Pistorius şi-a bătut iubita cu bâta de baseball, apoi a împuşcat-o de patru ori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pistorius a ajuns cel mai detestat sportiv din Africa de Sud
Pistorius a ajuns cel mai detestat sportiv din Africa de Sud

În doar câteva zile, Oscar Pistorius (26 de ani) a ajuns din erou criminal. Multiplul campion paralimpic e cercetat pentru uciderea iubitei sale, Reeva Steenkamp (30 de ani), iar poliţiştii au găsit noi probe care-l aşează în culpă pe sportivul sud-african.

Joi a apărut ştirea că prietena sa a fost găsită moartă în căminul conjugal, ciuruită de patru gloanţe de calibru 9 mm. Atletul, primul din lume care deşi are dizabilităţi a participat la JO de la Londra în probele destinate persoanelor normale, a devenit suspectul numărul unu. A negat însă orice acuzaţie de omor, susţinând că şi-a confundat prietena cu un hoţ, variantă exclusă de anchetatorii pentru că nu s-au găsit urme de efracţie.

Primul glonţ a lovit-o în şold

Ieri au ieşit la iveală noi detalii care arată premeditarea gestului. Pe lângă folosirea armei, Pistorius a avut în “arsenal” şi o bâtă de baseball, care a fost găsită plină de sânge. Iniţial s-au emis trei ipoteze: 1.Pistorius şi-a lovit iubita cu bâta 2. A folosit-o pentru a sparge uşa de la baie, acolo unde Reeva apucase să se refugieze. 3. Bâta a fost utilizată de ea pentru apărare. Dintre ele, cea mai plauzibilă este prima, aceea a folosirii bâtei în scopul lovirii femeii. Anchetatorii au evitat însă să se refere la acest aspect. “Credem că primul glonţ, tras în cameră, a lovit-o în şold. Ea a fugit, s-a ascuns în baie şi el a mai tras de trei ori. Reeva a încercat să-şi acopere capul şi astfel un glonţ a lovit-o în mână”, a fost tot ce a anunţat un criminalist. Un alt amănunt care a ieşit al iveală este că Pistorius şi Reeva s-au certat foarte tare miercuri seara, cu o zi înaintea comiterii crimei. Atât de tare încât paznicii complexului rezidenţial unde locuiau au fost nevoiţi să intervină.

Procurorii vor închisoare pe viaţă

Audierile privind eliberarea pe cauţiune se vor relua mâine, la Pretoria, acolo unde Pistorius e închis într-un centru al Poliţiei. Procurorii, odată cu noile dovezi, vor să-l acuze de crimă cu premeditare şi spun că au un dosar “solid ca stânca”, care l-ar putea trimite la închisoare pe viaţă. Ei vor cere şi recoltarea unor probe de sânge pentru a afla dacă sportivul a folosit droguri sau steroizi. Ciudat este şi faptul că după ce şi-a împuşcat iubita, sportivul şi-a sunat tatăl, dar nu a contacta serviciul de ambulanţă sau poliţia, aşa cum ar fi fost normal dacă la mijloc era un accident.

Avea camera plină de arme

Poliţiştii au descoperit că cel supranumit Blade Runner, pentru cele două proteze de carbon pe care le avea la picioare, ţinea în cameră un adevărat arsenal de arme. El avea după uşă bate de cricket şi de baseball, sub pat un pistol, iar la fereastră  o armă automată. 

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite