Serenator, model de urmat pentru Halep: ce a reuşit liderul mondial şi de ce e la ani-lumină distanţă de alte jucătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 23 de ani, Simona Halep s-a tot plâns, în ultima perioadă, de presiune şi de oboseală mentală. Prin comparaţie, la 33 de ani, Serena Williams arată o voinţă de fier şi tocmai a bifat o performanţă la care alte sportive nici nu pot visa.

În acest moment, lumea tenisului feminin se împarte între Serena Williams şi restul jucătoarelor din circuitul WTA.

De multe ori, ţinta ironiilor sau a suspiciunilor legate de dopaj, datorită fizicului ei de „Hercule în fustiţă“, americanca merită toată admiraţia dintr-un motiv indubitabil. Serena are constanţa unui robot, joacă bine, aproape săptămână de săptămână, şi, la 33 de ani, reuşeşte să-şi păstreze motivaţia intactă. Iar asta în condiţiile în care, spre exemplu, la 23 de ani, Simona Halep s-a tot plâns, în ultima perioadă, că i-a fost greu să facă faţă presiunii, a suferit de oboseală mentală şi a avut nevoie de o vacanţă mai lungă.

Diferenţa colosală care există acum între Serena Williams şi restul jucătoarelor reiese şi dintr-o analiză a site-ului WTA. În ultimul clasament, publicat luni, americanca de 33 de ani a bifat cea de a 250-a săptămână în fruntea ierarhiei mondiale.

De la 18 februarie 2013, de când a revenit pe primul loc, cea mai mică dintre surorile Williams nu s-a mai dat jos de acolo. Adică de 127 de săptămâni la rând! Înainte de această perioadă, Serena petrecuse cumulat 123 de săptămâni pe locul 1 WTA.

„Sunt mai bună faţă de acum 12 ani“

Pe lângă o constanţă formidabilă, Williams se deosebeşte de rivalele ei şi prin atitudinea de care dă dovadă. Se impune, din nou, o comparaţie cu Simona Halep. Românca a tot spus că şi-ar vedea retragerea din tenisul de performanţă, undeva în jurul vârstei de 30 de ani, atunci când şi-ar dori un copil.

La 33 de ani, Serena are un discurs cu totul diferit. „Mă simt mai bine ca oricând acum. Mai am nişte dureri, din când în când, dar, per ansamblu, mă simt excelent. Am senzaţia că pot face mai multe în acest moment, faţă de acum 10-12 ani“, a declarat Serena pentru site-ul WTA. 

Întrebată despre secretul longevităţii ei, americanca a spus: „Mă reinventez, în permanenţă, în ceea ce priveşte antrenamentul fizic şi stilul meu de joc. Şi văd că aceste inovaţii dau rezultate“. 

E la un pas de Grand Slam

Termenul de „Grand Slam“ se referă la câştigarea celor patru turnee (Australian Open, French Open, Wimbledon şi US Open) în acelaşi an calendaristic. Serena a cucerit ultimele patru turnee de Mare Şlem, doar că triumful de la US Open a venit în 2014, pe când victoriile de la Australian Open, French Open şi Wimbledon au fost obţinute în 2015.

Pentru a realiza primul Grand Slam din cariera ei, americanca trebuie să câştige la US Open (31 august – 13 septembrie). Dacă va reuşi acest lucru, atunci ar deveni doar a patra sportivă din istoria sportului alb care completează un Grand Slam la simplu. Precedentele jucătoare care au reuşit aşa ceva sunt: Maureen Connolly (SUA, 1953), Margaret Court (Australia, 1970) şi Steffi Graf (Germania, 1988). 

72,7 milioane de dolari a câştigat Serena Williams până acum din tenis, aproape dublu faţă de Maria Şarapova (35,8), următoarea sportivă în acest top.

Jucătoarele care au stat cel mai mult pe locul 1 WTA

image

Clasamentul WTA la zi

1. Serena Williams 13.191 de puncte

2. Maria Şarapova 6.490

3. Simona Halep 5.151

4. Petra Kvitova 5.000

5. Caroline Wozniacki 4.910

----

30. Irina Begu 1.557

38. Monica Niculescu 1.295

47. Alexandra Dulgheru 1.036

72. Andreea Mitu 800

149. Sorana Cârstea 338 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite