Domnul Scurtu, rapidist încă din 1947: „Îmi pare rău că nu mai avem suporteri, nu echipă!”

Domnul Scurtu, rapidist încă din 1947: „Îmi pare rău că nu mai avem suporteri, nu echipă!”

Gheorghe Scurtu, în dormitorul-muzeu, în urmă cu jumătate de deceniu. FOTO: Cristian Delcea

INTERVIU-EVENIMENT Ce facem, domnule Scurtu, cu echipa?, aşa l-am întrebat. Retrogradează Rapidul? Se desfiinţează? Ce o să fie? Şi, mai ales, ce e de făcut?

Ştiri pe aceeaşi temă

L-am sunat pe domnul Gheorghe Scurtu pe numărul său de telefon fix, desigur. Am vrut să aflăm de la el, suporter rapidist în fiecare din ultimii 65 de ani, ce e de făcut acum, când echipa e în insolvenţă, titularii, dar şi rezervele, din tur cer să devină liberi de contract şi, practic, Rapidul tot se bazează pe jucătorii de la echipa a II-a.  E de 65 de ani suporter, ar putea deci să iasă la pensie, dar nu vrea să iasă.
Precizăm, pentru conformitate, că Gheorghe Scurtu deţine singurul muzeu dedicat clubului Rapid din ţara noastră. La el acasă, în zona Brâncoveanu din Capitală, mai exact pe frumoasa stradă a Pomârlei, într-un bloc de securişti, cum zice domnul Scurtu, el însuşi securist.

Muzeul l-a făcut în dormitor, dar uneori, când pleacă soţia de acasă în alte ţări, îl extinde şi în sufragerie. Acum, şi pe fondul recesiunii, l-a redus din nou la spaţiul nu foarte generos al dormitorului. Domnul Scurtu a intrat în al 80-lea an de viaţă. Şi tot nu se satură de farmecul vieţii!

 

„Adevărul” Bună ziua domnule Scurtu, sunt Andrei Crăciun, ziaristul.
Gheorghe Scurtu (bucurându-se): Eeee! Numele dumneavoastră nu îmi e străin.

Păi am fost la dumnevoastră acasă! Am vizitat muzeul acum şapte ani!
Aşa este, aţi vizitat.

Ce mai faceţi?
Cum ce fac? Rumeg ultima bombă!

Care e ultima bombă?
Cum, nu ştii ultima bombă?

Nu prea!
Şi-a dat Grigoraş (n.r. – antrenorul) demisia de la Pandurii!

Hai, nu mai spuneţi!
Da, da, şi-a dat-o. E pe toate televiziunile. L-a eclipsat şi pe Mitică Dragomir, care ţinea o conferinţă de presă.

Lăsaţi-l pe Grigoraş. Ziceţi-mi de Rapid! Ce facem?
Suntem pe cai mari!

Cum pe cai mari?
Păi aşa. Aplicăm celebra tactică a uşilor închise.

Adică? Nu se desfiinţează Rapidul? E o perdea de fum?
Păi ce să vă mai spun, dacă Paul Codrea s-a antrenat aseară la ProRapid? Nu e clar?

Deci, nu pleacă jucătorii. Se merge înainte.
Copos n-a fost prost. Le-a zis că nu le poate da salarii, dar le poate da amenzi, nu? De ce tac toţi? Avea dreptate Mitică Dragomir: Copos a fost cel mai inteligent diavol din fotbalul nostru.

Şi cu copiii de la echipa a doua cum e? Sunt buni?
Ştii ce am făcut ieri?

De unde să ştiu?
Răsfoiam albumele mele şi am văzut o fotografie cu ei din 2007, cu copiii! Sunt extraordinari! Şi ca juniori au fost extraordinari, au avut rezultate! Presa e de vină că nu a popularizat toate succesele Rapidului şi la nivel de juniori şi în Diviza C şi peste tot.

E o şansă, deci, pentru club.
Este o şansă extraordinară. Îmi pare rău că nu putem juca în Cupa UEFA!

Nu e voie, că e clubul în insolvenţă, nu?
Nu e voie.

Dar măcar să termine ei pe un loc de UEFA!
Să se califice ca lumea, da. Dar nu cu echipa am eu probleme!

Dar cu cine?
Cu suporterii! Îmi pare rău că nu mai avem suporteri, nu echipă! Suporterii trăiesc cea mai neagră perioadă a existenţei lor, în sensul că nu mai sunt suporterii de altădată. Nu mai ştiu să sufere pentru echipă!  Ăştia tineri nu mai ştiu nimic! Au fost subvenţionaţi...

Plătiţi, adică? Au fost suporteri din interes financiar?
Nu aş zice chiar aşa, dar au fost stipendiaţi. Şi acum ce zic, dacă nu îi mai stipendiază. „Ia să stau eu frumos la mine acasă”. Şi asta mă frământă.

O să fie stadionul gol. O să fie problemă mare. Ruşine mare.
Sunt sigur că aşa o să fie. Dar pe ce stadion jucăm?, că şi asta e o problemă.

Gata cu Giuleştiul?
Gata! Am auzit ceva de Buftea, că vom juca acolo.

Păi şi vă mai duceţi dumneavoastră până la Buftea?
Aia e, că nu mă mai duc. Eu aş vrea pe stadionul Sportului Studenţesc. Ăsta e visul meu, să rămânem acolo, la Sportul, să bage cineva bani şi să facă din stadionul ăla o bijuterie! Rămânem şi în cartier, nu mai umblăm pe la mama dracului.

E greu să fii rapidist, în 2013?
E greu, că trebuie să îl auzi toată ziua pe Ion Crăciunescu ridicându-l în slăvi pe arbitrul Diaconu, ăla care ne-a îngropat în „cazul Bricheta” (n.r. – Rapid a pierdut un meci la masa verde cu Steaua, în urma unei decizii a acestui arbitru: Diaconu). Toată ziua trebuie să auzi de la televiziunile astea că Mitică Dragomir e cel mai cinstit om din lume. Haida de!

Şi ca suporter rapidist, ce să faci? Râde iar lumea de tine, că lumea râde, face băşcălie.
Îi înţeleg şi pe tineri că nu mai găsesc motivele de sudură ale pasiunii. Altfel, băşcălia se va accepta. Că lumea ce o să zică: voi aţi dat faliment, că nu ştie lumea ce e aia insolvenţă. Aţi dat faliment, să fiţi sănătoşi, ce mai vorbiţi voi de echipă! Dar şi noi am greşit mult astă-toamnă.

De ce?
Fiindcă suporterii nu au înţeles că trebuie să îl sprijine pe Neluţu Sabău, să îl sprijine.

Scriaţi la o trilogie dedicată Rapidului. Ce mai faceţi cu cartea, e gata?
E gata, dar am rezistat ispitei de a intra pe internet şi lumea nu ştie de ea.

Păi de ce nu o scoateţi la o editură mare, să se ştie?
Păi tineretul vine la mine şi mă întreabă de CD, de stick, de altele. „Nea Scurtule, nu îmi faci şi mie un exemplar?”

Şi le faceţi?
Le dau, mă. Le dau la preţ de xerox, să îşi copieze. Şi ei ce fac? Dau mai departe la alţi doi-trei şi eu ies în pagubă.

Dar măcar circulă cartea, aşa din om în om.
Circulă săraca. Le fac şi pe capitole, că unii nu vor decât anul 2003. Le dau 2003, că eu am pe capitole , frumos. Nu pot să zic „Nimeni n-a citit cartea asta”, că aş minţi.

Aveţi mai multe volume.
Am.

Cum se numeşte ultimul?
„O viaţă trăită degeaba”.

Bun titlu!
E bun, aşa e. Mă reprezintă.  

Cu muzeul ce faceţi?
Ce să fac, îl ţin pavoazat cu beteală, cu clopoţei, în spiritul sărbătorilor!

Păi până când, domnule Scurtu, că e 15 ianuarie!
Păi e, dar mi-au promis nişte vizitatori că vin şi îl ţin aşa.

Mai aveţi şi în sufragerie sau doar în dormitor?
Doar în dormitor. Am renunţat la sufragerie, că nu mai renta. Eu extinsesem mai mult ca să avem unde sta să bem o ţuică şi să povestim, dar acum cine mai vine, vine cu maşina şi nu bea. Nu mai avea rost să ţin. Am rămas cu dormitorul, ca înainte.

citeste totul despre: