo, bravo! Felicitări României! Felicitări Simona!»“, a spus fosta mare gimnastă.

CTP explică de ce nu vrea să fie antrenorul Simonei Halep

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite