Cârţu, în lacrimi: Moartea lui Tilihoi i-a devastat pe foştii săi colegi de echipă. Toate reacţiile venite de la Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Cârţu
Sorin Cârţu

Cu 48 de ore înainte ca stadionul „Ion Oblemenco“ să găzduiască amicalul România – Suedia (marţi, ora 21.30, Pro TV), oltenii au fost loviţi de o tragedie.

Dispariţia lui Nicolae Tilihoi la 61 de ani a inundat Craiova într-o mare de lacrimi şi, într-un fel, a umbrit amicalul de marţi.

Cei mai afectaţi oameni de moartea fostului fundaş au fost cei care au jucat alături de Tilihoi la Craiova Maxima. Potrivit Digi Sport, Sorin Cârţu a izbucnit în lacrimi, mai întâi, într-o intervenţie telefonică, iar apoi în momentul în care a ajuns la sicriul fostului său coleg.

Reacţiile curg după o mare tragedie

Sorin Cârţu: În ultimul timp, răspundea mai greu la telefon. L-am văzut ultima oară acum vreo lună de zile, cam aşa, când am fost la o reuniune. Am stat la un pahar de vorbă, la o friptură. Evita să mai apară, să mai vorbească. Se mişca foarte greu, chiar şi dacă voia să se deplaseze prin casă îi era dificil. A venit şi fiul lui din Irlanda să-l ajute. Azi dimineaţă, am primit vestea. Un suflet mare şi în teren...a murit de Buna Vestire...în postul Paştelui. Măcar..

Ilie Balaci: Nu pot să spun prea multe în astfel de momente. Singurul pe care l-am văzut mort a fost tata. Nae a fost un mare prieten şi un mare om! 

Marcel Popescu: Ne aşteptam, era o boală ireversibilă de care suferea. Tratatementul era început de mult. Ne aşteptam să se întâmple cât mai târziu. Îmi aduc aminte că Nae Tilihoi m-a întrebat ”bă, ce crezi, o să avem şi noi un titular la echipa naţională?” Cred că acesta a fost un ultim dar de la divinitate pentru Nae Tilihoi. În meciul cu Suedia, peste 28.000, 30.000 de suporteri vor fi în tribune, publicul va fi mai ferm. Mai unit acum, după ce l-am pierdut pe Nae Tilihoi.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite