România, schimbări pe bandă din cauza Coronavirusului: Neagu şi colegele ei şi-au aflat grupa preolimpică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imediat după Mondialul din decembrie, fetele au fost anunţate că vor ataca unul din cele două locuri calificante din seria lor, alături de Muntenegru, Norvegia şi Coreea de Nord.

Din momentul în care s-a făcut acest anunţ, componenţa grupei s-a tot modificat! Mai întâi, Coreea de Nord, pur şi simplu, a renunţat la turneul preolimpic, care va fi găzduit de Podgorica, în perioada 20-22 martie.

Drept urmare, asiaticele au fost înlocuite de Kazahstan. Doar că, ulterior, China a renunţat, la rândul ei, la turneul preolimpic din cauza Coronavirusului. În aceste condiţii, Kazahstan a fost luată din seria României şi dusă în locul Chinei, în grupa preolimpică din care mai fac parte Ungaria (ţara gazdă), Rusia şi Serbia.

După încă o perioadă de incertitudine, s-a anunţat, astăzi, că grupa preolimpică a României a fost completată cu naţionala Thailandei, locul 6 în Campionatul Asiei. S-a ajuns la această decizie după ce şi Hong Kong a refuzat să evolueze în turneul preolimpic!

Oricum, faptul că s-a tot jonglat cu numele naţionalei asiatice a influenţat prea puţin şansele României de calificare la Jocurile Olimpice din această vară. Asta deoarece, aproape sigur, primele două locuri în serie, cele calificante, vor fi disputate de cele trei naţionale europene: Muntenegru, Norvegia şi România.

4 calificări are naţionala feminină de handbal a României la Jocurile Olimpice, în 1976 (locul 4), 2000 (locul 7), 2008 (locul 7) şi 2016 (locul 9).     
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite