Nebunie la inaugurarea noului stand al Petrolului. Fanii au sărit pe "lupi"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu participarea fotbaliştilor convocaţi pentru meciul din această seară cu Ceahlăul (ora 21.00 Look Tv), Petrolul şi-a inaugurat ieri, noul stand oficial al clubului în cadrul hypermarketului Carrefour Ploieşti.

La eveniment au fost prezenţi peste 350 de fani de toate vârstele, care au dorit să cumpere produse cu însemnele Petrolului, să facă poze şi să primească autografe din partea lupilor galbeni. Pe durata unei reprize de fotbal, galben-albaştrii au fost asaltaţi de către fanii de toate vârstele, care şi-au dorit o nouă amintire cu favoriţii. Pe tricouri, şepci, sau fulare cumpărate chiar de la noul stand existent în Carrefour, dar şi pe mingi, postcarduri sau baxuri de bere Bergenbier cu sigla clubului, suporterii au primit autografe de la toţi jucătorii, aceştia fiind vizibil emoţionaţi de dragostea necondiţionată de care au avut parte.

”Ştim cât de mult ne iubesc fanii şi, tocmai de aceea, ne dorim să jucăm cât mai bine, să câştigăm fiecare meci şi să îi facem fericiţi. Sunt mândru că evoluez la o echipă cu astfel de suporteri”, a declarat Victor Astafei, completat de Ioan Filip: ”E incredibil ce se întâmplă, oamenii au ţinut să vină în număr atât mare pentru a se întâlni cu noi, iar asta nu poate decât să ne bucure şi să ne ambiţioneze. Îi aşteptăm şi la stadion, avem nevoie de ei la fiecare meci. În numele echipei, le mulţumim tututor pentru dragostea cu care ne întâmpină de fiecare dată”.

La rândul lor, suporterii au fost extrem mulţumiţi că, odată cu sărbătorirea a 9 ani de Carrefour România, în hypermarketul din Ploieşti se găsesc, începând de ieri, şi produse oficiale cu însemnele FC Petrolul. Standul deschis este amenajat în apropierea intrării principale, beneficiază de o expunere deosebită şi este dotat cu toate produsele care se găsesc şi în magazinul oficial de la stadionul ”Ilie Oană”, de la treninguri, tricouri de joc şi aniversare cu sigla 90 de ani, pentru bărbaţi, femei şi copii, până la mascota Lupino, şepci, fulare, căni, ceasuri de perete şi fanioane de toate mărimile.

Sursa: fcpetrolul.ro

Teixeira lângă un fan care încă nu merge în picioare

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite