Andone e gata de o experienţă exotică. Negociză cu o echipă din Kazahstan
0Demis de la CFR Cluj în toamna anului trecut, după ce luase campionatul, Ioan Andone a luat o pauză destul de lungă din activitatea de antrenor.
"Fălcosul" e aproape să semneze un contract cu gruparea FC Astana, la care a activat în trecut şi fostul antrenor al Stelei, Oleg Protasov. Echipa din Astana a terminat pe locul 5 în campionatul lui Kazahstan, un loc sub posibilităţile financiare ale clubului, şi vrea un antrenor care la anul să-i aducă titlul. Andone (53 de ani) n-ar fi la prima experienţă în străinătate, el activând în Cipru, Bulgaria, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite. În România, Ando a luat titlul atât cu Dinamo, cât şi cu CFR Cluj.