CSU Craiova - ASA Târgu Mureş, scor 2-1, în etapa a II-a a Ligii I. După golul victoriei, Măzărache a înjurat fanii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CSU Craiova a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), formaţia ASA Târgu Mureş, în penultimul meci al etapei a II-a a Ligii I, pe care oaspeţii l-au terminat în zece jucători.

Au marcat: Nuno Rocha '33, Măzărache '66 / A. Ivan 48 (a)

1-0, Nuno Rocha a finalizat o acţiune rapidă şi spectaculoasă a oltenilor, mingea trecând înainte pe la Ivan, Popov şi Rambe.

1-1, Bârsan a dictat  o lovitură liberă de la 17 metri, lateral dreapta, de poarta lui Calancea, dupa un fault asupra lui Gabi Matei, decizie contestată de gazde. Zicu a şutat direct spre poartă, iar Andrei Ivan a deviat mingea în plasă.

2-1, Nuno Rocha a profitat de mingea ajunsă la el după un avantaj lăsat de Bârsan în urma unui fault asupra lui Ivan şi a centrat, iar Măzărache, nemarcat, a înscris cu un şut din 6 metri. După această fază, Măzărache s-a îndreptat spre tribuna I şi a adresat injurii către spectatori. 

În minutul 90, Emil Dică a alergat după o minge şi, din elan, l-a culcat la pământ pe antrenorul gazdelor, Gheorghe Mulţescu. Dică şi-a cerut scuze, iar tehnicianul s-a ridicat repede de la sol.

Au evoluat următoarele echipe:

CSU Craiova: Calancea - Popov, Kay, Acka, Vătăjelu - Zlatinski, Madson (Gustavo '69) - A. Ivan, Bancu (Măzărache '57), Nuno Rocha - Rambe (Dumitraş '81). Antrenor: Gheorghe Mulţescu.

ASA Târgu Mureş: Stăncioiu - G. Matei, Dobrosalevici, Cordoş,  Borza (Y. Hamed '46) - M. Constantin, E. Dică - Andre (Ursu '24, Feketics '73), Kuku, Zicu - A. Ioniţă. Antrenor: Dario Bonetti.

Cartonaşe galbene: Madson '9, Rambe '37 / A. Ioniţă '14, Borza '23, G. Matei '70 şi '82, E. Dică '90+2.

Cartonaş roşu: Gabi Matei '82.

Chiajna - Voluntari 0-4

Echipa FC Voluntari a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 4-0 (0-0), formaţia Concordia Chiajna, în ultimul meci al etapei a doua a Ligii I, în care gazdele au jucat în inferioritate numerică din minutul 50, notează News.ro. .

Golurile învingătorilor au fost marcate de Novac '61, Căpăţână '76, Ivanovici '84 şi Ad. Bălan '90+1.

Concordia a jucat în inferioritate numerică din minutul 50, după ce Grădinaru a primit al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat pentru un fault asupra lui Coman.

0-1: Marinescu a tras greşit la poartă, mingea a ajuns la Novac şi acesta a înscris dintr-o poziţie de ofsaid cu un şut de la 8 metri.

0-2: Căpăţână a profitat de o greşeală în defensiva gazdelor şi a marcat cu un lob peste Bălgrădean de la 17 metri.

0-3: Bălan a şutat de la 10 metri, Bălgrădean a respins în faţă şi Ivanovici a reluat în plasă.

0-4: Bălan a primit o pasă pe culoar şi a stabilit scorul final cu un şut printre picioarele lui Bălgrădean de la 4 metri lateral stânga.

Concordia Chiajna: Bălgrădean - Feussi (Bărboianu '46, Serediuc '66), Tincu, Mamele, Melinte, Bucurică - Bruno Madeira (Constantinescu '73) - Grădinaru, Cristescu, Roşu - Pena. Antrenor: Emil Săndoi.

FC Voluntari: Bornescu - Filipov, Balaur, Maftei, Al. Coman (Cazan '55) - Novac, Moke, Marinescu - Popadiuc (Căpăţână '73), Cernat (Ad. Bălan '77), Ivanovici. Antrenor: Florin Marin.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite