Ianis Hagi, printre cei mai slabi: Ce notă a primit şi cum i-a fost descrisă prestaţia în presa scoţiană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ianis Hagi a făcut un al doilea meci slab la Rangers, după ce, în cupă, a primit nota 2
Ianis Hagi a făcut un al doilea meci slab la Rangers, după ce, în cupă, a primit nota 2

Retrogradat pe banca de rezerve, sâmbătă, în eşecul dureros din cupă cu Hearts, Ianis Hagi a revenit printre titulari, miercuri seară, într-o partidă din prima ligă, încheiată cu un nou rezultat ruşinos pentru formaţia lui Steven Gerrard.

Ianis Hagi a fost cerut, din nou, în primul „11“ de suporterii lui Rangers, nemulţumiţi că românul a jucat doar 27 de minute în dezastrul din weekend din Cupa Scoţiei.

Doar că titularizat pentru a 8-a oară de la 1 februarie încoace, de când a debutat la Rangers, românul n-a reuşit să-şi salveze echipa de la un alt dezastru, de această dată, în campionat. Pe „Ibrox Park“, în faţa a peste 48.000 de fani, Rangers a pierdut cu ultima clasată Hamilton, scor 0-1!

Deşi a avut două ocazii pe final de meci, şutul său din minutul 81 fiind parat de portarul advers, iar un alt şut fiind deviat în transversală în minutul 88, per total, Ianis Hagi a jucat slab, în nota echipei.

De aceea, a primit 4 în „The Scottish Sun“, aceasta fiind cea mai mică notă acordată unor titulari din echipa lui Rangers. Tot 4 au primit şi colegii lui Ianis Hagi, Tavernier, Goldson şi Kamara. Jermain Defoe, Barker şi Ryan Kent, toţi trei introduşi pe parcursul meciului, au primit nota cea mai mică din echipa lui Rangers, 2.

Ianis Hagi a primit 5 pe site-ul rangersnews.co.uk, care a descris astfel prestaţia românului: „A apărut şi a dispărut din joc. N-a oferit suficient în această seară şi trebuie să joace mai bine de atât în astfel de meciuri în care Rangers se chinuieşte.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite