Germania, înfiorătoare: Când a ratat ultima dată locul 1 într-o grupă preliminară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toni Kroos, cel mai bun mijlocaş din echipa Germaniei
Toni Kroos, cel mai bun mijlocaş din echipa Germaniei

Die Mannschaft e o naţională „abonată“ la calificări, mai ales când vorbim despre turneele finale de Cupă Mondială.

Lucrurile sunt clare: dacă vrea să ajungă la Mondialul din 2022, găzduit de Qatar, România trebuie să treacă de Germania în lupta pentru locul 1. Mai ales că celelalte naţionale aflate în grupa J sunt de alt calibru şi, cu siguranţă, nu pot emite pretenţii la primul loc.

Un Mondial fără Germania, în schimb, e de neconceput! Până acum, din cele 21 de ediţii ale turneului final, doar două s-au jucat fără Die Mannschaft. Mai întâi, ediţia inaugurală a turneului, în 1930, când nemţii nu şi-au dorit să facă deplasarea în Uruguay, gazda turneului. Şi a doua şi ultima oară, în 1950, când Germania n-a fost primită în preliminarii din motive politice. În rest, nemţii au fost la fiecare ediţie a Mondialului, iar rezultatele lor cele mai bune sunt:

*Locul 1 (2014, 1990, 1974)

*Locul 2 (2002, 1986, 1982, 1966)

*Locul 3 (2010, 2006, 1970, 1934)

Germania a şi găzduit turneul final de două ori, în 1974 şi în 2006.

La ultimele preliminarii pentru Cupele Mondiale, Germania şi-a câştigat, de fiecare dată, grupa! 

CM 2018

1. Germania 30 de puncte

2. Irlanda de Nord 19p

3. Cehia 15p

4. Norvegia 13p

5. Azerbaidjan 10p

6. San Marino 0p

CM 2014

1. Germania 28 de puncte

2. Suedia 20p

3. Austria 17p

4. Irlanda 14p

5. Kazahstan 5p

6. Insulele Feroe 1p

CM 2010

1. Germania 26 de puncte

2. Rusia 22p

3. Finlanda 18p

4. Ţara Galilor 12p

5. Azerbaidjan 5p

6. Liechtenstein 2p

CM 2006

Germania s-a calificat din oficiu, fiind gazda turneului final.

Dezastrul cu Anglia i-a trimis pe locul 2

Ca să vedem când Germania a ratat locul 1 în preliminariile Mondialului trebuie să ne întoarcem tocmai în 2001! Atunci, la Munchen, englezii au făcut un meci memorabil şi, după ce au luat gol de la Jancker, în minutul 6, au desfiinţat Germania. Owen a înscris de trei ori, iar Gerrard şi Heseky au completat „măcelul“: 5-1! Nemţii au încheiat grupa de calificare pe 2, după Anglia, şi au ajuns la baraj. 

În play-off însă, s-au distrat cu Ucraina, 5-2 la general. Apoi, la competiţia găzduită de Japonia şi Coreea de Sud, au jucat finala Mondialului, pierzând însă cu Brazilia, la Yokohama, scor 0-2.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite