Serena Williams vorbeşte deschis despre un moment delicat. Ce simte fostul lider WTA că se va întâmpla într-o dimineaţă
0Serena Williams a revenit în tenis, dar deocamdată este departe de forma şi pretenţiile unei jucătoare care a dominat circuitul WTA.
Serena, care va împlini anul acesta 37 de ani, spune că nu abandonează lupta, dar recunoaşte că perspectiva retragerii o bântuie tot mai des.
"Simt că va veni o zi în care mă voi trezi dimineaţa şi voi spune «Gata, am terminat!». Voi recunoaşte acest sentiment, sentiment pe care nu-l am încă", a mărturisit americanca, potrivit ESPN.
Williams, deţinătoare a 23 de titluri de Mare Şlem, speră să o depăsească pe Margaret Court, care a câştigat 24 de turnee de acest nivel de-a lungul carierei. "De ce să nu-mi propun mai mult? Margaret Court are 24, dar de ce mi-aş dori să ating acest prag, când pot câştiga mai multe? Voi câştiga tot ce voi putea. 18 a fost prima mea ţintă, pentru că atâtea aveau Chris Evert şi Martina Navratilova. Eu aveam 17 la acea vreme şi îmi tot ziceam că trebuie să-l câştig şi pe al 18-lea. Am pus atâta presiune pe mine, încât am pierdut trei finale la rând. Atunci, am vorbit cu antrenorul meu şi mi-a spus: «De ce încerci să ajungi la 18? Nu are sens. Obiectivul tău ar trebui să fie 30 sau 40»", a mai declarat Serena.
FOTO Cea mai cunoscută lesbiană din tenis se retrage: Vreau să stau mai mult lăngă copiii mei!