Golul anului în liga a doua din România: Un copil de la Universitatea Cluj a reuşit o execuţie splendidă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi sunt de părere că, în acest sezon, cu formaţii precum Universitatea Cluj, Rapid, Farul, Pandurii, FC Argeş, Petrolul sau UTA, liga a doua e mai atractivă pentru public decât Liga I.

Rămâne de văzut dacă, într-adevăr, liga a doua va avea meciuri cu mai mulţi spectatori decât Liga I, însă, deocamdată, avem o certitudine: golul începutului de sezon a venit din liga a doua!

În partida Universitatea Cluj – Viitorul Pandurii Târgu Jiu, puştiul de doar 19 ani, Alex Pop (Universitatea Cluj) a deschis scorul cu un şut de la jumătatea terenului! După alte cinci minute, Pop a făcut chiar „dubla“, însă execuţia care a devenit deja virală e cea de la golul de 1-0. Potrivit prosport.ro, „U“ Cluj l-a transferat pe Pop de la Viitorul lui Hagi în această vară. 

Puştiul are o poveste foarte interesantă, fiind născut la…Buenos Aires! Mai mult, în această vară, el a obţinut media de 9.71 la examenul de Bacalaureat!

VEZI GOLUL FABULOS REUŞIT DE ALEX POP

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite