Messi a fost ajutat din tribune: s-a aflat de ce Boateng a căzut ca un sac de cartofi în faţa argentinianului. Dovada video

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În minutul 77 al meciului Barcelona – Bayern Munchen s-a petrecut o fază aproape inexplicabilă. Messi l-a driblat pe Boateng, iar campionul mondial s-a prăbuşit pe gazon, de parcă ar fi fost împuşcat.

Până cu un sfert de oră înainte de finalul meciului Barcelona – Bayern Munchen, Jerome Boateng făcuse un meci aproape impecabil.

Apoi, s-a petrecut o fază care îl va marca pe stoperul de 25 de ani pentru restul carierei. Boateng a fost depăşit de Messi, care, pur şi simplu, l-a culcat la pământ pe apărătorul de 1,92 de metri cu o schimbare rapidă de direcţie. Iată faza:

Într-adevăr, nu e nicio ruşine să fii driblat de Messi, au păţit-o fundaşi şi mai mari decât Boateng, însă la stoperul neamţ a surprins modul aproape nefiresc în care acesta a căzut pe gazon.

La câteva ore după meci, faza a fost ironizată pe Youtube şi unii s-au folosit de scene din filmul „Lunetistul“ pentru a explica căderea lui Boateng:

Iar glumele pe seama jucătorului de 25 de ani nu s-au oprit aici:

Chiar şi Basarab Panduru a avut un comentariu simpatic la Dolce Sport despre faza în care Messi l-a driblat pe Boateng.

„Deci Boateng are marele noroc ca nu joacă la Dinamo. În momentul ăsta i se rezilia contractul. Ştiu eu când ai luat banii, unde i-ai luat, unde te-ai întâlnit şi erai afară clar. Deci n-ai cum să cazi în halul ăsta! Nici dacă-l împuşca în cap nu cadea aşa. Găsea altfel de cazătură, dar aşa ceva nu există. Am vazut, azi, la o emisiune de talente din Marea Britanie. Era un câine care hipnotiza oamenii. Exact aşa Messi l-a hipnotizat pe Boateng. N-ai cum să cazi niciodată aşa la nivelul ăsta“, a spus Panduru.

image

    

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite