Cârstea, înfrângere cu capul sus: Sorana s-a luptat admirabil la Madrid şi va urca spectaculos în ierarhia mondială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La o zi după ce a stat două ore pe teren în meciul cu Misaki Doi (Japonia, 53 WTA), Sorana Cârstea (83 WTA) a chinuit-o serios pe o jucătoare din Top 20.

Sorana Cârstea a început prost partida cu Kristina Mladenovici (Franţa 17 WTA), pierzându-şi serviciul în chiar primul game.

A fost momentul care a făcut diferenţa în primul set, fiindcă, până la final, fiecare sportivă şi-a făcut serviciul, aşa că Mladenovici s-a impus cu 6-4. A fost însă un set strâns, dovadă şi faptul că a durat 40 de minute.

Setul doi a fost, din nou, pe muchie de cuţit. Egalitate până la 4-4, cu două break-uri de fiecare parte. La acest scor însă, Mladenovici s-a impus pe serviciul Soranei, după care a încheiat partida: 6-4.

Semifinalele turneului de la Madrid vor fi:

*Halep (8 WTA) – Sevastova (22 WTA)

*Mladenovici (17 WTA) – Kuznetsova (9 WTA) / Bouchard (60 WTA).

Sorana intră în Top 70

Revenind la Sorana Cârstea (83 WTA), aceasta va înregistra o urcare de 16 locuri datorită parcursului pe care l-a avut la Madrid. 

Astfel, începând de luni, sportiva de 27 de ani va ocupa locul 67 mondial.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite