Andone, premiat de suporterii Deportivei: Românul i-a impresionat pe spanioli pentru a doua lună la rând

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Andone
Florin Andone

Florin Andone (24 de ani) a ratat convocarea la echipa naţională din cauza unei accidentări, însă a primit, totuşi, o veste bună.

Pentru a doua oară la rând, atacantul a fost ales de suporterii celor de la Deportivo drept cel mai bun fotbalist al lunii. 

Andone a câştigat şi în sondajul efectuat pentru luna ianuarie. Românul a punctat o dată în partidele jucate în luna februarie, dar e cel mai prolific atacant al lui Deportivo în La Liga: are şapte reuşite în 24 de apariţii. 

„Le mulţumesc fanilor, tuturor celor care m-au votat. E un premiu frumos. Chiar dacă situaţia noastră nu e cea mai bună, un astfel de premiu te face întotdeauna să zâmbeşti. Vom lupta până la finalul sezonului şi vom da totul pe teren pentru a termina cu bine“, a declarat Andone. 

Cu nouă etape înainte de final, Deportivo e pe locul 19 din 20, retrogradabil, la şapte puncte de salvare.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite