Halep răsuflă uşurată: Simona va rămâne pe locul 2 mondial. Cine a salvat-o de la o cădere în clasamentul WTA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constănţeanca de 26 de ani a avut mare noroc, după ce, la Wuhan, s-a mai produs o surpriză în sferturile competiţiei.

Simona Halep a fost la un set distanţă de a cădea pe locul 3 mondial! Eliminată în turul I în ultimele două turnee la care a participat, la US Open şi la Wuhan, românca a ajuns să-şi vadă poziţia în clasamentul mondial ameninţată de Karolina Pliskova.

Cehoaica avea nevoie de o victorie, astăzi, la Wuhan, pentru a trece peste Halep în următoarea ierarhie WTA care va fi publicată luni.

Favorită în disputa cu Barty (37 WTA), Pliskova a câştigat primul set, scor 6-4. Pe al doilea l-a pierdut la tie-break, 6-7, iar în decisiv s-a luptat cu disperare! La un moment dat, la 4-5, ea a salvat trei mingi de meci şi a făcut 5-5! Degeaba însă, fiindcă, din nou, a pierdut la tie-break.

Victoria obţinută de Barty o păstrează pe Halep pe locul 2 mondial, însă distanţa existentă între ea şi liderul Garbine Muguruza va creşte, dacă sportiva din Spania va învinge, astăzi, la Wuhan, şi va ajunge în semifinale.

Muguruza o va întâlni pe Ostapenko (10 WTA), de la ora 15.00, ora României. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite