Patzaichin a debutat în automobilism. Fostul mare campion a fost copilotul lui Mihai Leu, la Raliul Aradului
0
Mihai Leu a avut un oaspete de seamă la cea mai recentă ediţie a etapei de raliu a Aradului, ce s-a desfăşurat week-end-ul trecut.
Arădenii au avut surpriza şi bucuria de a îl vedea pe pista de raliu pe marele Ivan Patzaichin, multiplu campion olimpic şi mondial la canotaj. Fostul sportiv a acceptat să urce într-o maşină de curse, la invitaţia lansată de Mihai Leu, organizatorul etapei Raliul Aradului Atrium Mall. "Îl recunoaşteţi? În dreapta mea se află marele Ivan Patzaichin", a scris Mihai Leu pe pagina sa de facebook în dreptul fotografiei care îl înfăţişează alături de multiplul campion olimpic la canotaj.
Echipajul Francois Delecour / Dominique Savignoni a câştigat cea de-a şasea etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop, Raliul Aradului Atrium Mall. Delecour a avut un parcurs perfect, păstrându-şi poziţia de lider de la prima şi până la ultima specială a întrecerii.