Ca şi calificată, Halep o poate elimina pe Serena, prin jocul rezultatelor, de la „Turneul Campioanelor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a surclasat-o pe Serena Williams, a doua victorie a româncei la Turneul Campioanelor, dar succesul Anei Ivanovici în faţa lui Bouchard, scor 6-1, 6-3, tot în Grupa Roşie, a schimbat puţin calculele calificării.

Dacă Ana Ivanovici, învinsă în primul meci în două seturi de Serena Williams, ar fi trecut în trei seturi de Eugenie Bouchard (care a pierdut în faţa lui Halep tot în două seturi), Simona Halep ar fi fost deja calificată în semifinalele Turneului Campioanelor. 

Cum scenariul nu s-a îndeplinit, vineri, în meciul direct cu Ivanovici, Halep are nevoie de o simplă formalitate. De ce? 

Din fiecare din cele două grupe de la Turneul Campioanelor se califică în semifinalele primele două clasate (din patru participante). Iar criteriile de departajare sunt numărul de victorii, setaverajul, gameaverajul, putându-se ajunge până la luarea în calcul a procentului game-urile câştigate

În acest moment, după rezultatele din primele două meciuri din grupă, Simona este singura cu două victorii, iar Bouchard este deja eliminată. Serena şi Ivanovici mai au însă ceva şanse. 

Ar exista chiar un scenariu SF în care românca piarde calificarea: să fie învinsă cu 6-0, 6-0 de Ivanovici, în ultimul meci, iar Serena să o spulbere pe Bouchard tot cu 6-0, 6-0. În acest caz, toate cele trei ar avea câte două victorii, acelaşi număr de seturi câştigate şi următoarele gameaveraje: Halep - 24-19, Serena - 26-20, iar Ivanovici 32-16

Practic, pentru a fi sigură de prezenţa în semifinale, Simona are nevoie de câştigarea unui singur game în faţa Anei Ivanovic, în meciul de vineri. Pentru că s-ar ajunge (în scenariul în care Serena face joi 6-0, 6-0 cu Bouchard), la departajarea pe procentul gameurilor câştigate. Unde românca ar avea 56,8% faţă de 56,5%, în cazul americancei. 

În plus, pentru a fi sigură de câştigarea grupei, deci de a juca în semifinale cu locul 2 din Grupa Albă, Halep are nevoie să tranşeze un singur set în faţa sârboaicei. 

 

Românca ar putea să fie însă deja calificată încă înaintea partidei cu Ivanovici, în funcţie de rezultatul partidei de mâine dintre Eugenie Bouchard şi Serena Williams. 

Şi, mai mult, ar putea-o elimina pe Serena, indirect, în funcţie de ce rezultat va avea în meciul de vineri cu Ivanovici, dacă americanca nu ar câştiga 6-0, 6-0 cu Bouchard. 

Rezultatele după primele două etape din Grupa Roşie

Serena Williams – Ana Ivanovici  6-4, 6-4

Eugenie Bouchard – Simona Halep 2-6, 3-6

Serena Williams - Simona Halep 0-6, 2-6

Eugenie Bouchard - Ana Ivanovici 1-6, 3-6

Se mai joacă 

Joi 

Serena Williams - Eugenie Bouchard

Vineri 

Ana Ivanovici – Simona Halep

FOTO Simona Halep, la prima victorie în faţa Serenei Williams! 6-0, 6-2, după o oră şi patru minute

Cum a comentat Serena Williams înfrângerea dură primită de la Halep

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite