Fiica lui Gică Hagi joacă într-un film de dragoste şi se pregăteşte de Hollywood

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kira Hagi poate deveni o actriţă de viitor
Kira Hagi poate deveni o actriţă de viitor

Copiii lui Gică Hagi au pasiuni clare şi visează să facă performanţă în meseriile pe care le vor îmbrăţişa. Dacă Ianis (14 ani) e un fotbalist de viitor, Kira (17 ani) poate fi o actriţă de succes.

Fiica lui Hagi s-a apucat de actorie încă din copilărie, iar după trerminarea liceului vrea să plece în America, pentru a-şi continua studiile acolo. Ea avea nevoie cel puţin de un scurt metraj în care să deţină rolul principal, pentru a se putea înscrie la o facultate de prestigiu din SUA, drept pentru care Kira a interpretat rolul unei adolescente, într-o peliculă de dragoste, în care iubitul ei a fost un tânăr de 20 de ani. 

În urmă cu doi ani, Kira Hagi a avut un rol micuţ şi într-o piesă la teatrul de Comedie, unde a fost apreciată, de directorul instituţiei, actorul George Mihăiţă. "Să ştiţi că s-a descurcat foarte bine. Nu m-am ocupat eu direct de ea, însă am văzut piesa. Kira chiar are talent, nu bravează cu această pasiune. Dacă merge în America să studieze, îi doresc succes, dar eu atât vă pot spune din ce am văzut, poate juca teatru fără probleme", a declarat George Mihăiţă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite